De la vis la decizie e un sir lung de abilitati

Am ales sa iau o pauza de la lecturile de “oameni mari” si sa incep seria Harry Potter.

Da, am mai mult de 12 ani si am citit cartile intr-o perioada incarcata din viata mea in care parea ca doar o lume plina de magie imi mai poate spori creativitatea. Abia asteptam sa imi scot nasul din excel-uri, analize, meeting-uri, rapoarte si planificari si sa ma afund in lumea copilariei.

Am pornit lectura cu dorinta de a ma relaxa dar cartea ascundea o oglinda in fiecare pagina care ma intreba constant: “tu ce cauti cu adevarat atunci cand ma citesti pe mine?”

Vreau sa impart astazi cu voi una din lectiile ascunse in paginile cartii:

Asemenea unui om de HR care, in functie de CV-ul si experienta ta, decide daca te potrivesti intr-un anumit department, si in Harry Potter exista o palarie magica care, in prima zi de scoala, sta asezata pe capul tau, iti citeste abilitatile si alege casa ( “echipa”) din care urmeaza sa faci parte.

Acum sa trecem si la subiect, mai exact la pasajul care m-a inspirat sa scriu acest articol:

“Deciziile noastre sunt cele care dovedesc cu adevarat cine suntem si nu abilitatile noastre.“

Sunt cateva intrebari care ne urmaresc: La interviul de job esti intrebat “Ce stii sa faci?”, la prima intalnire “Ce iti place sa faci?” si de ai tai “Ce ai de gand sa faci?”.

Ne analizam, planificam si apreciem abilitatile.  De cate ori acordam insa aceeasi atentie si deciziilor pe care le-am luat sau urmeaza sa le luam? Suntem constienti de impactul lor? Dar de puterea pe care o au?

Studiile arata ca intr-o zi oamenii iau, in medie, peste 35.000 de decizii. Dintre acestea, cercetarile Cornell University sustin ca aproximativ 220 sunt legate doar de mancare. Pare incredibil, nu?

Asta pentru ca multe dintre ele se intampla in modul “pilot automat”. Desi nu suntem constienti de numarul real de decizii pe care le luam intr-o zi ajungem sa constientizam efectele negative prin ceea ce expertii numesc “oboseala decizionala” (Decision Fatigue) adica slabirea acuratetii procesului decizional sau chiar blocajul decizional.

Cum putem evita asta?

1. Analizeaza-ti obiceiurile decizionale – te-as sfatui sa pornesti de la cum reactionezi la ceea ce se intampla in jurul tau. Analizeaza cu atentie o zi normala din viata ta si fii atent la reactiile pe care le ai. Iti dau exemplul meu: obisnuiam sa ma enervez foarte repede atunci cand ajungeam la metrou in orele de varf din cauza modului in care oamenii reactioneaza in aglomeratie. Intr-o zi am facut un experiment (ajutata de o piesa foarte buna) si am zambit constant in timp ce bateam ritmul cu piciorul. Am surprins cativa oameni care mi-au raspuns cu un zambet si asta a fost pentru mine o mica victorie si o mare lectie.

2. Ia cele mai importante decizii dimineata – Poate nu esti o persoana matinala insa dimineata mintea noastra e inca libera si asta ne ofera mai multa claritate. Nu ma crede pe cuvant, nici eu nu am acceptat usor ideea asta. Iti recomand cartea “Cand” a lui Daniel Pink, el explica prin exemple concrete legatura dintre momentul zilei in care iei o decizie si predictibilitatea rezultatului acestuia. De exemplu, dintr-un studiu facut in 2011 in Israel cu judecatori seniori, a reiesit ca in 65% din cazuri acestia ofereau eliberare conditionata primului prizonier dintr-o zi, procentul scazand aproape la 0% pentru prizonierii care isi sustineau cauza la finalul zilei.

3. Elimina din deciziile pe care trebuie sa le iei – un exemplu arhicunoscut aici sunt liderii precum Obama sau Steve Jobs care si-au eliminat deciziile asupra hainelor pe care urmeaza sa le poarte prin limitarea optiunilor. Genul acesta de schimbari iti vor lasa mai mult timp si mai multa atentie pentru alegerile cu adevarat importante, alege ce e potrivit pentru tine!

4. Planifica – Ia-ti putin timp seara pentru a face o lista scurta cu deciziile importante pe care trebuie sa le iei a doua zi, astfel te vei asigura ca, indiferent ce apare in ziua respectiva, nu vei uita de lucrurile prioritare.

5. Chiar nu esti tu cand iti e foame – Studiile arata ca atunci cand nivelul de glucoza din sange scade din cauza senzatiei de foame suntem tentati sa luam decizii care sunt bune pe termen scurt dar nu si pe termen lung.

Despre deciziile care m-au facut om mare discutam intr-un alt episod, pana atunci te las cu o singura intrebare:

Cum te ajuta deciziile pe care le-ai luat azi sa ajungi mai aproape de visul tau?  


Rezolutiile, perseverenta si pasii mici

A inceput anul. Rezolutiile au fost scrise acum mai bine de o luna. Au fost ele uitate deja? Daca in ceea ce le priveste pe unele dintre ele te simti descurajat, citeste mai departe.

Scenariul acesta mi s-a intamplat in repetate randuri. Ah, nu am reusit sa stabilesc noi parteneriate de coaching pana la 1 februarie. Ceea ce inseamna ca e totul pierdut, voi renunta la acest obiectiv in acest an. Incerc si la anul.

Pana cand am avut o discutie cu iubitul meu. Intr-o zi, vorbind despre ce ne-am propus anul acesta, isi da seama ca este in urma cu un obiectiv. Eu ii spun „nu te descuraja, esti in directia buna”. La care el, foarte senin „de ce sa ma descurajez? Eu nu mi-am propus sa realizez crestearea bugetului intr-o luna. Mi-am propus sa ajung acolo intr-un an. Nu a trecut un an.” Nu stiu de ce, acest comentariu mi-a produs un „click”.

De multe ori, voiam sa imi ating scopurile „ieri”. Daca nu, ma descurajam. O relatie nesanatoasa cu efortul pe termen lung, veti spune. Da, va dau dreptate. Ce am inteles din acea scurta discutie: multe din obiectivele noastre sunt pe termen mediu sau lung. Pentru a le putea atinge, e nevoie de cate un pas mic si constant, zilnic chiar, in directia lor. Si sa nu ne asteptam ca peste noapte sa vedem rezultate. A completat sotul meu atunci „ e ca in investitii. Daca dupa o investitie facuta, verifici a doua zi contul sa vezi cati bani ai si te descurajezi ca sunt mai putini si renunti la investitie, nu te ajuta cu nimic. Verifici peste 3 luni de investit constant, vezi unde te afli fata de cat ti-ai propus si atunci refaci ceva daca este cazul.”

Stiu, e mai usor de spus decat de facut. Cred ca a fi trainer a intrat un pic in ADN-ul meu, mi-e mai usor sa explic altora decat sa fac eu insami 😊.

Cand ma descurajez, am 2 trucuri.

Cred ca cel care ma ajuta cel mai mult este acela de a incepe sa fac ceva (orice) in directia scopului propus. Unele actiuni sunt usoare (contactat oameni, scris articole), altele presupun mai mult efort pentru mine. Pot incepe cu ceva usor, sa imi deschid apetitul.

Al doilea truc este sa imi amintesc unde eram (emotional sau profesional vorbind) cu un an in urma. In unele privinte, pot vedea un progres. In altele, sunt nemultumita. Dar hei, banuiesc ca daca m-as uita numai cu admiratie la ceea ce fac, nu as mai fi la fel de motivata sa progresez, nu?

Si daca dupa 1 luna nu vad inca rezultate? Rezultatele pe care merita sa le bifezi, pana la un punct, sunt pasii facuti zilnic in directia dorita. Vrei sa promovezi peste un an? Alege in fiecare zi o actiune care stii ca te va aduce mai aproape de scopul tau.

Sigur, la un moment dat e nevoie sa evaluezi cu seriozitate ce progrese ai facut. Sa te asiguri ca pasii facuti au meritat si nu ai “mers in gol”. Testeaza si vezi ce interval ti se potriveste.

Bun, in rezumat: aminteste-ti zilnic obiectivul sau intentia ta. Dar nu te astepta zilnic sa-l fi atins deja, daca este un obiectiv setat pentru 6 luni de acum inainte. Verifica unde esti, dar nu te descuraja daca ai stagnat. Sau poate chiar ai facut un pas inapoi. Considera-l un pas necesar pentru a-ti lua avant sa faci alti 2 pasi in fata. Si actioneaza chiar acum pentru a face un mic pas inainte pe drumul tau.

Voi cum reusiti voi sa ramaneti pe drumul setat?


Cum sa ai curaj sa fii tu. Opinia unui Millennial

Esti prost!

Uite cum altii fac mai multe si tu nu.

Nu esti bun de nimic.

Esti gresit!

Nu, nu e o cearta cu un parinte. E vocea mea critica. Sunt cuvintele pe care mi le rosteam in fiecare zi, cu mai multa credinta decat orice rugaciune invatata la ora de religie. Am avut intotdeauna o parere proasta despre mine. Am fost mediocru in fiecare aspect al vietii mele, de la gradinita pana la ultimul an de master. Pot numara pe degete momentele in care am simtit in 28 de ani de viata ca inving.

Acum 8 ani am inceput calatoria pe drumul dezvoltarii personale. Citeam ore intregi in fiecare zi si in sfarsit aflasem Secretul: cartile.Pentru fiecare problema, de la relatii de cuplu, gestionarea timpului, relatii cu parintii, reteta pentru primul milion de Euro, comunicare cu prietenii gaseam o solutie. Avand o parere mai buna despre un cactus decat aveam despre mine fiecare carte citita era o gura de aer.

Astfel, am pornit pe drumul constructiei unui eu perfect. Ma imbracam in hainele de Paste in fiecare zi. Mergeam la conferinte fancy pentru a posta pe Facebook ca sunt acolo. Am cunoscut cateva vedete doar pentru a ma lauda pe Instagram. Am inceput sa fiu blogger pentru a demonstra ca pot spune lucruri destepte. Am scris o carte pentru a ma lauda ca sunt autor. Am lucrat o perioada in Londra doar pentru a face live-uri pe Facebook avand orasul in spate.

Dupa o perioada de proiectie a unei imagini perfecte am inceput sa primesc validare. Aveam mii de like-uri pe Facebook si zeci de mii de oameni care imi citeau articolele. Aratam de succes, dar plangeam. Plangeam constant pentru ca simteam ca nu e destul. Simteam ca nu sunt destul. Simteam ca sunt insuficient.

Fiind o constructie subreda dupa cativa ani m-am prabusit. Fizic, emotional si mental am ajuns la zero. Am stat 10 zile in spital si am trecut prin depresie. A fost cea mai grea perioada din viata mea.

De ce ne punem masti

Oamenii fara o parere buna despre ei apeleaza la masti. Apeleaza la trucuri pentru ca orice solutie din exterior este mai buna decat ei. Fake it untill you make it e deviza lor.

Oamenii de pe Facebook par al naibii de fericiti. Se plimba in Bali sau Brazilia. Si noi, ceilalti, mancam crenvusti cu mustar pentru ca nu mai avem suficienti bani la sfarsitul lunii. Pozele de Craciun sunt perfecte. Toate familiile sunt fericite. Numai noi ne certam cu parintii sau partenerul de viata.

Toata lumea are relatia perfecta, numai noi suntem defecti pentru ca suntem singuri. Daca nu suntem singuri, primim intrebarea: Dar tu cand te casatoresti?

Asa ca devenim critici cu noi si ne biciuim zilnic. Ne comparam cu ceilalti si suntem inferiori. Doar ca asta ne va pune in fata unui moment crucial. O sa vina momentul in care o sa fie nevoie sa ne schimbam, sa ne acceptam pe noi.

Pentru mine a venit dupa ce am iesit din spital si mi-am dat seama ca am nevoie de ajutor.

Cei 4 cavaleri care te vor ajuta sa fii tu

In general, noi barbatii evitam sa cerem ajutor. Si e gresit. E gresit sa credem ca putem sa le facem pe toate, sa nu schitam nicio emotie, sa avem bani, sa atragem cu o gramada de femei si sa avem o familie fericita. Am invatat de la psihologul meu ca sunt 4 zone pe care trebuie sa le lucrez pentru a ma accepta pe mine.

  1. Relatia cu parintii/familia. Pentru mine opinia parintilor a fost mereu importanta. De obicei ei sunt reperul in primii nostri ani de viata. Asa ca, emotia legata de ei e una dintre cele mai puternice pe care le avem.
  2. Relatia cu prietenii. Oamenii au ajuns atat de departe datorita puterii de cooperare. Avem nevoie de prieteni, avem nevoie sa comunicam. Avem nevoie de persoane alaturi de care sa radem sau sa plangem.
  3. Relatia cu munca. E important sa ai un scop. Nu trebuie sa fie vreun bullshit gen obiectiv SMART. Mai ales in cazul in care stresul e puternic, suferi de depresie sau alte boli, e nevoie sa ai un far care sa te ghideze in intuneric, indiferent daca navighezi pe furtuna sau pe ape linistite.
  4. Relatia cu tine. Solutiile rapide, formulele americanesti si retetele in 7 pasi nu functionează. Functioneaza, insa, sa lucrezi cu tine. Daca esti o persoana puternica vei lucra singur cu tine. Altfel, e in regula sa ceri ajutor.

Persoana cu care vei petrece cel mai mult timp in viata ta esti tu. E in regula sa fii broken. Toti suntem. Asa ca, hai sa ne dam voie sa fim noi.