Alexandra Giurca, esenta cu parfum de SF

The Keeper. Acesta este alias-ul ei în HPDI. Şi nu degeaba. De când a venit în echipa noastră, Alexandrei i-a revenit dificila sarcină de a pune ordine rsz_vld_4138în viaţa noastră de la birou. De la materialele de team building şi training, până la evidenţa facturilor şi la tot ce înseamnă pregătirea evenimentelor, nimic nu trece de ochiul ei ager. Mai mult, sala de mese a fost proiectată de ea şi urmează acum decorarea întregului sediu.
Ţine cu dinţii ca totul să fie organizat, fiecare lucru să se afle la locul lui. Şi face toate aceste lucruri fără să uite să zâmbească. Este omul cel mai tânăr din echipa noastră şi de aceea începem seria interviurilor HPDI cu Alexandra Giurca- Office Manager

Vârsta, înălţime, superstiţii
25 în ani împliniţi, 149 în centimetri împliniţi. Cât despre superstiţii, deşi încerc să scap de ele, în continuare nu mă întorc din drum ca să nu îmi meargă ziua prost, în continuare cred că marţi sunt trei ceasuri rele. Întotdeauna îmi pun o dorinţă dacă văd o stea căzătoare şi mă feresc să vărs sare pe masă.

Citeşti? Ce anume?
Da. Cam tot ce înseamnă science fiction, mistery, fantasy şi mi-a fost recomandat sau mi-a captat atenţia. Acum citesc seria Pandora de Frank Herbert şi Bill Ransom. Din când în când citesc şi articole de pe Wikipedia,pe diverse subiecte.  Ce poate fi mai interesant decât să citeşti într-o duminică dimineaţa la cafea despre Rigor Mortis?

De obicei, băieţii îşi imaginează când sunt mici că vor deveni aviatori. La tine cum a fost? Ce ţi-ai imaginat că vei deveni?Nici nu-mi mai aduc aminte câte lucruri mi-am imaginat că o să devin. Doctor a fost prima alegere dar acum leşin când văd sânge. Programator, ca să îi calc pe urme tatălui meu dar mi-am dat seama că programarea nu îmi place atât de mult pe cât mi-am închipuit. Şi probabil multe altele.

Ai ajuns la HPDI. Merită? De ce?
Merită. Şi nu mă obligă nimeni să spun asta J. De  ce? Pentru că oamenii care formează HPDI-ul merită. Pentru că nu există zi în care să nu râd sau (măcar) să zâmbesc alături de ei. Pentru că cele 8 luni pe care le-am petrecut în HPDI le confund cu uşurinţa cu ani. Pentru că aici găsesc sprijin, încredere, implicare. Pentru că neînţelegerile se rezolvă la o ţigară, două, uneori chiar trei. Dar se rezolvă. Cum se zice în popor – e fain aici.

Cu ce mijloc de transport vii la serviciu?
Cu metroul.

Unii îşi trec în CV că ştiu să lucreze în Office şi să navigheze pe internet. Tu la ce te pricepi?
Am auzit că unii îşi trec şi abilităţi mai interesante pe CV. Dar revenind la mine… din abilităţile care au relevanţa pe un CV: Photoshop, programare în HTML şi CSS, administrare de forum pe platforma IPB Free. Şi, bineînţeles, ştiu să lucrez în Office şi să navighez pe internet.

Nu fi modestă. Te pricepi şi la team building-uri. Părinţii tăi înţeleg ce înseamnă asta? Ce le-ai spus când te-au întrebat ce fel de meserie este cea de facilitator?
Le-am spus că rolul meu e să ajut oamenii şi echipele să crească. Au zâmbit mulţumiţi şi nu au cerut explicaţii suplimentare.

Ce e cel mai important pentru tine atunci când mergi într-un program de team building?
Pentru perfecţionistă din mine, totul este important. Dar dacă ar fi să aleg un singur lucru, atunci ar fi mulţumirea din ochii unui participant care la finalul programului îmi spune că a învăţat ceva nou. Atunci pot să spun că mi-am atins scopul.

E totul lapte şi miere într-un astfel de program, aşa cum îşi imaginează lumea? Ce e cel mai dificil?
Întrebarea îmi aduce aminte de prieteni care cred că team building-ul se rezumă la petrecerea tematică de la finalul evenimentului. Este foarte greu este să îi convingi că înseamnă mult mai mult de atât, dacă ei nu au participat la un team building. Cât despre ce e cel mai dificil… nu ştiu. Ce considerăm dificil la ultimul team building pe care l-am facilitat, acum e ceva obişnuit. Dar pot să spun ce e cel mai solicitant sau palpitant : în permanenţă trebuie să te adaptezi. Pentru că natura evenimentelor de team building o cere. Nici un program nu seamănă cu altul chiar dacă are uneori aceleaşi activităţi. Dinamica echipei va fi mereu diferită. Situaţii inedite vor apărea tot timpul. Şi totul trebuie adaptat atunci, pe moment.

Ce ai învăţat despre oameni din astfel de programe?
Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat sau mi l-am confirmat este că, dincolo de funcţii şi titulaturi, sunt doar oameni. Cu vise, cu speranţe, cu temeri, cu responsabilităţi. Uneori uităm asta.

Ce alegi între un team building şi un team building?
Clar team building.

Şi când nu mergi într-un team building, ce faci?
Citesc, mă uit la filme, ies cu prietenii, profit de timpul liber ca să dorm câteva ore în plus, studiez dacă vreun anume subiect mi-a captat atenţia, desenez.

Zi-mi de un proiect de suflet la care lucrezi sau la care ai vrea să lucrezi.
Deja lucrez la el. Redecorarea şi personalizarea sediului HPDI. Dar mai multe nu pot să spun încă 😉

De ce anume îţi este frică?
De insecte, şerpi, înălţimi. De ape adânci. De eşec. Cu unele mă lupt să nu mă controleze. Dar cu insectele şi şerpii nu mă pot înţelege oricât de mult mi-aş dori.

Ce te face să zâmbeşti larg de tot?
O discuţie interesantă. O glumă bună. Un om drag. O vorbă spusă din suflet. Un animăluţ de casă pufos şi simpatic. O poză care face cât o mie de cuvinte. Privirea părinţilor mei de fiecare dată când mă întorc acasă.

La final, un lucru pe care nu îl ştie niciun coleg despre tine.
Asta e cea mai grea întrebare. Cred că nimeni nu ştie (până la acest interviu) că am fost olimpică la religie în clasa a X-a.[:en]rsz_vld_4138The Keeper. Acesta este alias-ul ei în HPDI. Şi nu degeaba. De când a venit în echipa noastră, Alexandrei i-a revenit dificila sarcină de a pune ordine în viaţa noastră de la birou. De la materialele de team building şi training, până la evidenţa facturilor şi la tot ce înseamnă pregătirea evenimentelor, nimic nu trece de ochiul ei ager. Mai mult, sala de mese a fost proiectată de ea şi urmează acum decorarea întregului sediu.
Ţine cu dinţii ca totul să fie organizat, fiecare lucru să se afle la locul lui. Şi face toate aceste lucruri fără să uite să zâmbească. Este omul cel mai tânăr din echipa noastră şi de aceea începem seria interviurilor HPDI cu Alexandra Giurca- Office Manager

Vârsta, înălţime, superstiţii
25 în ani împliniţi, 149 în centimetri împliniţi. Cât despre superstiţii, deşi încerc să scap de ele, în continuare nu mă întorc din drum ca să nu îmi meargă ziua prost, în continuare cred că marţi sunt trei ceasuri rele. Întotdeauna îmi pun o dorinţă dacă văd o stea căzătoare şi mă feresc să vărs sare pe masă.

Citeşti? Ce anume?
Da. Cam tot ce înseamnă science fiction, mistery, fantasy şi mi-a fost recomandat sau mi-a captat atenţia. Acum citesc seria Pandora de Frank Herbert şi Bill Ransom. Din când în când citesc şi articole de pe Wikipedia,pe diverse subiecte.  Ce poate fi mai interesant decât să citeşti într-o duminică dimineaţa la cafea despre Rigor Mortis?

De obicei, băieţii îşi imaginează când sunt mici că vor deveni aviatori. La tine cum a fost? Ce ţi-ai imaginat că vei deveni?Nici nu-mi mai aduc aminte câte lucruri mi-am imaginat că o să devin. Doctor a fost prima alegere dar acum leşin când văd sânge. Programator, ca să îi calc pe urme tatălui meu dar mi-am dat seama că programarea nu îmi place atât de mult pe cât mi-am închipuit. Şi probabil multe altele.

Ai ajuns la HPDI. Merită? De ce?
Merită. Şi nu mă obligă nimeni să spun asta J. De  ce? Pentru că oamenii care formează HPDI-ul merită. Pentru că nu există zi în care să nu râd sau (măcar) să zâmbesc alături de ei. Pentru că cele 8 luni pe care le-am petrecut în HPDI le confund cu uşurinţa cu ani. Pentru că aici găsesc sprijin, încredere, implicare. Pentru că neînţelegerile se rezolvă la o ţigară, două, uneori chiar trei. Dar se rezolvă. Cum se zice în popor – e fain aici.

Cu ce mijloc de transport vii la serviciu?
Cu metroul.

Unii îşi trec în CV că ştiu să lucreze în Office şi să navigheze pe internet. Tu la ce te pricepi?
Am auzit că unii îşi trec şi abilităţi mai interesante pe CV. Dar revenind la mine… din abilităţile care au relevanţa pe un CV: Photoshop, programare în HTML şi CSS, administrare de forum pe platforma IPB Free. Şi, bineînţeles, ştiu să lucrez în Office şi să navighez pe internet.

Nu fi modestă. Te pricepi şi la team building-uri. Părinţii tăi înţeleg ce înseamnă asta? Ce le-ai spus când te-au întrebat ce fel de meserie este cea de facilitator?
Le-am spus că rolul meu e să ajut oamenii şi echipele să crească. Au zâmbit mulţumiţi şi nu au cerut explicaţii suplimentare.

Ce e cel mai important pentru tine atunci când mergi într-un program de team building?
Pentru perfecţionistă din mine, totul este important. Dar dacă ar fi să aleg un singur lucru, atunci ar fi mulţumirea din ochii unui participant care la finalul programului îmi spune că a învăţat ceva nou. Atunci pot să spun că mi-am atins scopul.

E totul lapte şi miere într-un astfel de program, aşa cum îşi imaginează lumea? Ce e cel mai dificil?
Întrebarea îmi aduce aminte de prieteni care cred că team building-ul se rezumă la petrecerea tematică de la finalul evenimentului. Este foarte greu este să îi convingi că înseamnă mult mai mult de atât, dacă ei nu au participat la un team building. Cât despre ce e cel mai dificil… nu ştiu. Ce considerăm dificil la ultimul team building pe care l-am facilitat, acum e ceva obişnuit. Dar pot să spun ce e cel mai solicitant sau palpitant : în permanenţă trebuie să te adaptezi. Pentru că natura evenimentelor de team building o cere. Nici un program nu seamănă cu altul chiar dacă are uneori aceleaşi activităţi. Dinamica echipei va fi mereu diferită. Situaţii inedite vor apărea tot timpul. Şi totul trebuie adaptat atunci, pe moment.

Ce ai învăţat despre oameni din astfel de programe?
Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat sau mi l-am confirmat este că, dincolo de funcţii şi titulaturi, sunt doar oameni. Cu vise, cu speranţe, cu temeri, cu responsabilităţi. Uneori uităm asta.

Ce alegi între un team building şi un team building?
Clar team building.

Şi când nu mergi într-un team building, ce faci?
Citesc, mă uit la filme, ies cu prietenii, profit de timpul liber ca să dorm câteva ore în plus, studiez dacă vreun anume subiect mi-a captat atenţia, desenez.

Zi-mi de un proiect de suflet la care lucrezi sau la care ai vrea să lucrezi.
Deja lucrez la el. Redecorarea şi personalizarea sediului HPDI. Dar mai multe nu pot să spun încă 😉

De ce anume îţi este frică?
De insecte, şerpi, înălţimi. De ape adânci. De eşec. Cu unele mă lupt să nu mă controleze. Dar cu insectele şi şerpii nu mă pot înţelege oricât de mult mi-aş dori.

Ce te face să zâmbeşti larg de tot?
O discuţie interesantă. O glumă bună. Un om drag. O vorbă spusă din suflet. Un animăluţ de casă pufos şi simpatic. O poză care face cât o mie de cuvinte. Privirea părinţilor mei de fiecare dată când mă întorc acasă.

La final, un lucru pe care nu îl ştie niciun coleg despre tine.
Asta e cea mai grea întrebare. Cred că nimeni nu ştie (până la acest interviu) că am fost olimpică la religie în clasa a X-a.


Sistemul de evaluare a angajatilor, o specie pe cale de disparitie

Din septembrie, una dintre cele mai mari companii din lume va face tuturor angajaților și managerilor o mare favoare: va renunţa la evaluarea anualăPeople enter an Accenture office in down a performanțelor.

“Imaginați-vă, pentru o companie cu 330.000 de angajaţi, ce înseamnă schimbarea procesului de management al performanţei – este o schimbare foarte mare”, a declarat Pierre Nanterme, CEO Accenture.

Accenture va elimina ierarhizarea și procesul anual de evaluare, începând cu anul fiscal 2016, care, pentru Accenture începe în luna septembrie. Vechiul sistem va fi înlocuit de altul mai fluid, în care angajații primesc un feedback în timp util de la managerii lor în mod constant în urma proiectelor.
Accenture se alătură unei liste scurte, dar importantă a corporaţiilor (Microsoft, GAP, Adobe, Medtronic) care s-au săturat de clasamente forțate, formulare consumătoare de timp, care generează frustrare atât în rândul managerilor cât și în rândul angajaților. 6% din companiile care se află în top Fortune 500 au renunţat la clasamente, potrivit conducerii firmei de cercetare CEB.

Aceste companii au ajuns la concluzia (în urma cercetărilor interne şi a studiilor externe) că tot timpul consumat, banii cheltuiţi şi eforturile depuse nu au dus în cele din urmă la atingerea obiectivului lor principal şi anume, de a obţine o performanță mai bună în rândul angajaților.
Compania de consultanţă şi contabilitate Deloitte a anunțat că vor avea un nou sistem de management al performanţelor în cadrul căruia clasamentele ar dispărea iar procesul de evaluare va fi unul continuu, pe tot parcursul anului. Deloitte, de asemenea, experimentează un nou sistem folosind doar patru întrebări simple, iar două dintre întrebări necesită răspunsuri scurte de tipul: da sau nu.

Deși multe corporaţii încă nu făcut acest salt, cele mai multe sunt conștiențe de faptul că sistemele lor actuale sunt eronate. CEB a constatat că 95% dintre manageri sunt nemulțumiți de modul în care companiile lor efectuează evaluările de performanță și aproape 90% dintre managerii de resurse umane spun că în urma procesului nici măcar nu se obțin informații exacte.
“Angajații care obţin cele mai bune rezultate conform sistemelor de management al performanței tind să fie angajații care sunt cei mai narcisişti”, a declarat Brian Kropp, consultant în resurse umane pentru CEB. “Aceştia nu sunt neapărat cei mai buni angajaţi de care organizaţia are nevoie pentru a se dezvolta.

Studiile neurologice au arătat că până şi acei angajați care primesc feedback pozitiv în urma unui sistem de evaluare tradiţional, au parte de reacţii negative care decurg din procesul în sine de evaluare. Urmările sunt grave: angajaţii devin mai puţin receptivi, mai puţin loiali şi mai puţin creativi.

S-a constatat că un manager petrece în medie mai mult de 200 de ore pe an ocupat cu activităţi legate de evaluarea performanței, cum ar fi: completarea formularelor și furnizarea evaluărilor angajaților. Când sunt calculate acele ore, la care se adaugă costul tehnologiei de management al performanței în sine, CEB estimează că o companie de aproximativ 10.000 de angajați cheltuie aproximativ 35 de milioane de dolari pe an pentru a efectua evaluări.

“Procesul este prea greoi, prea costisitor având în vedere că rezultatul obţinut este nesatisfăcător”, a spus Nanterme.
Managementul performanței ar trebui să se schimbe. Să nu se mai evalueze valoarea contribuției angajaților după un anumit număr de proiecte, în schimb, ar trebui ca managerii să sprijine în mod constant şi să ofere angajaţilor poziţiile în companie care li se potrivesc cel mai bine.

“Leadership-ul nu înseamnă să-ţi pierzi timpul măsurând şi evaluând” a declarat Nanterme. ” Este vorba despre selectarea persoanei potrivite. Și dacă credeți că ați selectat persoana potrivită, atunci oferiţi acelei persoane libertatea, autoritatea şi încrederea de care are nevoie pentru a inova.

lauravoica

 [:en]People enter an Accenture office in downDin septembrie, una dintre cele mai mari companii din lume va face tuturor angajaților și managerilor o mare favoare: va renunţa la evaluarea anuală a performanțelor.

“Imaginați-vă, pentru o companie cu 330.000 de angajaţi, ce înseamnă schimbarea procesului de management al performanţei – este o schimbare foarte mare”, a declarat Pierre Nanterme, CEO Accenture.

Accenture va elimina ierarhizarea și procesul anual de evaluare, începând cu anul fiscal 2016, care, pentru Accenture începe în luna septembrie. Vechiul sistem va fi înlocuit de altul mai fluid, în care angajații primesc un feedback în timp util de la managerii lor în mod constant în urma proiectelor.
Accenture se alătură unei liste scurte, dar importantă a corporaţiilor (Microsoft, GAP, Adobe, Medtronic) care s-au săturat de clasamente forțate, formulare consumătoare de timp, care generează frustrare atât în rândul managerilor cât și în rândul angajaților. 6% din companiile care se află în top Fortune 500 au renunţat la clasamente, potrivit conducerii firmei de cercetare CEB.

Aceste companii au ajuns la concluzia (în urma cercetărilor interne şi a studiilor externe) că tot timpul consumat, banii cheltuiţi şi eforturile depuse nu au dus în cele din urmă la atingerea obiectivului lor principal şi anume, de a obţine o performanță mai bună în rândul angajaților.
Compania de consultanţă şi contabilitate Deloitte a anunțat că vor avea un nou sistem de management al performanţelor în cadrul căruia clasamentele ar dispărea iar procesul de evaluare va fi unul continuu, pe tot parcursul anului. Deloitte, de asemenea, experimentează un nou sistem folosind doar patru întrebări simple, iar două dintre întrebări necesită răspunsuri scurte de tipul: da sau nu.

Deși multe corporaţii încă nu făcut acest salt, cele mai multe sunt conștiențe de faptul că sistemele lor actuale sunt eronate. CEB a constatat că 95% dintre manageri sunt nemulțumiți de modul în care companiile lor efectuează evaluările de performanță și aproape 90% dintre managerii de resurse umane spun că în urma procesului nici măcar nu se obțin informații exacte.
“Angajații care obţin cele mai bune rezultate conform sistemelor de management al performanței tind să fie angajații care sunt cei mai narcisişti”, a declarat Brian Kropp, consultant în resurse umane pentru CEB. “Aceştia nu sunt neapărat cei mai buni angajaţi de care organizaţia are nevoie pentru a se dezvolta.

Studiile neurologice au arătat că până şi acei angajați care primesc feedback pozitiv în urma unui sistem de evaluare tradiţional, au parte de reacţii negative care decurg din procesul în sine de evaluare. Urmările sunt grave: angajaţii devin mai puţin receptivi, mai puţin loiali şi mai puţin creativi.

S-a constatat că un manager petrece în medie mai mult de 200 de ore pe an ocupat cu activităţi legate de evaluarea performanței, cum ar fi: completarea formularelor și furnizarea evaluărilor angajaților. Când sunt calculate acele ore, la care se adaugă costul tehnologiei de management al performanței în sine, CEB estimează că o companie de aproximativ 10.000 de angajați cheltuie aproximativ 35 de milioane de dolari pe an pentru a efectua evaluări.

“Procesul este prea greoi, prea costisitor având în vedere că rezultatul obţinut este nesatisfăcător”, a spus Nanterme.
Managementul performanței ar trebui să se schimbe. Să nu se mai evalueze valoarea contribuției angajaților după un anumit număr de proiecte, în schimb, ar trebui ca managerii să sprijine în mod constant şi să ofere angajaţilor poziţiile în companie care li se potrivesc cel mai bine.

“Leadership-ul nu înseamnă să-ţi pierzi timpul măsurând şi evaluând” a declarat Nanterme. ” Este vorba despre selectarea persoanei potrivite. Și dacă credeți că ați selectat persoana potrivită, atunci oferiţi acelei persoane libertatea, autoritatea şi încrederea de care are nevoie pentru a inova.

autor Laura Voica


Echipele de la Megaprofil au luptat pentru cucerirea tronului

Week-end-ul trecut, Dragonul Negru şi Mega Maniacii, de la Megaprofil, au luptat pentru cucerirea tronului. Probele de foc prin care au trecut triburile noastre au inclus: tras cu arcul, covorul magic, construcția unei catapulte, teren minat prin pădure. Unde s-a desfăşurat celebrul Game of Thrones? La Văliug, locul în care lacul întâlneşte muntele, totul într-o atmosferă de poveste.

O echipă energică formată din oameni veseli şi dornici de aventură.

 

 [:en]

Week-end-ul trecut, Dragonul Negru şi Mega Maniacii, de la Megaprofil, au luptat pentru cucerirea tronului. Probele de foc prin care au trecut triburile noastre au inclus: tras cu arcul, covorul magic, construcția unei catapulte, teren minat prin pădure. Unde s-a desfăşurat celebrul Game of Thrones? La Văliug, locul în care lacul întâlneşte muntele, totul într-o atmosferă de poveste.

O echipă energică formată din oameni veseli şi dornici de aventură.

 

 


Ocolul Pamantului in… opinci

“Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit.”  Friedrich Nietzscheocolul pamantului in opinci

Am citit în ultima perioadă despre performanţa supraomenească a lui Andrei Roşu. El a traversat înot Canalul Mânecii pe o distanţă de 40 de kilometri, între Londra şi Paris. Este primul român care reuşeşte un astfel de rezultat.

Cum a reuşit această performanţă? Evident, prin multă muncă, hrană rece, sute de ore de înot în ape reci, somn în camere răcoroase, haine subţiri în mijlocul iernii, alergat la sort şi tricou la temperaturi negative pe distanţe de chiar 50-100 de kilometri. Cam aşa a arătat în mare calendarul de pregătire a lui Andrei. Impresionant, nu?

Citind povestea lui Andrei, inevitabil, mi-am adus aminte de povestea (deja prăfuită sau poate chiar necunoscută pentru mulţi) a patru studenţi români care, acum mai bine de 100 de ani, au uimit întreaga lume. Au pornit în cea mai aventuroasă călătorie pe care şi-ar fi putut-o imagina cineva vreodată. Au făcut inconjorul lumii. Şi nu oricum ci pe jos, încălţaţi în opinci.

În 1910, Paul Pârvu, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu şi Dumitru Dan  au acceptat provocarea nemaiîntâlnită a unei agenţii de turism din Franţa. 100.000 de kilometri parcurşi pe jos, le-ar fi adus temerarilor nu mai puţin de 100.000 de franci francezi. Adică aproape jumătate de milion de euro astăzi!

Atleţi şi aventurieri în acelaşi timp, patru studenţi în costum popular au plecat atunci pe drumul unei performanţe sportive şi umane unice în istorie: ocolul Pământului la picior, fără ajutor financiar. Ce a însemnat pregătirea pentru cei patru studenţi, înainte de a porni în călătoria vieţii lor? Specializare în cartografie, meteorologie şi etnografie. Au făcut studii geografice şi au deprins cunoştinţe de medicină. Vorbeau franceză şi germană, aşa că fiecare s-a apucat de învăţat o altă limbă. Mergeau zilnic 45 de km pe jos, în zone de câmpie, deal şi munte, indiferent de anotimp. Au exersat diferite feluri de mers şi au alocat câte două ore pe zi exerciţiilor de forţă şi gimnasticii.
După expediţia lui Magellan în 1521, pământul fusese înconjurat în felurite moduri, mai puţin pe jos. Recordul vremii aparţinea italianului Armando Louy, care străbătuse 50.000 km într-un deceniu. Doar că cei patru români şi-au propus să parcurgă dublul distanţei, în doar şase ani!

Pe 1 aprilie 1910 a început impresionanta călătorie a celor patru. Până la final însă, trei dintre ei aveau să moară în condiţii dramatice: unul a fost intoxicat cu opium în India, altul a murit zdrobit în prăpăstiile din Munţii Chinei. Cel de-al treilea a fost doborât de lunga suferinţă a unei cangrene dobândite de-a lungul miilor de kilometri parcurşi prin frigul siberian.

După ce a străbătut cinci continente, a traversat de şapte ori oceanele şi după ce a rupt aproape cinci sute de opinci, Dan s-a întors neîmpăcat în România anului 1916: primul război mondial i-a oprit aventura, când mai erau zece mii de kilometri din itinerariul său.
În 1923 a reuşit să termine traseul şi a fost primit cu onoruri la Paris. Din păcate, cei 100.000 de franci francezi nu mai însemnau mare lucru: aproape 40.000 de euro astăzi, căci războiul devalorizase moneda.

Cei patru exploratori români au trecut prin experienţe uimitoare din inima Orientului Extrem până la drumurile crâncene prin Siberia şi Alaska, la temperaturi de minus 34 de grade, echipaţi precar. Iar drumul şi-a cerut jertfa.

Poate unul dintre cele mai inspirationale discursuri din această expediţie, îi este atribuit lui Parvu, care i-a spus lui Dan: “Măi frăţioare, am făcut mai bine de 90.000 de km. Am fost patru, apoi trei şi, iată, doi. Acum mă pierd şi eu. Nu trebuie să se spună că românii au abandonat, copleşiţi de greutăţi! Trebuie să lupţi singur, să mergi neşovăielnic mai departe!”.

Veţi spune, bine, bine, dar pentru ce toate acestea? Pentru faimă? Pentru bani? Patriotism? Efervescenţa specifică vârstei (erau studenţi la vremea respectivă)? Tind să cred că totul a fost pentru călătoria în sine, călătoria lor iniţiatică. Nu rezultatul a contat cel mai mult ci transformarea lor din oameni în supraoameni. Au trecut prin iad şi prin rai împreună, nu au abandonat nicio clipă expediţia.
Întrebarea este cât de departe ar trebui să mergem ca să ne depăşim limitele? Răspunsul: până când ajungem supraoameni, până când experienţele sunt mai puternice decât barierele doborâte, până când simţim că am reuşit să ne depăşim condiţia. Iar după un moment de bucurie, să pornim, din nou, la drum.

 

lauravoica[:en]ocolul pamantului in opinci “Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit.”  Friedrich Nietzsche

Am citit în ultima perioadă despre performanţa supraomenească a lui Andrei Roşu. El a traversat înot Canalul Mânecii pe o distanţă de 40 de kilometri, între Londra şi Paris. Este primul român care reuşeşte un astfel de rezultat.

Cum a reuşit această performanţă? Evident, prin multă muncă, hrană rece, sute de ore de înot în ape reci, somn în camere răcoroase, haine subţiri în mijlocul iernii, alergat la sort şi tricou la temperaturi negative pe distanţe de chiar 50-100 de kilometri. Cam aşa a arătat în mare calendarul de pregătire a lui Andrei. Impresionant, nu?

Citind povestea lui Andrei, inevitabil, mi-am adus aminte de povestea (deja prăfuită sau poate chiar necunoscută pentru mulţi) a patru studenţi români care, acum mai bine de 100 de ani, au uimit întreaga lume. Au pornit în cea mai aventuroasă călătorie pe care şi-ar fi putut-o imagina cineva vreodată. Au făcut inconjorul lumii. Şi nu oricum ci pe jos, încălţaţi în opinci.

În 1910, Paul Pârvu, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu şi Dumitru Dan  au acceptat provocarea nemaiîntâlnită a unei agenţii de turism din Franţa. 100.000 de kilometri parcurşi pe jos, le-ar fi adus temerarilor nu mai puţin de 100.000 de franci francezi. Adică aproape jumătate de milion de euro astăzi!

Atleţi şi aventurieri în acelaşi timp, patru studenţi în costum popular au plecat atunci pe drumul unei performanţe sportive şi umane unice în istorie: ocolul Pământului la picior, fără ajutor financiar. Ce a însemnat pregătirea pentru cei patru studenţi, înainte de a porni în călătoria vieţii lor? Specializare în cartografie, meteorologie şi etnografie. Au făcut studii geografice şi au deprins cunoştinţe de medicină. Vorbeau franceză şi germană, aşa că fiecare s-a apucat de învăţat o altă limbă. Mergeau zilnic 45 de km pe jos, în zone de câmpie, deal şi munte, indiferent de anotimp. Au exersat diferite feluri de mers şi au alocat câte două ore pe zi exerciţiilor de forţă şi gimnasticii.
După expediţia lui Magellan în 1521, pământul fusese înconjurat în felurite moduri, mai puţin pe jos. Recordul vremii aparţinea italianului Armando Louy, care străbătuse 50.000 km într-un deceniu. Doar că cei patru români şi-au propus să parcurgă dublul distanţei, în doar şase ani!

Pe 1 aprilie 1910 a început impresionanta călătorie a celor patru. Până la final însă, trei dintre ei aveau să moară în condiţii dramatice: unul a fost intoxicat cu opium în India, altul a murit zdrobit în prăpăstiile din Munţii Chinei. Cel de-al treilea a fost doborât de lunga suferinţă a unei cangrene dobândite de-a lungul miilor de kilometri parcurşi prin frigul siberian.

După ce a străbătut cinci continente, a traversat de şapte ori oceanele şi după ce a rupt aproape cinci sute de opinci, Dan s-a întors neîmpăcat în România anului 1916: primul război mondial i-a oprit aventura, când mai erau zece mii de kilometri din itinerariul său.
În 1923 a reuşit să termine traseul şi a fost primit cu onoruri la Paris. Din păcate, cei 100.000 de franci francezi nu mai însemnau mare lucru: aproape 40.000 de euro astăzi, căci războiul devalorizase moneda.

Cei patru exploratori români au trecut prin experienţe uimitoare din inima Orientului Extrem până la drumurile crâncene prin Siberia şi Alaska, la temperaturi de minus 34 de grade, echipaţi precar. Iar drumul şi-a cerut jertfa.

Poate unul dintre cele mai inspirationale discursuri din această expediţie, îi este atribuit lui Parvu, care i-a spus lui Dan: “Măi frăţioare, am făcut mai bine de 90.000 de km. Am fost patru, apoi trei şi, iată, doi. Acum mă pierd şi eu. Nu trebuie să se spună că românii au abandonat, copleşiţi de greutăţi! Trebuie să lupţi singur, să mergi neşovăielnic mai departe!”.

Veţi spune, bine, bine, dar pentru ce toate acestea? Pentru faimă? Pentru bani? Patriotism? Efervescenţa specifică vârstei (erau studenţi la vremea respectivă)? Tind să cred că totul a fost pentru călătoria în sine, călătoria lor iniţiatică. Nu rezultatul a contat cel mai mult ci transformarea lor din oameni în supraoameni. Au trecut prin iad şi prin rai împreună, nu au abandonat nicio clipă expediţia.
Întrebarea este cât de departe ar trebui să mergem ca să ne depăşim limitele? Răspunsul: până când ajungem supraoameni, până când experienţele sunt mai puternice decât barierele doborâte, până când simţim că am reuşit să ne depăşim condiţia. Iar după un moment de bucurie, să pornim, din nou, la drum.

autor Laura Voica

 

 


Toma Necredinciosul a venit in Lumea AUTENTICUM

Din nou Toma Necredinciosul a venit în Lumea AUTENTICUM.
În acest an, Toma s-a asigurat că SuperTinerii au superputeri şi că pot apăra Lumea Autenticum până la anul.

HPDI a fost şi în acest an partener la şcoala de vară a Absolvenţilor Leadership Autentic. Am provocat viitorii lideri ai României (elevi din Bucureşti, Bacău, Craiova, Suplacu de Barcău, Videle, Bolintin Vale, Moreni, Moineşti, Buzău, Focşani, Adjud) într-un E-hunt şi am înălţat robotul Robotronic. Rezultatul: implicare, ambiţie şi naturaleţe într-un teambuilding alături de echipa Leaders.

Susţinem educaţia, susţinem dezvoltarea personală şi profesională a generaţiilor viitoare…creștem oameni!

 [:en]

Din nou Toma Necredinciosul a venit în Lumea AUTENTICUM.
În acest an, Toma s-a asigurat că SuperTinerii au superputeri şi că pot apăra Lumea Autenticum până la anul.

HPDI a fost şi în acest an partener la şcoala de vară a Absolvenţilor Leadership Autentic. Am provocat viitorii lideri ai României (elevi din Bucureşti, Bacău, Craiova, Suplacu de Barcău, Videle, Bolintin Vale, Moreni, Moineşti, Buzău, Focşani, Adjud) într-un E-hunt şi am înălţat robotul Robotronic. Rezultatul: implicare, ambiţie şi naturaleţe într-un teambuilding alături de echipa Leaders.

Susţinem educaţia, susţinem dezvoltarea personală şi profesională a generaţiilor viitoare…creștem oameni!

 


Evadare de la Fort Boyard cu echipa TMD Friction

 

Săptămâna trecută am evadat împreună cu cei de la TMD Friction. De unde? De la Ford Boyard. Nu, nu vorbim de fosta puşcărie din Franţa şi nu ne-am întâlnit nici cu Napoleon Bonaparte, doar am descoperit comorile din Poiana Mărului în teambuilding. Două echipe şi o enigmă. Participanţii trebuiau să treacă de un port , iar pentru a trece de acest port era necesar să facă rost de materiale. Şi pentru a ajunge la materiale trebuiau să găsească indiciul, pudra de aur. Aceasta pudra de aur îi ajută pe participanţi sa faca schimb și astfel să-și procure materialele. Echipa care a strâns cea mai multă pudra de aur a primit un material în plus şi astfel au trecut de port. Cum a fost răsplătită echipa câştigătoare? După ce au ajuns pe ţărm au fost serviţi  cu o cină de cealaltă echipă.  A fost un teambuilding frumos în care participanţii şi-au pus la încercare abilităţile de echipă. Le mulţumim celor de la TMD Friction pentru zilele frumoase petrecute împreună.


De la cunoasterea de sine la cunoasterea celorlalti

Ziua de 5 iulie a fost despre White Image. Colegul nostru Alexandru Buşilă a ţinut un workshop despre conştientizarea, alinierea nevoilor şi a aşteptărilor interpersonale. Au fost diverse exerciţii de conştientizare, introspecție iar rezultatul a fost acela în care fiecare participant a descoperit. Ce anume? Valorile individuale, cât şi valorile echipei. A fost un workshop în care intelingența emoţională şi-a făcut loc în rândul participanţilor. Le mulţumim celor de la White Image pentru ziua petrecută împreună.


Vanatori electronici prin Bucuresti

O zi de vară în Bucureşti, 2 echipe care pornesc la un drum comun, iar echipa HPDI le-a fost alături. Alături de partenerii noştrii de la Medtronic am petrecut câteva ore pline de culori internaţionale, de misiuni compexe, zâmbete şi multă voie bună. Ne-am jucat de-a Vânătorii Electronici prin Bucureşti rezolvând enigme cât mai diverse şi întortocheate. Ne-am pozat pe genunchii lui Iuliu Maniu, am tras de coada calului lui Carol I, am fost chelneri timp de 5 minute, ne-am fotografiat ca statui, am savurat în echipa o îngheţată delicioasă, am îmbrăţişat un tei bătrân dar mai ales ne-am simţit bine împreună. După ce Bucureştiul a fost cucerit de echipa Medtronic, participanţii noştrii au construit noul model ROBOTRONIC care ulterior şi-a luat zborul (cu ajutorul a câtorva baloane de heliu, ce-i drept). Ne-am distrat, ne-am cunoscut, ne-am plimbat, am lucrat în echipa dar mai ales am făcut primul pas spre drumul de la GRUP la ECHIPĂ.


Comunicarea nonverbala nu daunează grav sanatatii

Varieties of poses man waiting for job interview. =Ni se întâmplă de multe ori ca în locurile publice să studiem oamenii. Fie că suntem la metrou, fie că suntem la muncă, vedem nişte gesturi care transmit ceva. Ne plimbăm pe stradă şi vedem oameni care joacă mima fără să ştie.

Va mai aduceţi aminte de filmele mute cu Charles Chaplin, Stan şi Bran? Am crescut cu aceste filme. Erau pionierii comunicării nonverbale în arta cinematografică. Ţin minte că rămâneam frapată chiar dacă nu există subtitrare. Acţiunea se petrecea prin simpla mişcare a corpului şi imaginile nu aveau nevoie de vorbe. Mişcările lor nu mai aveau nevoie de niciun cuvânt.

Profesorii psihologi A. Mehrabian şi M.Weiner, primii care au studiat limbajele non verbale, au făcut o cercetare privind acest comportament nonverbal. Au constatat că proporţia în care folosim limbajul corpului este mai mare decât limbajul verbal. Astfel, 7% din comunicare are loc verbal, restul de 93% fiind transmis prin intermediul gesturilor, expresiilor faciale, poziţiei corpului, cât şi tonului verbal.
Un mare impact asupra unui interviu îl are acest limbaj nonverbal. De exemplu, recruterii au un limbaj al corpului bine controlat astfel încât niciodată candidatul nu-şi va da seama de intenţiile angajatorului. Practic ceea ce ne trădează la interviu este acest limbaj al corpului. De aceea, cunoaşterea unor indici corporali poate fi un avantaj pentru fiecare dintre noi.
Potrivit consultantului în training corporatist, Karen Exkorn, totul se reduce la a face cealaltă persoană să simtă că îi acorzi întreaga ta atenţie.
“Puterea limbajului corporal te poate ajuta să obţii ceea ce vrei”, e de părere Exkorn.

Iată trei sfaturi oferite de acesta de care trebuie să se ţină cont la un interviu:

1. Foloseşte un limbaj deschis al trupului
Nu ţine picioarele sau braţele încrucişate când încerci să convingi pe cineva, pentru că poţi părea defensiv.
Spatele drept şi capul sus, precum şi poziţia trasă în spate a umerilor va sugera interlocutorului încredere în sine şi hotărâre.

2. Acordă atenţie
Va fi greu să convingi pe cineva să facă ce doreşti, dacă nu eşti atent la ceea ce spune sau te laşi distras de alte lucruri în mijlocul discuţiei.

3. Poziţia picioarelor
Exkorn: “Dacă te afli cu faţa la interlocutor, dar vârfurile picioarelor sunt îndreptate într-un unghi diferit, şi nu înainte, asta indica faptul că vrei să te îndepărtezi de persoană cu care discuţi”.

4. Gesturi
Gestul reflex de a scoate ochelarii de pe nas şi de a lua unul dintre braţele ochelarilor şi a-l duce în dreptul gurii sugerează interes şi chiar dorinţa de a spune ceva. De aceea, e bine sa fim atenţi la gesturile pe care le avem.

5. Îmbrăcămintea
Fiind fata în faţă cu intervievatorul, acesta te va studia, iar ceea ce va vedea poate fi la fel de important cu ceea ce vei zice. Ţinuta ta trebuie să fie adecvată domeniului în care lucrezi, îţi poţi exprima personalitatea prin ţinută pe care o adopţi.

Acestea sunt cateva reguli de bază. Spre ce? Spre un limbaj nonverbal eficient.[:en] 

Varieties of poses man waiting for job interview. =

Ni se întâmplă de multe ori ca în locurile publice să studiem oamenii. Fie că suntem la metrou, fie că suntem la muncă, vedem nişte gesturi care transmit ceva. Ne plimbăm pe stradă şi vedem oameni care joacă mima fără să ştie.

Va mai aduceţi aminte de filmele mute cu Charles Chaplin, Stan şi Bran? Am crescut cu aceste filme. Erau pionierii comunicării nonverbale în arta cinematografică. Ţin minte că rămâneam frapată chiar dacă nu există subtitrare. Acţiunea se petrecea prin simpla mişcare a corpului şi imaginile nu aveau nevoie de vorbe. Mişcările lor nu mai aveau nevoie de niciun cuvânt.

Profesorii psihologi A. Mehrabian şi M.Weiner, primii care au studiat limbajele non verbale, au făcut o cercetare privind acest comportament nonverbal. Au constatat că proporţia în care folosim limbajul corpului este mai mare decât limbajul verbal. Astfel, 7% din comunicare are loc verbal, restul de 93% fiind transmis prin intermediul gesturilor, expresiilor faciale, poziţiei corpului, cât şi tonului verbal.
Un mare impact asupra unui interviu îl are acest limbaj nonverbal. De exemplu, recruterii au un limbaj al corpului bine controlat astfel încât niciodată candidatul nu-şi va da seama de intenţiile angajatorului. Practic ceea ce ne trădează la interviu este acest limbaj al corpului. De aceea, cunoaşterea unor indici corporali poate fi un avantaj pentru fiecare dintre noi.
Potrivit consultantului în training corporatist, Karen Exkorn, totul se reduce la a face cealaltă persoană să simtă că îi acorzi întreaga ta atenţie.
“Puterea limbajului corporal te poate ajuta să obţii ceea ce vrei”, e de părere Exkorn.

Iată trei sfaturi oferite de acesta de care trebuie să se ţină cont la un interviu:

1. Foloseşte un limbaj deschis al trupului
Nu ţine picioarele sau braţele încrucişate când încerci să convingi pe cineva, pentru că poţi părea defensiv.
Spatele drept şi capul sus, precum şi poziţia trasă în spate a umerilor va sugera interlocutorului încredere în sine şi hotărâre.

2. Acordă atenţie
Va fi greu să convingi pe cineva să facă ce doreşti, dacă nu eşti atent la ceea ce spune sau te laşi distras de alte lucruri în mijlocul discuţiei.

3. Poziţia picioarelor
Exkorn: “Dacă te afli cu faţa la interlocutor, dar vârfurile picioarelor sunt îndreptate într-un unghi diferit, şi nu înainte, asta indica faptul că vrei să te îndepărtezi de persoană cu care discuţi”.

4. Gesturi
Gestul reflex de a scoate ochelarii de pe nas şi de a lua unul dintre braţele ochelarilor şi a-l duce în dreptul gurii sugerează interes şi chiar dorinţa de a spune ceva. De aceea, e bine sa fim atenţi la gesturile pe care le avem.

5. Îmbrăcămintea
Fiind fata în faţă cu intervievatorul, acesta te va studia, iar ceea ce va vedea poate fi la fel de important cu ceea ce vei zice. Ţinuta ta trebuie să fie adecvată domeniului în care lucrezi, îţi poţi exprima personalitatea prin ţinută pe care o adopţi.

Acestea sunt cateva reguli de bază. Spre ce? Spre un limbaj nonverbal eficient.

 

Autor: Azaleea Cadinoiu