Intre roaba de diplome si pozele de pe Facebook

Iti amintesti reclama in care trebuia sa mergi sa ceri un aviz si sa aduci o roaba cu dosare si documente? Cam acelasi principiu se aplica pana acum tenisi coloraticativa ani si pentru companiile care recrutau. Mergeai la interviu cu roaba de diplome. Totul pornea de la CV. Cum hartia suporta orice, insiram cu totii toate studiile pe care le-am facut. Mai mult decat atat, cum ajungeam la un workshop, cum ceream o diploma. Trebuie sa facem dovada. Si asa ajungeam cu roaba de diplome la interviul unde ne doream sa fim super-eroi.

Ce se intampla de cativa ani? Aceasta roaba de diplome s-a pastrat numai pentru domeniile extrem de tehnice, pentru companiile foarte stricte cu pregatirea angajatilor si in cazul institutiilor de stat. Altfel, diferenta dintre un potential angajat si un angajat o face discutia de la interviu si imaginea pe care candidatul o are. Traim in epoca in care diplomele depasesc sectorul tehnic, astfel incat este extrem de important modul in care aplicam cursul de public speaking si nu doar cum am pozitionat acest training in CV. Traim in perioada in care dovada si prestigiul absolvirii unui curs sta uneori intr-o insigna primita. Iar toate acestea se datoreaza faptului ca o foarte mare parte dintre preocuparile noastre s-au schimbat in timp. Nevoile companiilor se adreseaza zonelor de soft skills, iar diferentele sunt date de modul in care reusim sa obtinem maximum din potentialul unui training.

Astazi, cand cautam un coleg, dupa ce am facut departajarea pentru un post bazandu-ne pe pregatirea de baza, ne vom orienta catre profilele sociale. Google-cel-care-le-stie-pe-toate ne va ajuta sa aflam cum arata pagina de Facebook a candidatului, cea de LinkedIn, daca are un blog si daca obisnuieste sa petreaca timp pe forumuri. Care este exprimarea acestuia, ce poze alege si cum discuta cu ceilalti? In esenta, vrem sa stim ce alege sa comunice despre el? Se cunoaste suficient de bine cat sa stie ce sa comunice despre el? Lucreaza sa isi construiasca un brand personal?

Tu stii despre elefantul roz din salile de training?

Multa vreme nu am dat importanta postarilor mele de pe Facebook sau a celor de pe LinkedIn. Am ajuns apoi la un moment in care a trebuit sa aleg cu mare grija ceea ce comunic, avand in vedere constrangerile de la locul de munca. Ulterior, mi-am dat seama ca este foarte important modul in care te afisezi, mai ales pe social media. Daca alegi sa nu zici nimic despre tine, este ok. Daca vrei sa stie lumea ceva despre tine, Facebook este un instrument foarte bun. Iata cateva sfaturi despre cum poti sa initiezi intregul proces de construire al brandului personal:

  1. Fii autentic

Ce te face diferit fata de ceilalti? Pentru ce te-ai lupta pana in panzele albe? Care iti sunt slabiciunile? Afla care sunt principalele 3 puncte tari si slabe care te caracterizeaza si porneste de aici. Imagineaza-ti cum ar fi sa preiei alte valori, alte idei si sa-ti construiesti un sine fals. Nu te teme sa fii emotional atunci cand simti. Falsitatea este mai usor de identificat, iar oamenii vor rezona mereu la umanitate.

  1. Stabileste un obiectiv de comunicare

Orice ai face, stabileste inca de la inceput cum vrei sa te pozitionezi si ce persoane ai vrea sa rezoneze cu tine. Care este piata ta, altfel spus. Vrei ca oamenii sa fie de acord cu tine? Sau vrei sa starnesti controverse? Vrei sa aduci subiecte noi in discutie? Sau vrei sa fii o persoana care va vorbi numai despre subiecte deja in dezbatere? Tu alegi.

  1. Construieste zilnic o prezenta online

Ai grija in fiecare zi de profilul de social media, completeaza-l cu toate informatiile relevante despre tine. Ce vrei sa stie lumea despre tine? Pagina ta striga „profesional” si „calitate”? Daca vrei sa fii remarcat in mediul profesional, ai grija sa fie publice aceste informatii. Daca vrei sa fii prezent ca un calator, poti sa dai check-in in cele mai deosebite locuri. Alege-ti nisa si comunica in fiecare zi despre ea prin poze sau articole. De asemenea, nu te teme din cand in cand sa construiesti si tu un material specializat.

Fii atent la timp in toata perioada asta!

  1. Invata continuu despre domeniul tau de expertiza

Daca astazi esti convins ca stii totul despre domeniul tau, sigur maine vor aparea lucruri noi. Ai grija sa ai mereu o baza solida de la care sa pornesti si pe care sa adaugi noutati. Aboneaza-te la publicatii relevante, ai mereu la indemana bloguri pe care sa le urmaresti. Nu te teme sa platesti pentru noi informatii, dar asigura-te ca sunt cele mai bune.

Construirea unei imagini personale este in primul rand o dezvoltare a perceptiei asupra propriei persoane. Acest proces va fi unul de lunga durata. Asta pentru ca se bazeaza pe emotii si perceptii. Cum te vad cei din jur si cum aleg ei sa vorbeasca mai departe despre tine. Dar odata ce stabilesti clar directia in care vrei sa mergi, acest branding personal iti va aduce numai beneficii. Incepand de la primul contact cu un potential angajator si continuand cu pozitionarea ca expert intr-un anumit domeniu pot aduce beneficii materiale, dar si personale – esti recunoscut, esti diferit, esti unic prin ceea ce comunici.

Si inchei printr-un citat care circula acum ceva timp: „I’m not a Facebook status. You don’t have to like me.” Important este ca in momentul in care alegeti sa comunicati despre voi, sa o faceti autentic, in baza experientelor voastre si a ceea ce sunteti cu adevarat.

 

semnatura articol alexandra


De ce limbajul din corporații nu “face sens”

Limbajul folosit in interiorul corporatiilor a starnit inca de la inceput rasete si uneori chiar indignare in randul celor nefamiliari cu acesta. Pana acum, principala tinta a atacurilor impotriva limbajului folosit de corporatisti a fost „romgleza”. Insa, folosirea improprie si adoptarea cuvintelor tehnice din engleza in romana s-a dovedit cea mai putin daunatoare. Problema cu care se confrunta astazi companiile, oamenii de HR, trainerii si angajatii este mult mai serioasa. Depersonalizarea, ambiguitatea, minimizarea chestiunilor negative, frica de responsabilitate sau schimbarea efectiva a sensului cuvintelor, indiferent de limba din care provin, pot avea rezultate dezastruoase pentru succesul unei afaceri, potrivit Human Performance Development International (HPDI), companie care furnizeaza solutii de leadership si dezvoltare a resurselor umane.

“Avem o situatie!” Pentru orice om netrecut  prin  scoala de comunicare a marilor companii, aceasta propozitie este cel putin confuza. Ce fel de situatie? Lipseste ceva care sa ne spuna daca e de bine sau e de rau. Mintea noastra tinde sa evalueze ceea ce ne spun altii.  Tocmai de aceea au aparut cuvinte precum pericol, problema, accident sau chiar ghinion.

Problema apare atunci cand cineva, de undeva, sfatuit de altcineva, ajunge la concluzia ca astfel de cuvinte sunt daunatoare, contraproductive si adevarate piedici in calea gandirii pozitive. Se fac audituri, se analizeaza, se dezbate si se decide eliminarea unor astfel de cuvinte.hamlet_mic

Este si cazul unei mari companii americane, producatoare de masini. Angajatii au primit interdictie sa foloseasca notiuni precum: pericol, problema, dramatic, accident etc. Toate bune si frumoase pana cand masinile produse de ei au inceput sa aiba defectiuni soldate cu accidente.  Le-au rechemat in service si au concluzionat ca problema era una de comunicare. Tehnicienii semnalasera problemele, dar formularea confuza nu le-a transmis managerilor ca există pericole mari cauzate de aceste defectiuni.

Care sunt falsele premise care au dus la modificarea limbajului?

“«Situatie» in loc de «problema» si «oportunitati de imbunatatire» in loc de «gresit» nu sunt altceva decat incercari de a indulci caimacul, astfel incat orgoliul ascultatorului sa fie cat mai putin lezat. Mai exista si «apreciez suportul» in loc de «multumesc pentru ajutor». E ca si cum ar cadea cineva intr-o groapa adanca si, in loc sa strige dupa ajutor, ar striga «SUPOOOORT». De fapt, astfel de formulari elimina responsabilitatea. Nu imi asum faptul ca s-ar putea sa te superi, nu iti asumi faptul ca ai gresit. Nu trebuie sa recunosc ca iti raman dator, nu trebuie sa admitem că si la birou suntem oameni”, spune Andrei Vacaru, trainer HPDI si specialist in comunicare.

Intreaga exprimare ajunge in zona gri, in care nimeni nu trebuie sa isi asume ceea ce rosteste sau ceea ce aude. Tocmai de aceea, limbajul a devenit din ce in ce mai evaziv si mai alambicat.

„Atunci cand in loc sa spunem «sunt nemultumit» formulam «constat o anumita insatisfactie punctuala legata de…», pierdem exact ceea ce ne defineste ca oameni: emotia. Iar mintea noastra nu mai poate evalua impactul real asupra celuilalt”, este de parere Vacaru.

Fuga de responsabilitate si lipsa emotiilor

Depersonalizarea apare si din limbajul lemnos care este folosit pentru a scapa de alte responsabilitati:

  1. responsabilitatea de a-ti asuma ce spui: se zvoneste, se stie, se aude;
  2. responsabilitatea de a explica decizii sau de a le sustine: se doreste, s-a decis, se vrea;
  3. responsabilitatea de asumare a unui efort: nu se poate, este imposibil.

Evident si romgleza fara rost contribuie intr-o anumita masura. “Puteam sa mor nestiutor daca nu as fi ajuns intr-o companie unde sa aud termenii «a escala» (nu inseamna a escalada, ci a prezenta o problema sefului) si «a cascada» (nu e vorba de o cascada incantatoare, ci de a da problema subalternilor sa o rezolve). «Am un call», «sunt intr-un meeting», «face sens», «e disturbing» sunt doar alte cateva victime nevinovate. De exemplu, cuvantul «task» nu imi spune daca am de facut un lucru important sau doar ceva de rutina”, continua Vacaru.

Toate aceste deviatii de limbaj au cateva efecte suplimentare nefericite. In primul rand, pun bariere intre oameni tocmai pentru ca elimina emotiile, in conditiile in care trairile noastre sunt motorul care ne face sa stam intr-un loc sau nu, sa ne ambitionam sau sa renuntam, sa cautam o solutie sau doar sa gasim vinovati.

In al doilea rand, creeaza acea senzatie de birocratie impusa. Ori birocratia este un lucru detestat de cei mai multi. Cati oameni folosesc acasa ori cu prietenii limbajul pe care il abordeaza cu seful sau colegii?  Cei mai multi le spun celor dragi ca au gresit, ca sunt suparati, ca vor altceva, ca ii deranjeaza etc.

„Am fost invatati de parintii si bunicii nostri sa nu spunem ce gandim, sa fim protocolari in public, sa ne ascundem dupa cuvinte pompoase. Am creat astfel o societate care cere adevarul, concizia, autenticul, dar care se fereste sa le ofere”, conchide Andrei Vacaru.


Anii de stres din CV

“Buna ziua! Sunt cel mai bun candidat pentru postul dumneavoastra. Nu, nu am experienta, dar am foarte multa energie si sunt dispus sa raspund la telefon si e-mail si dupa orele de program.”stress

Asa mi-am inceput eu “cariera” si probabil si tu. Era dificil sa ai experienta, asa ca puneai la bataie tot timpul tau liber. Voiai sa excelezi, voiai sa fii mai bun decat colegul de birou cu mai multi ani in CV. Iti aminteai de anii in care mama te intreba cat au luat ceilalti la test si de ce nu ai luat si tu la fel de mult. Si asa ajungi sa pui totul pentru cariera in devenire. Asa se intampla sa te trezesti intr-o bucla atemporara in care numai fizic faci diferenta. Numai fizic nu esti la birou. Numai fizic esti in familie si alaturi de prieteni. Altfel, tu esti cu gandul la dosarul ala si la termene limita. Ai alerte pe telefon care te anunta cand ai primit un e-mail, dar esti si atent la sarcinile pe care le primesti de la alti colegi. “Ei, hai ca nu am nimic interesant de facut. Pot sa ma ocup de asta acum.”

Si nu e nimic rau in asta. Ai ales sa prioritizezi cariera in fata a orice altceva. Acolo ai vrut tu sa excelezi. Ceea ce este perfect. Te inteleg de minune. Asa am facut si eu mult timp pana cand am inceput sa ma detasez. Nu a fost usor pentru ca in permanenta imi faceam mustrari de constiinta. A trebuit sa lucrez foarte mult cu mine. Cum am ajuns sa fac schimbarea? S-a intamplat ca in urma unor analize medicale sa aflu ca, desi nu am avut nicio boala vreodata, sufar de tot felul de afectiuni din cauza ca sistemul meu imunitar era la pamant. Si medicul m-a intrebat: “Ai un serviciu stresant?” Nu as spune chiar asa, doar ca obisnuiam sa ma trezesc in miez de noapte sa caut dosare prin casa.

Ceea ce vreau sa subliniez este ca nu de fiecare data suntem constienti de stresul si sarcinile care ne afecteaza mai ales la nivel de subconstient. 40% dintre angajati spun ca sunt foarte stresati. Iar 75% considera ca sunt mai solicitati decat cei din generatia anterioara. Aceasta este directia clara in care merge generatia noastra. Dupa ce am primit diagnosticul de la medic, am inceput sa mai citesc despre subiect si am aflat ca exista o legatura directa intre nivelul de stres si sistemul imunitar. In corpul nostru se produc o serie de schimbari in momentul in care cortizolul ajunge sa domine reactiile chimice din interior. Nu asteptati sa primiti un diagnostic definitiv pana cand sa va dati seama ca ati ajuns la acel punct in care va permiteti luxul de a va relaxa. La fel ca orice obicei dobandit de-a lungul timpului, va fi dificil. Vei fi tentat sa citesti e-mail-uri dupa 6 seara, vei lucra in week-end, vei lasa totul deoparte pentru planul tau de cariera. Dar dupa un timp, vei putea sa mai atenuezi din intensitate.

Specialistii recomanda sa ne rezervam o ora pe zi pentru exercitii de relaxare, sa gandim pozitiv si sa ne schimbam comportamentul fata de factorii stresanti. Daca prima recomandare este mai usor de aplicat, ultimele doua sunt printre cele mai dificile. Asta pentru ca implica o schimbare decisiva in modul in care privim lucrurile din jurul nostru si mesajul pe care il transmitem creierului.

Pana la urma este vorba despre viitorul tau. Tu esti cel care trebuie sa faca o alegere: o cariera plina de stres sau una in care alegi tu cand sa fii stresat? Niciuna dintre variante nu este gresita. Este pur si simplu alegerea ta.

semnatura articol alexandra


Geniul e parte din presiunea sociala

Astazi vom vorbi despre Mariuca si despre discutiile ei cu adultii de-a lungul celor 28 de ani ai sai.

La 5 ani matusa Ana a intrebat-o ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare. In mintea ei a incoltit primul gand despre perspectiva viitorului si pasii pe care trebuie sa ii faca in acest sens.

La 14 ani unchiul Ilie a intrebat-o ce liceu vrea sa urmeze. Apoi i-a explicat de ce este foarte important sa stie inca din acest punct ce vrea sa faca pentru urmatorii minimum 50 de ani.

La 18 ani s-a intalnit din nou cu matusa Ana care a intrebat-o la ce facultate vrea sa dea. Nu de alta, dar nu mai poate sa piarda vreme154a. In cativa ani va fi un adult in buna regula.

La 28 de ani are loc revederea cu unchiul Ilie care o intreaba de data aceasta care este rostul ei in viata. Nu vrea sa se casatoreasca si sa aiba copii? Nu vrea si ea o casa? Pentru ce se trezeste in fiecare dimineata?

Eu am fost Mariuca si sunt sigura ca si voi v-ati lovit de aceste intrebari. Astazi ne preocupa care este sensul nostru in viat
a. De ce ma trezesc azi si care este telul meu pentru lumea asta? Genul acesta de intrebari sunt cele care imi perturba viata de zi cu zi. Pai nu stateam eu linistita si ma gandeam la lista mea cu obiective pe 2017? Si atunci ma cuprinde panica. Ce rost am eu pe planeta asta? Si atunci imi sunt adusi in fata Gandhi, Steve Jobs, Ronald Reagan. Ei au stiut si au facut. Pai eu nu o sa fiu niciodata unul dintre ei. Si asta inseamna ca nu valorez ceva? Sau ca nu am niciun sens pe aici? Conform tuturor discursurilor motivationale, da! Avem un sens aici si e treaba mea sa il descopar. Si revenim iar la povestea Mariucai de la 5, 14 si 18 ani. E treaba mea sa stiu. Eu TREBUIE sa ma trezesc dimineata si sa fac din ziua aia ceva extraordinar. Ceva ce ma va pune pe acelasi panou cu Steve Jobs.

Greu de crezut, nu-i asa? Sau oamenii care au impus regula asta cu „TREBUIE sa stii care e rostul tau pe lumea asta si repejor” nu au avut sedinte luni dimineata. Si parca toata presiunea asta despre maretia fiecarui om ajunge sa te sufoce. Cu siguranta toti ne dorim sa fim extraordinari. Si chiar suntem, dar nu in sensul de a se vorbi in cartile de istorie despre noi. Acum ceva ani ziceam ca eu merg la serviciu pentru ca fac oamenii sa zambeasca. Si mi se parea suficient. Astazi am inceput sa imi pun intrebarea „de ce?” tot mai des. Si incerc sa imi aflu rostul pe lumea asta, dar stiu ca va fi maret pentru ca mi-am propus sa profit de fiecare ocazie. Nu sunt un geniu, dar cu siguranta nu voi ceda la presiunea societatii de a-mi crea frustrari in a ma afisa ca unul.

semnatura articol alexandra