Lean Management- curs open cu si despre eficienta

A fost si a doua editie a cursului open de Lean Management. O noua ocazie de a afla cum poti eficientiza procesele companiei tale si cum poti renunta usor si sigur la pierderi. O noua zi, noi parteneri carora le multumim ca au ales cursurile HPDI.[:en]

A fost si a doua editie a cursului open de Lean Management. O noua ocazie de a afla cum poti eficientiza procesele companiei tale si cum poti renunta usor si sigur la pierderi. O noua zi, noi parteneri carora le multumim ca au ales cursurile HPDI.


Am trimis ministrii si primarul in banca lor.

Asa a iesit. Nu imi planuisem. Aseara, intr-un liceu din Bucuresti, departe de lumea business-ului si de programele de dezvoltare a partenerilor nostri, vedeam cum zeci de parinti (pestebancuta 60 zic eu)  se asezasera intr-o sala de festivitati cam  mica pentru ei. Unii discutau soptit despre copii, ore, diriginti, altii ( in special barbatii) asteptau ganditori sa inceapa evenimentul.

Este vorba despre Scoala Parintilor, un program organizat de catre Federatia Nationala a Asociatiei de Parinti- Invatamant  Preuniversitar (FNAP-IP) si care isi propune organizarea de seminarii, worskshop-uri, prezentari menite sa ii ajute pe parinti in relatia cu vlastarele rebele.

Dupa prezentari, alocutiuni si ganduri de inceput,  vine randul HPDI sa faca o mica prezentare  a modului in care alegem sa ne implicam in acest proiect.  Vorbeam despre  comunicarea emotionala, un curs pe care noi il sustinem periodic si care se potriveste perfect nevoii acestor parinti.

Cum era si  frumos, m-am prezentat si am intrebat apoi cati dintre parintii de acolo se cunosc intre ei. Prea putini…Si am inceput un joc…Ministrul educatiei nu se poate abtine, zambeste si spune aratand spre colegul sau,  secretarul de stat: “noi ne stim intre noi.” Eu nu pot sa tac: “pai mergeti in sala sa-i cunoasteti pe ceilalti.”  Si asa a fost. Au coborat in sala si acolo au ramas.

Primarul general al Bucurestiului a ajuns la timp pentru un alt joc, unul cu o coala alba de hartie. A vazut masa prezidiului goala si s-a asezat cuminte in banca. Taman la timp ca sa afle si el ca nu toata lumea intelege si face acelasi lucru atunci cand primeste o anumita informatie. Acesta era scopul jocului.

Cat despre parinti, au fost geniali. Cel mai frumos public al meu. Vorbeam despre cei tineri, despre felul in care aleg sa se izoleze, despre felul in care e bine sa vorbesti cu ei, despre cum poti sa ti-i apropii. Iar oamenii astia  sorbeau lacomi fiecare informatie, zambeau, aprobau din cap cand le spuneam ca noi am fost invatati sa nu ne exprimam sentimentele iar tinerii au tendinta sa ne imite. L-am intrebat si pe primar daca el se duce in fiecare dimineata la primarie si spune cat e de fericit.  I-am intrebat si pe acei oameni daca li s-a intamplat sa le spuna sefilor  lor ca nu au dreptate. O singura mana s-a ridicat timid.

-E normal, le-am spus.  Nu aveti incredere. Nici tinerii, de multe ori, nu au incredere in noi. Si culmea, tot ei se plang apoi ca nu sunt intelesi. Dar si asta este normal…

In tot acest timp, ma uitam la ochii lor si imi dadeam seama ca ei, in momentul acela, se simteau intelesi. Oameni preocupati, ingrijorati, unii poate chiar rataciti intre intrebari fara raspuns. Oameni carora li se vorbise despre cat de important este sa fie responsabili, oameni care nu pot protesta impotriva unui sistem educational bolnav de prea multi ani. Pana la urma, oameni care lupta singuri, mut,  cu problemele lor. Unii mai bine, altii mai putin bine.

Iar pe acesti oameni i-am vazut zambind si m-am bucurat. M-am bucurat cand, la final, au venit sa intrebe cum se pot inscrie la workshop-uri. O parte din ei , la fel ca ministrul si primarul Bucurestilor, inca mai aveau in maini hartia care sa le aduca aminte ca fiecare cuvant poate avea intelesuri si efecte diferite asupra fiecaruia dintre noi.  Dovada: recititi titlul. Nu-i asa ca acum inseamna altceva?

Autor: Andrei Vacaru

andrei vacaru

[:en]

Asa a iesit. Nu imi planuisem. Aseara, intr-un liceu din Bucuresti, departe de lumea business-ului si de programele de dezvoltare a partenerilor nostri, vedeam cum zeci de parinti (peste 60 zic eu)  se asezasera intr-o sala de festivitati cam  mica pentru ei. Unii discutau soptit despre copii, ore, diriginti, altii ( in special barbatii) asteptau ganditori sa inceapa evenimentul.

Este vorba despre Scoala Parintilor, un program organizat de catre Federatia Nationala a Asociatiei de Parinti- Invatamant  Preuniversitar (FNAP-IP) si care isi propune organizarea de seminarii, worskshop-uri, prezentari menite sa ii ajute pe parinti in relatia cu vlastarele rebele.

Dupa prezentari, alocutiuni si ganduri de inceput,  vine randul HPDI sa faca o mica prezentare  a modului in care alegem sa ne implicam in acest proiect.  Vorbeam despre  comunicarea emotionala, un curs pe care noi il sustinem periodic si care se potriveste perfect nevoii acestor parinti.

Cum era si  frumos, m-am prezentat si am intrebat apoi cati dintre parintii de acolo se cunosc intre ei. Prea putini…Si am inceput un joc…Ministrul educatiei nu se poate abtine, zambeste si spune aratand spre colegul sau,  secretarul de stat: “noi ne stim intre noi.” Eu nu pot sa tac: “pai mergeti in sala sa-i cunoasteti pe ceilalti.”  Si asa a fost. Au coborat in sala si acolo au ramas.

Primarul general al Bucurestiului a ajuns la timp pentru un alt joc, unul cu o coala alba de hartie. A vazut masa prezidiului goala si s-a asezat cuminte in banca. Taman la timp ca sa afle si el ca nu toata lumea intelege si face acelasi lucru atunci cand primeste o anumita informatie. Acesta era scopul jocului.

Cat despre parinti, au fost geniali. Cel mai frumos public al meu. Vorbeam despre cei tineri, despre felul in care aleg sa se izoleze, despre felul in care e bine sa vorbesti cu ei, despre cum poti sa ti-i apropii. Iar oamenii astia  sorbeau lacomi fiecare informatie, zambeau, aprobau din cap cand le spuneam ca noi am fost invatati sa nu ne exprimam sentimentele iar tinerii au tendinta sa ne imite. L-am intrebat si pe primar daca el se duce in fiecare dimineata la primarie si spune cat e de fericit.  I-am intrebat si pe acei oameni daca li s-a intamplat sa le spuna sefilor  lor ca nu au dreptate. O singura mana s-a ridicat timid.

-E normal, le-am spus.  Nu aveti incredere. Nici tinerii, de multe ori, nu au incredere in noi. Si culmea, tot ei se plang apoi ca nu sunt intelesi. Dar si asta este normal…

In tot acest timp, ma uitam la ochii lor si imi dadeam seama ca ei, in momentul acela, se simteau intelesi. Oameni preocupati, ingrijorati, unii poate chiar rataciti intre intrebari fara raspuns. Oameni carora li se vorbise despre cat de important este sa fie responsabili, oameni care nu pot protesta impotriva unui sistem educational bolnav de prea multi ani. Pana la urma, oameni care lupta singuri, mut,  cu problemele lor. Unii mai bine, altii mai putin bine.

Iar pe acesti oameni i-am vazut zambind si m-am bucurat. M-am bucurat cand, la final, au venit sa intrebe cum se pot inscrie la workshop-uri. O parte din ei , la fel ca ministrul si primarul Bucurestilor, inca mai aveau in maini hartia care sa le aduca aminte ca fiecare cuvant poate avea intelesuri si efecte diferite asupra fiecaruia dintre noi.  Dovada: recititi titlul. Nu-i asa ca acum inseamna altceva?

Autor: Andrei Vacaru


Optimismul, arma secreta in orice situatie.

optimismOptimistii sunt ceva de groaza. Ii vezi cum isi inveselesc colegii, cum schimba atmosfera oriunde s-ar afla, cum transforma o situatie neplacuta intr-un motiv de …optimism.  Mare branza, va spune un pesimist. Pai cam este mare, daca stai sa studiezi ce se intampla cu acesti oameni.

Nu se imbogatesc de la atata veselie, nu capata puteri supranaturale sau functii mult visate.Ceea ce reusesc sa faca este sa ii adune pe ceilalti in jurul lor. Fiinte sociale, macinati de temeri, anxietate si  frustrari, oamenii sunt atrasi de astfel de persoane mai ceva ca gazele de bec. Pentru ca un optimist este cel care gaseste mai mereu un cuvant de incurajare, un zambet, este cel care crede in cei din jur si in el iar asta se vede. Un optimist este cel care se incapataneaza sa reuseasca acolo unde altii n-au avut curaj sa incerce si tot el este cel care vede partea plina a paharului. Este cel care, in loc sa reproseze, multumeste.

Suntem atrasi  de astfel  de oameni  pentru ca in sinea noastra le admiram puterea. Trebuie sa ai putere pentru a fi optimist. Este vorba despre acea forta care iti spune sa zambesti  pentru ca nu vei rezolva nimic stand suparat.  Fiecare dintre noi ar trebui sa cunoasca un astfel  de om. Cel care pare mereu vesel, care pare lipsit de probleme, cel  pe care chiar il intereseaza ce mai faci.

Ei bine, oamenii astia sunt cei care pot schimba multe intr-o companie pentru ca cei mai multi ar alege sa urmeze pe cineva care, in loc sa arate viitorul sumbru al incompetentei  celorlalti, ar  spune :”O scoatem noi la capat” sau “ O sa fie bine daca muncim impreuna”.

Tot ei sunt cei care ii pot transforma si pe ceilalti pentru ca veselia este molipsitoare. Cand oamenii preiau modelul unui astfel de om, toata atmosfera de lucru se schimba, devine mult mai placuta.

Optimistul  este si un om rabdator. El nu se agata cu disperare de fiecare ocazie ratata. Stie, banuieste ca vor mai fi si altele. Trebuie doar sa mai astepte putin. Sau sa creeze singur acea ocazie.

Nu in ultimul rand, optimistii sunt oameni  cu o inteligenta ridicata si caracter automodelat. Au nevoie de ambele atuuri pentru a nu renunta, pentru a cauta solutii, pentru a spera, pentru a zambi, pentru a incuraja atunci cand cei mai multi dintre noi se tem sau uita sa o faca.

Optimismul este o arma si chiar una foarte puternica. Un lider inzestrat cu optimism  va gasi mereu oameni gata sa il urmeze, dominati fiind de un sentiment din ce in ce mai greu de gasit: admiratie.

A scris cu optimism: Andrei Vacaru.

andrei vacaru

[:en]

Optimistii sunt ceva de groaza. Ii vezi cum isi inveselesc colegii, cum schimba atmosfera oriunde s-ar afla, cum transforma o situatie neplacuta intr-un motiv de …optimism.  Mare branza, va spune un pesimist. Pai cam este mare, daca stai sa studiezi ce se intampla cu acesti oameni.

Nu se imbogatesc de la atata veselie, nu capata puteri supranaturale sau functii mult visate.Ceea ce reusesc sa faca este sa ii adune pe ceilalti in jurul lor. Fiinte sociale, macinati de temeri, anxietate si  frustrari, oamenii sunt atrasi de astfel de persoane mai ceva ca gazele de bec. Pentru ca un optimist este cel care gaseste mai mereu un cuvant de incurajare, un zambet, este cel care crede in cei din jur si in el iar asta se vede. Un optimist este cel care se incapataneaza sa reuseasca acolo unde altii n-au avut curaj sa incerce si tot el este cel care vede partea plina a paharului. Este cel care, in loc sa reproseze, multumeste.

Suntem atrasi  de astfel  de oameni  pentru ca in sinea noastra le admiram puterea. Trebuie sa ai putere pentru a fi optimist. Este vorba despre acea forta care iti spune sa zambesti  pentru ca nu vei rezolva nimic stand suparat.  Fiecare dintre noi ar trebui sa cunoasca un astfel  de om. Cel care pare mereu vesel, care pare lipsit de probleme, cel  pe care chiar il intereseaza ce mai faci.

Ei bine, oamenii astia sunt cei care pot schimba multe intr-o companie pentru ca cei mai multi ar alege sa urmeze pe cineva care, in loc sa arate viitorul sumbru al incompetentei  celorlalti, ar  spune :”O scoatem noi la capat” sau “ O sa fie bine daca muncim impreuna”.

Tot ei sunt cei care ii pot transforma si pe ceilalti pentru ca veselia este molipsitoare. Cand oamenii preiau modelul unui astfel de om, toata atmosfera de lucru se schimba, devine mult mai placuta.

Optimistul  este si un om rabdator. El nu se agata cu disperare de fiecare ocazie ratata. Stie, banuieste ca vor mai fi si altele. Trebuie doar sa mai astepte putin. Sau sa creeze singur acea ocazie.

Nu in ultimul rand, optimistii sunt oameni  cu o inteligenta ridicata si caracter automodelat. Au nevoie de ambele atuuri pentru a nu renunta, pentru a cauta solutii, pentru a spera, pentru a zambi, pentru a incuraja atunci cand cei mai multi dintre noi se tem sau uita sa o faca.

Optimismul este o arma si chiar una foarte puternica. Un lider inzestrat cu optimism  va gasi mereu oameni gata sa il urmeze, dominati fiind de un sentiment din ce in ce mai greu de gasit: admiratie.

A scris cu optimism: Andrei Vacaru.


TIME MASTERS – Curs open de Time Management

Scheme, instrumente de lucru, obiective, to do list, prioritizare… si multe alte elemente conceptuale. Dincolo de notiunile teoretice, a fost vorba despre lucrurile cu adevarat importante din viata fiecaruia dintre noi si despre modalitatile de a le acorda timpul pe care il merita. Un curs  interactiv, sustinut de colegul nostru Alexandru Busila, acompaniat de noii nostri parteneri, dornici sa devina stapanii propriului timp.

 


Meserii invidiate?

Ca in orice inceput de an, am fost asaltati cu tot felul de statistici si  pareri referitoare la piata muncii din Romania. Toate indrumau studentii si nu doar pe ei sa se orienteze ba spre contabilitate, ba spre inginerie sau IT. Domenii de viitor, domenii banoase. Daca avusesera proasta inspiratie sa aleaga comunicarea sau  literele, erau compatimiti si  loviti in moalele capului cu cifre care sa le arate amaraciunea greselii facute.

Ceea ce nu am citit in niciun articol a fost indemnul ca oamenii sa aleaga meseriile care le aduc satisfactie. Pe romaneste: sa faca ceea ce le place. Toata lumea pare sa uite ca ne  petrecem cea mai mare parte a vietii de adult, la munca. Mai mult decat timpul petrecut cu familia sau prietenii.  Daca doar banii conteaza atunci este ca si cum ne-am alege si partenerii de viata in functie de banii pe care ni i-ar putea oferi ( E drept, unii fac asta cu succes).

Corect, IT -ul, finantele,  sunt domenii din care se castiga bine si se va castiga.  Constructiile, la polul opus  au cazut in dizgratie dupa elaborarea arhitecturala a “Crizei Financiare” si se poate spune cate ceva despre fiecare domeniu.

Dar cine poate spune care meserie va fi mai banoasa peste zece ani si cat timp va ramane la fel de cautata?  Si atunci revenim la un detaliu esential: iti place ceea ce faci? Simti ca asta este drumul tau? Satisfactia nu se refera doar la venituri. Este la fel de important sa te simti implinit, sa simti ca ceea ce faci te defineste si ca are un sens  pe care nu doar sa il intrezaresti ci sa te identifici cu el.

Cei mai multi dintre cei care au obtinut succesul, au facut ceea ce si-au dorit. Au fost atat de pasionati incat munca nu li s-a parut o corvoada ci din contra. Timpul alocat a devenit investitie iar ei s-au dezvoltat cu fiecare lucru invatat din placere, cu fiecare experienta noua. Muzicieni, arhitecti, IT-isti, oameni de televiziune, antreprenori, cu totii si-au urmat pasiunea iar numele lor ne sunt tuturor cunoscute.

Indiferent ca te afli la un eveniment monden, o intalnire cu prietenii sau la una de afaceri ii recunosti pe cei care iubesc ceea ce fac. Vorbesc cu bucurie despre reusitele lor, entuziasmul pe care il arata devine molipsitor si sunt preocupati de planurile pentru urmatoarea provocare. Nu vorbesc despre cati bani vor face ci despre cat de frumos va arata proiectul lor, rezultatul muncii din ultima vreme. Sunt acei oameni care povestesc intamplarile prin care au trecut , ideile indraznete, uimirea celor din jurul lor. Sunt cei care vin mereu la tine sa iti arate ce au mai facut de cand nu v-ati vazut, cei care se opresc din drum ca sa se uite la ceva care li se pare interesant. Sunt acei oameni care pot petrece zile in sir doar incercand sa afle cum au facut altii si cum pot “fura” secretul.

In concluzie, meseria ar trebui sa fie mai mult decat un job. Ar trebui sa fie o parte din viata noastra. Sa ne defineasca, sa ne placa, sa ne aduca satisfactii. In acel moment, performanta, rezultatele, multumirea ar fi mult mai usor de obtinut.  Iar noi am fi de profesie…oameni, pentru ca jobul ar fi  doar o denumire. Profesia in schimb, ar fi o pasiune, ar fi  o parte din noi.

Autor: Andrei Vacaru[:en]

pasiune

Ca in orice inceput de an, am fost asaltati cu tot felul de statistici si  pareri referitoare la piata muncii din Romania. Toate indrumau studentii si nu doar pe ei sa se orienteze ba spre contabilitate, ba spre inginerie sau IT. Domenii de viitor, domenii banoase. Daca avusesera proasta inspiratie sa aleaga comunicarea sau  literele, erau compatimiti si  loviti in moalele capului cu cifre care sa le arate amaraciunea greselii facute.

Ceea ce nu am citit in niciun articol a fost indemnul ca oamenii sa aleaga meseriile care le aduc satisfactie. Pe romaneste: sa faca ceea ce le place. Toata lumea pare sa uite ca ne  petrecem cea mai mare parte a vietii de adult, la munca. Mai mult decat timpul petrecut cu familia sau prietenii.  Daca doar banii conteaza atunci este ca si cum ne-am alege si partenerii de viata in functie de banii pe care ni i-ar putea oferi ( E drept, unii fac asta cu succes).

Corect, IT -ul, finantele,  sunt domenii din care se castiga bine si se va castiga.  Constructiile, la polul opus  au cazut in dizgratie dupa elaborarea arhitecturala a “Crizei Financiare” si se poate spune cate ceva despre fiecare domeniu.

Dar cine poate spune care meserie va fi mai banoasa peste zece ani si cat timp va ramane la fel de cautata?  Si atunci revenim la un detaliu esential: iti place ceea ce faci? Simti ca asta este drumul tau? Satisfactia nu se refera doar la venituri. Este la fel de important sa te simti implinit, sa simti ca ceea ce faci te defineste si ca are un sens  pe care nu doar sa il intrezaresti ci sa te identifici cu el.

Cei mai multi dintre cei care au obtinut succesul, au facut ceea ce si-au dorit. Au fost atat de pasionati incat munca nu li s-a parut o corvoada ci din contra. Timpul alocat a devenit investitie iar ei s-au dezvoltat cu fiecare lucru invatat din placere, cu fiecare experienta noua. Muzicieni, arhitecti, IT-isti, oameni de televiziune, antreprenori, cu totii si-au urmat pasiunea iar numele lor ne sunt tuturor cunoscute.

Indiferent ca te afli la un eveniment monden, o intalnire cu prietenii sau la una de afaceri ii recunosti pe cei care iubesc ceea ce fac. Vorbesc cu bucurie despre reusitele lor, entuziasmul pe care il arata devine molipsitor si sunt preocupati de planurile pentru urmatoarea provocare. Nu vorbesc despre cati bani vor face ci despre cat de frumos va arata proiectul lor, rezultatul muncii din ultima vreme. Sunt acei oameni care povestesc intamplarile prin care au trecut , ideile indraznete, uimirea celor din jurul lor. Sunt cei care vin mereu la tine sa iti arate ce au mai facut de cand nu v-ati vazut, cei care se opresc din drum ca sa se uite la ceva care li se pare interesant. Sunt acei oameni care pot petrece zile in sir doar incercand sa afle cum au facut altii si cum pot “fura” secretul.

In concluzie, meseria ar trebui sa fie mai mult decat un job. Ar trebui sa fie o parte din viata noastra. Sa ne defineasca, sa ne placa, sa ne aduca satisfactii. In acel moment, performanta, rezultatele, multumirea ar fi mult mai usor de obtinut.  Iar noi am fi de profesie…oameni, pentru ca jobul ar fi  doar o denumire. Profesia in schimb, ar fi o pasiune, ar fi  o parte din noi.

Autor: Andrei Vacaru  andrei vacaru