10 lucruri pe care n-ar trebui sa le faca NICIODATA un lider

18 noiembrie 2015 Petru Păcuraru

Se vorbește tot mai des în ultima perioadă despre o criză de leadership. “Avem potențial, dar ne lipsesc liderii adevărați care să valorifice acest potențial”, se spune. O persoană care își asumă doar succesul echipei sale și aruncă eșecul în cârca altora, care dă doar ordine fără să se implice activ în munca propriu-zisă este doar un șef ca oricare altul, niciodată un lider. Succesul unei organizații constă nu într-o echipă de subalterni condusă de un șef, ci într-o echipă de lideri coordonată de un lider.
Petru Păcuraru, fondator și Managing Partner HPDI, specialist în leadership, susține că dezvoltarea unei companii presupune ca fiecare membru al organizației să fie un lider. Este un concept simplu, dar este o adevărată provocare să fie pus în aplicare. Dacă vrei să fii o organizație lider în domeniul tău, majoritatea oamenilor tăi trebuie să fie lideri.

Necesitatea unui mediu prielnic

Totuși, cum putem crea un mediu în care angajații să dea dovadă de creativitate şi energie, obținând cele mai bune rezultate? Cu alte cuvinte, cum putem crea un mediu în care toată lumea să aibă posibilitatea de a conduce? Liderii acestui mileniu trebuie să scaneze lumea pentru semnale de schimbare și să fie capabili să reacționeze instantaneu. Trăim într-o lume care solicită din ce în ce mai multe informații relevante.
Acest lucru înseamnă abilitatea de a conecta oameni și idei, în situațiile în care alții nu văd nicio legătură posibilă. O perspectivă cât mai bine documentată este mai importantă ca niciodată pentru a anticipa și pentru a reuși într-o lume în continuă schimbare. Astfel motto-ul <Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să îl creezi tu însuți> capătă sens.

Fii lider, nu șef!

Să reușești ca lider într-un mediu care își schimbă constant forma pare o misiune extrem de dificilă. Există însă soluții. Nu neapărat privitor la ceea ce trebuie să facă un lider, cât, mai degrabă, la ce nu ar trebui să facă el. Iată 10 lucruri de care liderii adevărați ar trebui să se ferească pentru a avea succes.

1. Nu le cere oamenilor să facă ceea ce tu nu faci.

2. Nu ești superior nimănui pentru că ești lider. Așadar, discuțiile se poartă la același nivel.

3. În primul rând ești OM, pe urmă lider. Nu te aștepta să te urmeze cineva pentru calitățile de lider, dacă nu te urmează pentru calitățile de OM.

4. Nu ești acolo ca să stralucești tu, ești acolo să-i faci pe oamenii pe care îi conduci să strălucească.

5. Exiști tu, există ceilalți la nivel de indivizi, însă cel mai important, există echipa pe primul plan. Nu fi individualist.

6. Delegarea nu înseamnă nici micro-management, dar nici abdicare. Asigură-te că oamenii știu ce au de făcut și cu ce.

7. Dacă ai o viziune, împărtășește-o constant cu oamenii.

8. Dacă vei da feedback, asigură-te că dai feedback situației create, nu persoanei. Astfel oamenii vor înțelege că nu-i judeci.

9. Dacă urmărești perfecțiunea, atunci înțelege că la ea se ajunge greu, cu pași mărunți. Laudă fiecare pas înainte, cât de mic. Procesul este la fel de important ca obiectivul final.

10. Nu bârfi, nu cataloga fără sens oamenii și nu face presupuneri fără să le verifici.

 

 


Comentarii