Podcast: Episod 2 – Comunicare eficienta

Un nou proiect #hpdi – un podcast in care abordam subiecte de dezvoltare personala. Urmatoarele 4 episoade vor avea ca tema de dezbatere comunicarea alaturi de trainerii #hpdi. Cea de-a doua careia i-am adresat intrebari este Valentina.
———–
Valentina este trainer HPDI specializat pe subiectul rezilientei emotionale. Spune despre ea ca “I am the master of my faith, i am the captain of my soul.”


Cel mai curajos dintre pamanteni

Andrei este genul de persoana care va intra intr-o cladire in flacari pentru a salva un strain. Tot el este cunoscut la birou ca fiind singurul care a avut curajul sa sara cu parasuta la provocarea lansata de un coleg. Mai mult decat atat, nu se teme niciodata sa spuna ce are de zis. Bine, acum depinde si cine apreciaza sarcasmul si cuvintele taioase ca alternativa la tacere.

Ca orice super-erou si al nostru are o super-putere: curajul. Si chiar este faimos pentru asta. La orice sedinta, poate sa se ridice in picioare si sa ridiculizeze pe oricine daca nu este de acord cu un anumit lucru. De asemenea, poate oricand sa spuna verde in fata cuiva ce il deranjeaza. Ca orice super-erou, este mai mult singur. Inca isi cauta un partener sau o trupa de super-eroi cu care sa salveze lumea prin curaj.

Intr-o zi, pe super-eroul nostru l-a abordat un coleg nou, Bogdan, care nu cunostea modul lui taios de a aborda lucrurile. I-a spus ca este cunoscut pentru curajul lui si ca ar vrea sa ii fie mentor pentru ca asta e ceea ce ii lipseste lui in viata. Dupa mai multe saptamani in care au lucrat impreuna, Bogdan se simtea epuizat de toate lucrurile pe care le spunea Andrei fara sa spuna nimic pe bune. Fara sa emita vreun sentiment sau vreo intamplare care l-a marcat. Si atunci, si-a facut el curaj si l-a intrebat: ce te-a ranit cel mai mult in viata asta? Raspunsul lui, aproape firesc si fara ezitare:

– Toate cuvintele pe care nu le-am spus vreodata. Curajul pe care il manifest in fiecare zi este doar o masca de super-erou care ii tine pe oameni departe si care ma impiedica sa vorbesc despre intamplarile, cuvintele, trairile care m-au ranit cel mai mult in aceasta viata.

– Si ce te impiedica sa vorbesti despre ele? Ce te impiedica sa le adresezi cuvintele acestea persoanelor care te-au ranit?

– Orgoliul, teama ca ar trebui sa devin alta persoana. Este mai comod sa imi imaginez ca dreptatea este la mine, ca sunt superior celor care m-au ranit, ca e mai simplu sa nu cred in nimeni decat sa investesc pentru a pierde. Sarcasmul nu m-a parasit niciodata, iar adrenalina imi va tine mereu calea. Este tot ce am nevoie pentru a ma simti apreciat.

– Doar ca pretul pentru asta este singuratatea si vina pe care o arunci iremediabil pe toti cei care incearca sa se apropie de tine. Creezi in jurul tau un conflict prin simpla prezenta, iar pe termen lung, va disparea aura de curaj si va ramane o persoana izolata si ursuza care nu va avea cu cine sa impartaseasca povestile de curaj.

– Curajul nu ma va parasi niciodata.

– Curajul este tocmai ce iti lipseste pentru a vorbi despre lucrurile care te-au ranit. Proiectezi asupra tuturor o vina generala. Cari cu tine ani de resentimente. Si ce este si mai grav este ca oamenii care au gresit, au facut-o de cele mai multe ori fara o intentie, dar te-au impins sa crezi ca toti o vor face. Stii care cred eu ca este cea mai curajoasa forma de super-erou? Cea care are curajul sa planga, dar sa spuna tot ceea ce doare. Pentru ca doar asa va putea renunta la tot ceea ce il trage in jos si il impiedica sa zboare. Daca iti este greu sa vorbesti, poti sa scrii cate o scrisoare celor care te-au suparat. Sunt sigur ca vei avea o surpriza.

 

Aceasta poveste nu este una cu final fericit. Andrei inca isi face curaj sa scrie acele randuri care il vor elibera. Dar a scris aceasta poveste pentru ca cei care isi construiesc armura de super-erou in spatele unei fortarete sa fie cei mai curajosi dintre pamanteni: sa se vulnerabilizeze in fata celor care i-au ranit pentru a se putea inalta, indiferent de forma de comunicare pe care o vor alege.

 


Expertul care ajunge sa creasca oameni

Timp de 12 ani am fost antrenati sa fim cei mai buni. Cand zic antrenati ma refer la expresii de genul: “Pai tu de ce nu ai luat coronita ca George sau Andreea?”. Si te-ai luptat cu nopti nedormite, tresariri la fiecare rasfoire de catalog si “scoateti o foaie de hartie”. Fiecare zi era o competitie. Si ai ajuns la facultate. Oho! Si cine nu tine minte cum erau colocviile sau dorinta de a fi la buget sau sa primesti bursa? Din nou competitie.

Am ajuns la epoca in care ai intrat in campul muncii, am semnat un contract, am primit un birou si un target. De aici, ne-am asigurat ca noi suntem cei mai buni angajati, experti, in top of mind cand cineva care nevoie de o opinie avizata. Si de buni ce am luptat sa fim, am ajuns sa fim promovati ca manageri de departament, manageri de echipa, manageri. Practic suntem first time manager. Easy-breezy? Un lucru natural pana la urma, nu? Doar ca la scoala nu ne-a spus nimeni ca putem ajunge directorul institutiei daca invatam bine.

Cand suntem numiti manageri primim, practic, un job nou care vine la pachet cu abilitati, procese si proceduri noi. Iar asta nu se intampla implicit. Nu iesim azi din birou specialisti in marketing si maine, dupa ce am semnat un contract nou, intram manageri. Jim spune ca 71% dintre noii manageri nu au avut ca obiectiv asta. Ei au dorit pur si simplu sa fie experti. Dar acceptam provocarea. De ce? Pentru ca avem pe cap coronita pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Si pentru ca alergam intruna prin viata dorindu-ne mai mult.

Ce avem de facut ca proaspet manageri? Sa fim experti, pentru ca doar asa ne pozitionam cel mai potrivit in fata noilor colegi de echipa, dar sa fim si people manageri. Si de aici apar din nou noptile nedormite, discutiile lungi cu colegii si lupta interna dintre a face ceea ce ne place si a gestiona echipa. Unde ajungem la primul raport? De cele mai multe ori, la cifre sub asteptari, la oameni demotivati, la manageri obositi si la visuri ruinate. Cand am acceptat ne-am gandit ca daca suntem experti, putem foarte usor sa vorbim cu colegii nostri si sa facem lucrurile sa devina realitate. De ce nu s-a intamplat asa? Pentru ca un expert nu este antrenat sa fie si manager. Pentru ca de la a cunoaste procese tehnice, la a intelege motivatii, temeri, leadership e distanta de cateva carti citite, training-uri si coaching. Pentru ca noi ne regaseam bucuria in patratelul nostru in care excelam. Acum cand avem inca foarte multe sarcini in care nu ne mai gasim aceeasi bucurie, cum facem sa gestionam asta?

Ce se intampla pe termen lung? Oamenii din echipa vor pleca, productivitatea va scadea si vei gasi in jurul tau o lipsa de coerenta. Un manager are nevoie de pregatire, are nevoie sa invete sa fie un people manager, are nevoie sa stie cum sa comunice cu oamenii, cum sa isi gestioneze timpul, cum sa rezolve conflicte si cum sa creeze o echipa. Mai mult decat atat, are nevoie de inspiratie. First time manager este despre cum sa ai incredere ca ceea ce te-a adus in punctul de gestionare a unei echipe, nu te va face sa excelezi in asta. Si sa ai in minte ca “People don’t leave companies. People leave managers.”


Podcast: Episod 1 – Comunicare eficienta

Avem un nou proiect de content dedicat dezvoltarii echipelor – un podcast cu teme lunare pe care le vom aborda alaturi de trainerii HPDI.

Urmatoarele 4 episoade vor avea ca tema de dezbatere comunicarea. Prima careia i-am adresat intrebari este Madalina.

———–

Madalina este trainer HPDI cu o experienta de peste 12 ani de coordonare a echipelor. Spune despre ea ca “Asertivitatea sta intr-un borcan. Si in fiecare zi iau cate o lingurita.”