Acum câțiva ani mi-am dat demisia pentru că nimeni nu zâmbea la serviciu. Toţi erau încruntaţi, agitaţi, nervoşi, bănuitori. Păreau o mână de oameni hăituiţi. Când şeful m-a întrebat de ce plec, i-am răspuns: uită-te la ceilalţi. Prea multă grabă, prea multe secrete, prea multe presupuneri. Prea puţină încredere, prea puţină compasiune, prea puţine zâmbete.
Atunci am crezut că doar cei din conducere se făceau vinovaţi de atmosfera apăsătoare. Mai târziu, am realizat că oamenii se complăceau, că se obişnuiseră aşa şi nu mai puteau să vadă că, până la urmă, situaţia ţinea şi de ei.
Cam asta este reţeta perfectă pentru un loc de muncă din care oamenii ar pleca imediat dacă ar putea. Un lucru este cert: serviciul înseamnă mai presus de toate, oamenii care ne înconjoară. Paradoxul este ca cei mai mulţi au nevoie de anumite lucruri , recunosc că şi le doresc însă nu le şi oferă la rândul lor. Nu este vorba despre nimic teribil de complicat, nimic ce nu poate fi obţinut. Numai că, spre diferenţă de alte “motivaţii” , aceste lucruri trebuie mai întâi dăruite şi abia apoi pretinse.
Oferă-le celorlalţi câteva minute pe zi în care să afli ce mai fac, cum se mai simt. Nimic ieşit din comun. Doar să beţi o cafea sau un ceai discutând despre ceva ce vă pasionează. Vei descoperi că s-ar putea să aveţi pasiuni comune sau măcar câteva subiecte care vă preocupă în acelaşi mod.
Încearcă să îţi dai la o parte masca. Teama că putem fi judecaţi ne produce mai multe frustrări decât beneficii. Dacă le arăţi celorlalţi cum eşti cu adevărat ai mult mai multe şanse să ţi-i apropii pe cei care rezonează cu tine. În plus, vor fi mai relaxaţi în ceea ce te priveşte şi îţi vor acorda mai multă încredere pentru că vor simţi că te cunosc mai bine.
Nu presupune. Întreabă. Cele mai multe dintre resentimentele de la locul de muncă apar pentru că noi ne imaginăm motivele care îi fac pe ceilalţi să spună sau să facă ceva. De cele mai multe ori nu îi întrebăm ce i-a determinat să acţioneze astfel. În schimb, dăm verdicte şi îi judecăm de parcă am fi fost în mintea lor. Problema apare când judecăţile noastre se dovedesc a fi greşite (adică de cele mai multe ori). Până atunci însă, ne provoacă frustrare, nemulţumire, resentimente.
Acordă-le celorlalţi încrederea ta şi dă-le motive să se încreadă la rândul lor în tine. Este una dintre condiţiile esenţiale pentru că oamenii să depăşească mai uşor situaţiile delicate. Fără încredere, totul se transformă într-un joc continuu de-a şoarecele şi pisica.
Arată-le celorlalţi că îţi pasă de ei. O vorbă bună (ştiu , suna bătrâneşte) contează enorm chiar dacă nu îi poţi ajuta concret cu ceva. Compasiunea este acea trăire care nu doar îi ajută pe ceilalţi dar ne face şi pe noi să înţelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru.
Zâmbeşte. Este lucrul cel mai simplu de făcut. Zâmbeşte larg, deschis şi vei vedea că ceilalţi vor face acelaşi lucru în preajma ta. Zâmbetul este molipsitor şi are darul de face ziua ta şi a colegilor tăi, puţin mai frumoasă.
Ţi-ai luat astăzi cele câteva minute pe care să le oferi cuiva? Dacă nu, toarnă-ţi o cafea, inspiră-i mirosul, roagă un coleg să te însoţească la o “poveste”. Bună dimineaţa!
[:en]
Acum câțiva ani mi-am dat demisia pentru că nimeni nu zâmbea la serviciu. Toţi erau încruntaţi, agitaţi, nervoşi, bănuitori. Păreau o mână de oameni hăituiţi. Când şeful m-a întrebat de ce plec, i-am răspuns: uită-te la ceilalţi. Prea multă grabă, prea multe secrete, prea multe presupuneri. Prea puţină încredere, prea puţină compasiune, prea puţine zâmbete.
Atunci am crezut că doar cei din conducere se făceau vinovaţi de atmosfera apăsătoare. Mai târziu, am realizat că oamenii se complăceau, că se obişnuiseră aşa şi nu mai puteau să vadă că, până la urmă, situaţia ţinea şi de ei.
Cam asta este reţeta perfectă pentru un loc de muncă din care oamenii ar pleca imediat dacă ar putea. Un lucru este cert: serviciul înseamnă mai presus de toate, oamenii care ne înconjoară. Paradoxul este ca cei mai mulţi au nevoie de anumite lucruri , recunosc că şi le doresc însă nu le şi oferă la rândul lor. Nu este vorba despre nimic teribil de complicat, nimic ce nu poate fi obţinut. Numai că, spre diferenţă de alte “motivaţii” , aceste lucruri trebuie mai întâi dăruite şi abia apoi pretinse.
Oferă-le celorlalţi câteva minute pe zi în care să afli ce mai fac, cum se mai simt. Nimic ieşit din comun. Doar să beţi o cafea sau un ceai discutând despre ceva ce vă pasionează. Vei descoperi că s-ar putea să aveţi pasiuni comune sau măcar câteva subiecte care vă preocupă în acelaşi mod.
Încearcă să îţi dai la o parte masca. Teama că putem fi judecaţi ne produce mai multe frustrări decât beneficii. Dacă le arăţi celorlalţi cum eşti cu adevărat ai mult mai multe şanse să ţi-i apropii pe cei care rezonează cu tine. În plus, vor fi mai relaxaţi în ceea ce te priveşte şi îţi vor acorda mai multă încredere pentru că vor simţi că te cunosc mai bine.
Nu presupune. Întreabă. Cele mai multe dintre resentimentele de la locul de muncă apar pentru că noi ne imaginăm motivele care îi fac pe ceilalţi să spună sau să facă ceva. De cele mai multe ori nu îi întrebăm ce i-a determinat să acţioneze astfel. În schimb, dăm verdicte şi îi judecăm de parcă am fi fost în mintea lor. Problema apare când judecăţile noastre se dovedesc a fi greşite (adică de cele mai multe ori). Până atunci însă, ne provoacă frustrare, nemulţumire, resentimente.
Acordă-le celorlalţi încrederea ta şi dă-le motive să se încreadă la rândul lor în tine. Este una dintre condiţiile esenţiale pentru că oamenii să depăşească mai uşor situaţiile delicate. Fără încredere, totul se transformă într-un joc continuu de-a şoarecele şi pisica.
Arată-le celorlalţi că îţi pasă de ei. O vorbă bună (ştiu , suna bătrâneşte) contează enorm chiar dacă nu îi poţi ajuta concret cu ceva. Compasiunea este acea trăire care nu doar îi ajută pe ceilalţi dar ne face şi pe noi să înţelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru.
Zâmbeşte. Este lucrul cel mai simplu de făcut. Zâmbeşte larg, deschis şi vei vedea că ceilalţi vor face acelaşi lucru în preajma ta. Zâmbetul este molipsitor şi are darul de face ziua ta şi a colegilor tăi, puţin mai frumoasă.
Ţi-ai luat astăzi cele câteva minute pe care să le oferi cuiva? Dacă nu, toarnă-ţi o cafea, inspiră-i mirosul, roagă un coleg să te însoţească la o “poveste”. Bună dimineaţa!
Leave a Response