Ghid practic de imprietenire cu microfonul

Sunt un ambivert. In sensul ca sunt la granita intre introvert si extrovert. Imi place sa petrec timp cu oamenii. Uneori. Iar alteori, simt nevoia sa fiu in grup restrans sau singura.

Ce legatura are cu subiectul nostru? Ma simt expusa cand sunt in fata oamenilor. Pentru cineva care de 11 ani este trainer, e cam anapoda sa simt asta, asa-i? Asa-i. De aceea inteleg din proprie experienta cum e cu stage fright. Tie cand ti s-a intamplat sa te concentrezi mai mult pe teama in sine decat pe ceea ce aveai de facut?

Pot sa spun ce a functionat in cazul meu cu teama de a vorbi in public. Vedeti ceea ce vi se potriveste voua.

  • Accepta ca exista emotii

Atata vreme cat suntem oameni e firesc sa simtim lucruri. Ba chiar util. Se pare ca modul in care ne raportam la ceea ce sentimente influenteaza chiar ceea ce simtim ulterior. Daca interpretam propria stare ca pe un semn ca ne pasa si suntem implicati sunt sanse mai mari sa avem o continuare pozitiva. Daca ne gandim ca suntem emotionati pentru ca suntem looseri sau pentru ca nu suntem suficient de bine pregatiti, e posibil ca rezultatul final sa fie mai putin decat ceea ce ne dorim. Asa ca, ajuta sa ma gandesc ca emotiile sunt un semn ca sunt in viata si imi pasa de prezentarea respectiva.

  • Gandeste-te la ce ai de facut si ce iti doresti sa obtii

E usor sa ne lasam distrasi de emotii si de pleiada lor de ganduri negative. Nu sunt suficient de bun, altcineva s-ar descurca mai bine in situatia mea, de ce trebuie sa fac asta, cand se va termina acest chin, ma voi face de rusine, cariera mea va fi distrusa dupa aceasta prezentare, sunt un introvert, eu nu sunt bun la prezentari, eu nu pot sa fac fata, eu nu stiu.

Cum ar fi daca, in loc sa intretinem aceste ganduri, ne-am gandi ceva mai practic: care e scopul? Care e nevoia audientei? Cine sunt oamenii cu care stam de vorba? Ce pot spune pentru a face usor de inteles mesajul? Ce pot face pentru ca audienta mea sa se simta confortabil? Ce pot face pentru a ajuta audienta sa isi atinga propriul scop?

  • Identifica distorsiunile cognitive si gaseste alternativa lor mai apropiata de realitate

Gandurile negative despre care spuneam mai devreme – ele poarta un nume: distorsiuni cognitive. Da, suna serios. Exista o carte, scrisa de David M. Burns, fix pe aceasta tema. Daca vreti puteti sa o cautati: „Feeling good therapy”. In fine, pe scurt – la fel cum noi dam putere acestor disorsiuni, tot noi putem sa investim acea energie in a aduce mai aproape de realitate gandurile negre.

Exemplu: „cariera mea va fi ruinata dupa aceasta prezentare dezastruoasa”. Putem incerca o rationalizare: „e o prezentare in fata colegilor. Probabil vor intelege faptul ca am avut emotii. E posibil sa faca ceva comentarii dupa prezentarea mea, dar sigur vor continua sa lucreze cu mine. Rezultatele pe care le am in munca le arata ca sunt o persoana capabila.”

Care e efectul? Incercati sa surprindeti o distorsiune cognitiva si dati o nota intre 1-5 emotiei cu care se asociaza. Dupa rationalizare, notati din nou acea emotie, pentru a vedea ce s-a schimbat.

David M. Burns a testat tehnica pe pacienti cu depresie, iar rezultatul a fost unul extrem de incurajator. Deci, functioneaza.

  • Aminteste-ti de succesele tale

Cand ai fost multumit de prezentarea sustinuta? Ce s-a intamplat atunci? Ce ai putea invata din acea experienta trecuta? Ce a remarcat audienta? Care au fost efectele pozitive? Ce ai pastrat de atunci si pana acum? Ce faci chiar mai bine intre timp? Cum reusesti?

  • Pregateste temeinic prezentarea

Cand stii deschiderea, cu ce mesaj vrei sa ramana audienta si 2-3 puncte cheie de transmis, deja o parte din anxietate se disipeaza. Chiar dupa ce am sustinut acelasi training de 4 ori intr-o luna, tot imi mai recapitulez rapid in minte care sunt ideile principale. Pregatirea si repetarea prezentarii ne asigura de faptul ca stim ce vrem cu adevarat sa spunem si ca ne putem relaxa. Recomand cu incredere.

  • Fa-ti timp pentru de relaxare
    • minute in dimineata respectiva pot face mult bine. O ora la sala la fel.

Sport, yoga, cateva miscari de streching sau altceva…orice poate functiona, atata vreme cat inima bate mai stabil si respiratia e mai profunda.

  • Sarbatoreste succesul

Gaseste 3 lucruri care au mers bine in timpul prezentarii. Si alte 3 pe care tu personal le-ai facut bine. Si ce vrei sa pastrezi si in alte prezentari.

Cam asta e lista mea. Le aplic dupa cum simt si cum am timp.

Pentru tine ce functioneaza pentru a prezenta cu relaxare?


Despre cum sa inveti sa dansezi in ploaie

Notiunea de control ne-a fost imprimata in comportament inca de la varste foarte fragede. De la tematoarea „lucrare de control” pana la auto-controlul pe care l-am deprins. Acest auto-control ne va urmari probabil toata viata si se raporteaza la toate mastile pe care le purtam in diferite contexte. Suntem intr-un fel atunci cand ne aflam intr-un context oficial in care trebuie sa respectam anumite norme si nu ne scarpinam sau scobim in nas daca simtim nevoia. Invatam auto-controlul pana si la exprimarea emotiilor. Nativ suntem mult mai inclinati catre a interactiona cu oamenii din jurul nostru, a avea acea naivitate ca toti oamenii ne vor binele. Asa sunt copiii, nu? Cu timpul, fiind expusi la anumite experiente, la sfaturile parintilor care ne invata sa nu mai fim atat de sinceri, invatam ca normalitatea este sa fim mereu in control asupra propriei persoane si sentimente.
Simpatic este ca noi facem toate astea pentru a mentine o imagine in exterior si traim cu iluzia ca putem avea control asupra perceptiei celorlalti asupra noastra. Dupa ce ne tot straduim si construim o imagine, cel putin in perceptia noastra, ne trezim ca, de fapt, ceilalti au cu totul si cu totul alta imagine despre noi. O imagine formata sau deformata de propriile experiente si trairi, de filtrele propriilor comportamente. Si asa invatam sa ne dezvatam de la a mai investi timp si energie in a crea imaginea perfecta. Asa invatam sa ne stresam mai putin despre ce cred cei din jur. Si incepem sa depunem mai multe eforturi in a fi bine cu noi insine si a invata sa raspundem mai bine la evenimente din viata noastra.
Expusi la mediul profesional in fiecare zi, ne mai intalnim cu un tip de control. Des vazut ca micro-management, fenomenul isi are originile in cele mai bune intentii: acelea de a face performanta si a scoate ce e mai bun dintr-o situatie. Problema apare atunci cand este perceput de cei din jur ca fiind lipsa de incredere, teama de delegare, stres si presiune pusa asupra celorlalti. Si chiar am avut ocazia sa fiu de ambele parti ale baricadei. Pe de o parte, atunci cand aveam o provocare foarte mare cu care nu ma mai confruntasem, eram extrem de stresata si imi doream sa am totul sub control. Sa nu ratez nimic, sa stau mereu in coasta celorlalti cand au ceva de facut pentru a ma asigura ca fac fix cum vreau eu si nu altcumva. Imi era frica sa nu sa gresesc. Imi era teama ca voi fi trasa la raspundere pentru esec. Eram foarte stresata de toata presiunea care se punea asupra mea si de responsabilitatea pe care mi-o asumasem si care depasea cu mult pregatirea mea. Iar daca trebuia sa deleg ceva, ma temeam in primul rand ca rezultatul nu va fi acelasi ca in cazul in care m-as fi ocupat eu direct de asta. In al doilea rand, eram convinsa ca timpul pe care l-as petrece explicand cum trebuie facute lucrurile, era pierdut. Eram atat de presata de timp, incat nu vedeam binele pe care l-as putea face celorlalti invatandu-i sau dandu-le libertatea de a-mi arata si alte moduri in care se pot face lucrurile. Si am trait cu stresul asta mult si bine. Pana am capatat porecla de freak-control. Nimic neobisnuit. Mi se parea chiar ca ar fi o medalie sau ceva.
Pana sa incepi saptamana cu toate task-urile si deadline-urile, te invit sa faci o lista cu toate lucrurile din viata de zi cu zi care te streseaza si apoi sa mai faci una cu cele pe care le poti controla tu. Obisnuia sa ma streseze foarte tare faptul ca nu pot merge la munte in fiecare week-end liber pe care il am pentru ca nu ma lasa vremea. Dupa care mi-am dat seama ca nu pot controla vremea. Si ca ma pot eventual bucura de faptul ca ploua sau ca ninge si sa incerc sa merg cat pot de mult spre varf. Ca viata asta nu este pentru cei care se opresc asteptand sa treaca ploaia, ci pentru cei care invata sa danseze in timp ce ploua. Ca perceptia si reactia mea asupra evenimentelor la care sunt expusa sunt singurele lucruri pe care le pot controla. Restul, vreme, trafic, proiecte, evenimente, furnizori, bugete, alti oameni, nu ii pot controla. Pot doar sa invat sa ii accept asa cum sunt si sa dau tot ce pot eu mai bun pentru a ma asigura ca totul va iesi bine.


Sa fii fericit!

“La multi ani! Sa fii fericit/fericita!”

De cate ori nu am primit acest mesaj de ziua noastra? Sau de cate ori cineva nu ne-a urat sa fim fericiti? Mai avem varianta de “Craciun fericit!” si “Paste fericit!”. Le-am adoptat, le-am integrat in vocabular si am purces pe care aceasta frumoasa a fericirii pe care ne dorim sa o vedem in ceilalti. E ca atunci cand faci o postare pe Facebook in care zici ca nu esti de acord cu poluarea. E o luare de pozitie, nu o actiune concreta.

Mai exista si varianta in care repeti acelasi lucru pand cand cumva, undeva, Universul te va recompensa si pe tine cu acelasi lucru. Numai ca, va intreb acum: cati dintre cei carora le-ati urat sa fie fericiti sunt cu adevarat? Dar voi? Sunteti cu adevarat sau sunteti din cand in cand?

Ce credeti voi despre fericire? O resimtiti ca pe un obicei zilnic? Un lucru pe care il cultivati si in care credeti? Sau este ceva ce urmariti in permanenta si atingeti cateodata? Sau poate este o presiune asemeni cele pe care o resimti dupa o anumita varsta la intalnirile cu familia ca nu ai facut inca suficient de multi copii sau nu ai o casa destul de mare?

Pentru fiecare dintre noi, fericirea inseamana altceva si isi schimba mereu forma. Imi amintesc acum de anii din copilarie in care, cand suflam in tort, imi puneam cea mai arzatoare dorinta pe care o aveam crezand ca indeplinirea ei ma va face fericita. Si mereu aveam surprize ca apoi mi-as fi dorit altceva. De curand am ascultat un TedEd in care David Steindl-Rast vorbea despre importanta recunostintei pentru a fi fericit. Vorbea despre universul recunostintei pe care il poti crea in jurul tau si care s-ar putea rezuma la 3 cuvinte: Stop-look-go! Vorbea despre faptul ca exista oameni care au 1000 de lucruri, dar nu sunt fericiti. Pentru ca nu sunt recunoscatori. Pentru ca nu inteleg importanta unui moment.

In fiecare zi alergam si am facut din asta un stil de viata. Si nu ma refer aici la miscare, ci la informatiile dupa care alergam, premiile si recunoasterea pe care ni le dorim. Generatia Millennials considera ca o viata in care nu sunt in permanenta ocupati, este una ratata. Nevoia de a fi suficient pentru noi si cei din jur ne tine intr-o fuga continua. Si uitam sa ne oprim sa intelegem ca momentul urmator este un dar. Uitam ca nu putem cumpara urmatorul moment si nici ca nu ni se cuvine. Este o sansa noua pe care o primim. Si este unica. Este o ocazie sa experimentam, sa crestem, sa scapam de temeri, sa pasim mai aproape de un vis. Este o ocazie sa fim recunoscatori.

Multi imi spun ca este absurd sa ma bucur ca am apa curenta, ca am un acoperis deasupra capului, ca am haine care sa-mi tina de cald. Dar cumva, de fiecare data cand merg iarna pe strada si vad oameni care locuiesc sub cerul liber, ma simt extrem de recunoscatoare pentru sansa pe care am primit-o, pentru clipa urmatoare.

Sa fii recunoscator inseamna sa te bucuri de diversitate si sa fii respectuos fata de toti ceilalti. Sa fii recunoscator inseamna sa actionezi in permanenta cu sentimentul de suficienta si dorinta de a imparti. Sa fii recunoscator inseamna sa primesti lucrurile asa cum sunt stiind ca toate sunt un dar gata sa te faca mai bun.

Iar daca nu crezi ca ai motive pentru care sa fii recunoscator, poti sa mergi sa locuiesti o saptamana cu cortul in mijlocul padurii. Intors acasa vei aprecia mai mult patul, apa curenta, lumina, caldura. Sau poti sa vezi noul documentar cu Bill Gates in care vei afla ca in Africa oamenii continua sa bea apa din acelasi loc in care isi fac si nevoile.

Tema pentru saptamana asta la care te invit sa te gandesti sunt lucrurile pe care merita sa pui un biletel cu „stop” si care sa iti aminteasca de un moment pe care l-ai depasit, unul pentru care esti recunoscator. Exemplul meu sunt niste analize pe care mi le-am facut in urma cu doi ani si in urma carora am aflat ca nu mai sufar de o boala pe care am avut-o timp de 3 ani. Ca sa nu uit niciodata despre acele momente, mi-am tiparit rezultatul si mi l-am lipit pe peretele de langa birou.

Iar de fiecare data cand simti ca viata asta nu mai merita traita, aminteste-ti de: stop-look-go!