The Keeper. Acesta este alias-ul ei în HPDI. Şi nu degeaba. De când a venit în echipa noastră, Alexandrei i-a revenit dificila sarcină de a pune ordine 
în viaţa noastră de la birou. De la materialele de team building şi training, până la evidenţa facturilor şi la tot ce înseamnă pregătirea evenimentelor, nimic nu trece de ochiul ei ager. Mai mult, sala de mese a fost proiectată de ea şi urmează acum decorarea întregului sediu.
Ţine cu dinţii ca totul să fie organizat, fiecare lucru să se afle la locul lui. Şi face toate aceste lucruri fără să uite să zâmbească. Este omul cel mai tânăr din echipa noastră şi de aceea începem seria interviurilor HPDI cu Alexandra Giurca- Office Manager
Vârsta, înălţime, superstiţii
25 în ani împliniţi, 149 în centimetri împliniţi. Cât despre superstiţii, deşi încerc să scap de ele, în continuare nu mă întorc din drum ca să nu îmi meargă ziua prost, în continuare cred că marţi sunt trei ceasuri rele. Întotdeauna îmi pun o dorinţă dacă văd o stea căzătoare şi mă feresc să vărs sare pe masă.
Citeşti? Ce anume?
Da. Cam tot ce înseamnă science fiction, mistery, fantasy şi mi-a fost recomandat sau mi-a captat atenţia. Acum citesc seria Pandora de Frank Herbert şi Bill Ransom. Din când în când citesc şi articole de pe Wikipedia,pe diverse subiecte. Ce poate fi mai interesant decât să citeşti într-o duminică dimineaţa la cafea despre Rigor Mortis?
De obicei, băieţii îşi imaginează când sunt mici că vor deveni aviatori. La tine cum a fost? Ce ţi-ai imaginat că vei deveni?Nici nu-mi mai aduc aminte câte lucruri mi-am imaginat că o să devin. Doctor a fost prima alegere dar acum leşin când văd sânge. Programator, ca să îi calc pe urme tatălui meu dar mi-am dat seama că programarea nu îmi place atât de mult pe cât mi-am închipuit. Şi probabil multe altele.
Ai ajuns la HPDI. Merită? De ce?
Merită. Şi nu mă obligă nimeni să spun asta J. De ce? Pentru că oamenii care formează HPDI-ul merită. Pentru că nu există zi în care să nu râd sau (măcar) să zâmbesc alături de ei. Pentru că cele 8 luni pe care le-am petrecut în HPDI le confund cu uşurinţa cu ani. Pentru că aici găsesc sprijin, încredere, implicare. Pentru că neînţelegerile se rezolvă la o ţigară, două, uneori chiar trei. Dar se rezolvă. Cum se zice în popor – e fain aici.
Cu ce mijloc de transport vii la serviciu?
Cu metroul.
Unii îşi trec în CV că ştiu să lucreze în Office şi să navigheze pe internet. Tu la ce te pricepi?
Am auzit că unii îşi trec şi abilităţi mai interesante pe CV. Dar revenind la mine… din abilităţile care au relevanţa pe un CV: Photoshop, programare în HTML şi CSS, administrare de forum pe platforma IPB Free. Şi, bineînţeles, ştiu să lucrez în Office şi să navighez pe internet.
Nu fi modestă. Te pricepi şi la team building-uri. Părinţii tăi înţeleg ce înseamnă asta? Ce le-ai spus când te-au întrebat ce fel de meserie este cea de facilitator?
Le-am spus că rolul meu e să ajut oamenii şi echipele să crească. Au zâmbit mulţumiţi şi nu au cerut explicaţii suplimentare.
Ce e cel mai important pentru tine atunci când mergi într-un program de team building?
Pentru perfecţionistă din mine, totul este important. Dar dacă ar fi să aleg un singur lucru, atunci ar fi mulţumirea din ochii unui participant care la finalul programului îmi spune că a învăţat ceva nou. Atunci pot să spun că mi-am atins scopul.
E totul lapte şi miere într-un astfel de program, aşa cum îşi imaginează lumea? Ce e cel mai dificil?
Întrebarea îmi aduce aminte de prieteni care cred că team building-ul se rezumă la petrecerea tematică de la finalul evenimentului. Este foarte greu este să îi convingi că înseamnă mult mai mult de atât, dacă ei nu au participat la un team building. Cât despre ce e cel mai dificil… nu ştiu. Ce considerăm dificil la ultimul team building pe care l-am facilitat, acum e ceva obişnuit. Dar pot să spun ce e cel mai solicitant sau palpitant : în permanenţă trebuie să te adaptezi. Pentru că natura evenimentelor de team building o cere. Nici un program nu seamănă cu altul chiar dacă are uneori aceleaşi activităţi. Dinamica echipei va fi mereu diferită. Situaţii inedite vor apărea tot timpul. Şi totul trebuie adaptat atunci, pe moment.
Ce ai învăţat despre oameni din astfel de programe?
Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat sau mi l-am confirmat este că, dincolo de funcţii şi titulaturi, sunt doar oameni. Cu vise, cu speranţe, cu temeri, cu responsabilităţi. Uneori uităm asta.
Ce alegi între un team building şi un team building?
Clar team building.
Şi când nu mergi într-un team building, ce faci?
Citesc, mă uit la filme, ies cu prietenii, profit de timpul liber ca să dorm câteva ore în plus, studiez dacă vreun anume subiect mi-a captat atenţia, desenez.
Zi-mi de un proiect de suflet la care lucrezi sau la care ai vrea să lucrezi.
Deja lucrez la el. Redecorarea şi personalizarea sediului HPDI. Dar mai multe nu pot să spun încă 😉
De ce anume îţi este frică?
De insecte, şerpi, înălţimi. De ape adânci. De eşec. Cu unele mă lupt să nu mă controleze. Dar cu insectele şi şerpii nu mă pot înţelege oricât de mult mi-aş dori.
Ce te face să zâmbeşti larg de tot?
O discuţie interesantă. O glumă bună. Un om drag. O vorbă spusă din suflet. Un animăluţ de casă pufos şi simpatic. O poză care face cât o mie de cuvinte. Privirea părinţilor mei de fiecare dată când mă întorc acasă.
La final, un lucru pe care nu îl ştie niciun coleg despre tine.
Asta e cea mai grea întrebare. Cred că nimeni nu ştie (până la acest interviu) că am fost olimpică la religie în clasa a X-a.[:en]
The Keeper. Acesta este alias-ul ei în HPDI. Şi nu degeaba. De când a venit în echipa noastră, Alexandrei i-a revenit dificila sarcină de a pune ordine în viaţa noastră de la birou. De la materialele de team building şi training, până la evidenţa facturilor şi la tot ce înseamnă pregătirea evenimentelor, nimic nu trece de ochiul ei ager. Mai mult, sala de mese a fost proiectată de ea şi urmează acum decorarea întregului sediu.
Ţine cu dinţii ca totul să fie organizat, fiecare lucru să se afle la locul lui. Şi face toate aceste lucruri fără să uite să zâmbească. Este omul cel mai tânăr din echipa noastră şi de aceea începem seria interviurilor HPDI cu Alexandra Giurca- Office Manager
Vârsta, înălţime, superstiţii
25 în ani împliniţi, 149 în centimetri împliniţi. Cât despre superstiţii, deşi încerc să scap de ele, în continuare nu mă întorc din drum ca să nu îmi meargă ziua prost, în continuare cred că marţi sunt trei ceasuri rele. Întotdeauna îmi pun o dorinţă dacă văd o stea căzătoare şi mă feresc să vărs sare pe masă.
Citeşti? Ce anume?
Da. Cam tot ce înseamnă science fiction, mistery, fantasy şi mi-a fost recomandat sau mi-a captat atenţia. Acum citesc seria Pandora de Frank Herbert şi Bill Ransom. Din când în când citesc şi articole de pe Wikipedia,pe diverse subiecte. Ce poate fi mai interesant decât să citeşti într-o duminică dimineaţa la cafea despre Rigor Mortis?
De obicei, băieţii îşi imaginează când sunt mici că vor deveni aviatori. La tine cum a fost? Ce ţi-ai imaginat că vei deveni?Nici nu-mi mai aduc aminte câte lucruri mi-am imaginat că o să devin. Doctor a fost prima alegere dar acum leşin când văd sânge. Programator, ca să îi calc pe urme tatălui meu dar mi-am dat seama că programarea nu îmi place atât de mult pe cât mi-am închipuit. Şi probabil multe altele.
Ai ajuns la HPDI. Merită? De ce?
Merită. Şi nu mă obligă nimeni să spun asta J. De ce? Pentru că oamenii care formează HPDI-ul merită. Pentru că nu există zi în care să nu râd sau (măcar) să zâmbesc alături de ei. Pentru că cele 8 luni pe care le-am petrecut în HPDI le confund cu uşurinţa cu ani. Pentru că aici găsesc sprijin, încredere, implicare. Pentru că neînţelegerile se rezolvă la o ţigară, două, uneori chiar trei. Dar se rezolvă. Cum se zice în popor – e fain aici.
Cu ce mijloc de transport vii la serviciu?
Cu metroul.
Unii îşi trec în CV că ştiu să lucreze în Office şi să navigheze pe internet. Tu la ce te pricepi?
Am auzit că unii îşi trec şi abilităţi mai interesante pe CV. Dar revenind la mine… din abilităţile care au relevanţa pe un CV: Photoshop, programare în HTML şi CSS, administrare de forum pe platforma IPB Free. Şi, bineînţeles, ştiu să lucrez în Office şi să navighez pe internet.
Nu fi modestă. Te pricepi şi la team building-uri. Părinţii tăi înţeleg ce înseamnă asta? Ce le-ai spus când te-au întrebat ce fel de meserie este cea de facilitator?
Le-am spus că rolul meu e să ajut oamenii şi echipele să crească. Au zâmbit mulţumiţi şi nu au cerut explicaţii suplimentare.
Ce e cel mai important pentru tine atunci când mergi într-un program de team building?
Pentru perfecţionistă din mine, totul este important. Dar dacă ar fi să aleg un singur lucru, atunci ar fi mulţumirea din ochii unui participant care la finalul programului îmi spune că a învăţat ceva nou. Atunci pot să spun că mi-am atins scopul.
E totul lapte şi miere într-un astfel de program, aşa cum îşi imaginează lumea? Ce e cel mai dificil?
Întrebarea îmi aduce aminte de prieteni care cred că team building-ul se rezumă la petrecerea tematică de la finalul evenimentului. Este foarte greu este să îi convingi că înseamnă mult mai mult de atât, dacă ei nu au participat la un team building. Cât despre ce e cel mai dificil… nu ştiu. Ce considerăm dificil la ultimul team building pe care l-am facilitat, acum e ceva obişnuit. Dar pot să spun ce e cel mai solicitant sau palpitant : în permanenţă trebuie să te adaptezi. Pentru că natura evenimentelor de team building o cere. Nici un program nu seamănă cu altul chiar dacă are uneori aceleaşi activităţi. Dinamica echipei va fi mereu diferită. Situaţii inedite vor apărea tot timpul. Şi totul trebuie adaptat atunci, pe moment.
Ce ai învăţat despre oameni din astfel de programe?
Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat sau mi l-am confirmat este că, dincolo de funcţii şi titulaturi, sunt doar oameni. Cu vise, cu speranţe, cu temeri, cu responsabilităţi. Uneori uităm asta.
Ce alegi între un team building şi un team building?
Clar team building.
Şi când nu mergi într-un team building, ce faci?
Citesc, mă uit la filme, ies cu prietenii, profit de timpul liber ca să dorm câteva ore în plus, studiez dacă vreun anume subiect mi-a captat atenţia, desenez.
Zi-mi de un proiect de suflet la care lucrezi sau la care ai vrea să lucrezi.
Deja lucrez la el. Redecorarea şi personalizarea sediului HPDI. Dar mai multe nu pot să spun încă 😉
De ce anume îţi este frică?
De insecte, şerpi, înălţimi. De ape adânci. De eşec. Cu unele mă lupt să nu mă controleze. Dar cu insectele şi şerpii nu mă pot înţelege oricât de mult mi-aş dori.
Ce te face să zâmbeşti larg de tot?
O discuţie interesantă. O glumă bună. Un om drag. O vorbă spusă din suflet. Un animăluţ de casă pufos şi simpatic. O poză care face cât o mie de cuvinte. Privirea părinţilor mei de fiecare dată când mă întorc acasă.
La final, un lucru pe care nu îl ştie niciun coleg despre tine.
Asta e cea mai grea întrebare. Cred că nimeni nu ştie (până la acest interviu) că am fost olimpică la religie în clasa a X-a.
Leave a Response