Atunci cand aripile poarta bocanci

31 martie 2017 HPDI

Cu totii am auzit de Tibi Useriu, Alex Gavan si Horia Colibasanu, sau cel putin cei pasionati de magia muntelui. Si in echipa HPDI avem un muntoman in persoana Alexandrei.

Ce faci in timpul liber?

Ma catar pe munti, cam de 12 ori pe an.

De cat timp?

Am inceput in 2015 cu vreo doua dealuri, iar in iunie am sarit direct la Jepii Mici. A fost o experienta putin zis memorabila. Abia atunci am aflat cu adevarat ce este muntele si cum functioneaza perseverenta si perceptia noastra asupra timpului si mai ales spatiului.

De cati bani?

Este foarte important sa retii urmatoarele lucruri cand te apuci de acest sport: te va costa cateva sute de lei, calitatea echipamentului conteaza, iar o investitie in acest sens te poate tine cel putin 3 ani. Eu am inceput cu o pereche de bocanci de drumetie pe care i-am schimbat dupa primul sezon. S-au facut praf pentru ca nu erau de calitate buna, dar si pentru ca eu sunt usor impiedicata. Apoi am descoperit Decathlon si lumea mea s-a schimbat. Daca in primul an zgarcenia mea ma impingea sa cred ca nu am Alexnevoie de echipament, anul 2016 mi-a demonstrat contrariul. Niste pantaloni din material special care se usuca foarte rapid cand pici intr-un parau pot sa te ajute nesperat de mult. Astfel ca pentru sezonul de vara echipamentul consta in bocanci (Decathlon), pantaloni scurti (Sportissimo), ghiozdan waterproof (Intersport), pelerina de ploaie si tricouri. Pentru bocanci dai in jur de 200 de lei, depinde ce vrei si de unde. Recomandarile se indreapta catre Salomon, dar mai exista si variante mai pitoresti. Pantalonii scurti sunt in jur de 100 de lei si ghiozdanul tot pe acolo.

De ce faci asta?

Fac asta pentru ca ma identific cel mai bine cu aceasta activitate: incapatanare, ambitie, obiective si depasirea limitelor. Fac asta pentru motive care tin de aspecte fizice si psihice. Am invatat rabdarea, perseverenta, bucuria de a fi viu, de a vedea efectiv cum iti atingi obiectivul. Din punct de vedere fizic un efect imediat a fost ca nu mai gafai cand alerg dupa autobuz. Altfel, acest sport iti lucreaza cam toate grupele de muschi, in functie de tipul de traseu. Fetelor care vor sa lucreze muschii picioarelor, go for it. Ulterior am citit si niste studii care spun ca tipul acesta de activitate reduce riscul de accident cerebral, alunga depresiile, adauga pozitivism si niste ani de viata.

Ti s-a intamplat ca oamenii sa se uite ciudat la tine cand vorbesti despre asta?

Da! Absolut! Mai ales atunci cand se uita la statura mea. Oamenii de obicei nu inteleg cum vine asta sa mergi si sa mergi si atat. Dar sunt si mai multi cei care se uita admirativ si vor sa ma insoteasca. Iar eu le spun ca daca eu am putut sa o fac, poate oricine.

O intamplare care te-a marcat.

Au fost doua intamplari pe care le-am retinut. Prima dintre ele a nascut si o zicala in grupul nostru: traseul asta a fost ca Negoiu. Prin august 2015 ni s-a parut ca suntem suficient de pregatiti sa mergem pe Negoiu. La sfarsit ne-am dat seama ca a fost o nebunie completa, dar a meritat fiecare pas. In drumul catre varf am ales sa urcam pe Strunga Dracului. Si iaca bolovanii pe care trebuie sa ii urcam, fara lanturi de sustinere si cu teama permanenta ca oricand un bolovan s-ar putea misca si cobori peste noi si angrena si altii in drumul lui. Pot spune doar ca depasirea Strungii m-a bucurat mai tare decat varful Negoiu si m-a facut sa ma simt mai vie ca niciodata. Al doilea moment s-a petrecut de curand, prin februarie 2017, cand am intalnit un cuplu pe unul dintre trasee. El avea 73 de ani, ea undeva pe la 65 si fac vreo 3 trasee pe luna. Mai mult, spuneau ca daca nu ar fi practicat acest sport, sigur nu ar fi ajuns atat de sanatosi la aceasta varsta. Seninatatea loc si modul cum priveau viata atat de linistit m-au facut sa imi doresc sa fac asta cu mai multa indarjire, sa cred in puterea mea si in ambitia de a lasa totul pentru a-ti urma pasiunea.

Alex2


Comentarii