In asteptarea visului implinit

06 ianuarie 2019 HPDI

Urmeaza-ti visul! O generatie intreaga iubeste acest indemn. Fascinant, stralucitor, tentant. Reprezinta mirajul implinirii profesiei, spiritului si, de ce nu, chiar a destinului. Ironic este ca generatia de dinainte a auzit doar: nu mai visa atat. Dar daca vorbim de noi cei de acum, implinirea visului s-a transformat intr-un fel de a 11-a porunca dupa ce toate celelalte au fost deja ignorate.

In schimb, a devenit la fel de cunoscut cuvantul ASTEPTARE. E drept, cultura companiilor multinationale si accesul la psihologie l-au inscaunat la rang de cinste. Si astfel a fost creata o situatie paradoxala, complet opusa acestor doua cuvinte. Visul pare un lucru atat de indepartat, atat de greu de atins in timp ce asteptarea este mereu prezenta.  Visarea este glorioasa si permisiva. Ne da cat timp ne dorim. Nu pune presiune pe noi, nu ne alearga, nu pune conditii. Este ceva ce va fi mereu acolo, asteptand cuminte sa facem ceva.

Asteptarea insa e cu totul alta poveste. Este prezenta in fiecare zi. Nu are rabdare. Nu are timp. Si, poate cel mai important, se refera la altcineva. Nu “ne asteptam” ca noi sa facem ceva ci, de obicei, ceilalti. Ceilalti sa fie pe placul nostru, ceilalti sa ne asculte, ceilalti sa se schimbe ca sa fie in pas cu noi.  Ne asteptam ca ceilalti sa ne ofere ceva care sa ne implineasca. Ne asteptam ca ceilalti sa inteleaga cand trebuie sa se schimbe. Ne asteptam ca ceilalti sa fie responsabili de dezvoltarea noastra.

Paradoxul se adanceste insa. Cuvantul “asteptare” presupune lipsa actiunii. Nu este nevoie sa transpiri atunci cand astepti ceva. Nu este necesar sa gasesti solutii atunci cand astepti. Asteptarea nu presupune nici macar sa te gandesti prea mult. Este despre ce poate face altul pentru tine. Dar asteptare inseamna si o perioada mai lunga de timp, adica rabdare. Nu si in era prezenta. In aceasta epoca, inseamna acum.  Ba chiar, ieri. “Ma asteptam sa faci asta.” “ Ma asteptam sa gandesti altfel.”

Si pentru ca totul e pe graba, nu asteptam sa vedem si punctul de vedere al celuilalt. Pentru ca nu avem timp sa asteptam sa vorbeasca. Doar sa “ne asteptam.” Nu avem vreme sa intelegem, ci doar “ne asteptam” ca celalalt sa stie si sa priceapa inainte chiar de a-i fi spus.

Visul insa pare departe. Ceva ce nu este refuzat nimanui insa intangibil din cauza distantei pana la el. Nu are borne kilometrice, nu are target sau proceduri, nu exista manual de bune practici. Este atat de liber incat nimeni nu poate da reteta perfecta pentru a ajunge la el. Visul e imaterial dar singurii care pot ajunge la el suntem noi insine. Nu poti da vina pe altcineva pentru ca nu iti urmezi visul. Nu poti spune, cand esti singur in fata oglinzii, ca te asteptai ca visul sa se implineasca singur. Nu poti sta pasiv cand visul se indeparteaza si sa spui ca e vina lui.

Visul este propria noastra responsabilitate. Urmarirea lui inseamna sa stii, in primul rand, ce vrei. Sa fii dispus sa lupti pentru el. Sa fii pregatit sa dai tot ce ai in drumul tau. Visul inseamna sa arzi pentru ceea ce iti doresti. Sa dai totul. Atat cat ai.  Si sa fii pregatit sa pierzi. Spre diferenta de asteptare, cand visezi risti sa ramai fara resurse, fara timp, fara oameni in jurul tau. Pentru ca toata lumea poate visa fara sa riste, fara sa piarda. Insa putini sunt dispusi sa faca ceva pentru visul lor, cu adevarat.

Scrie-ti visul pe toate gardurile. Te responsabilizeaza si te face sa ti-l asumi. Da tot ce ai! Nu vei avea regrete dupa aceea ca puteai face mai mult. Iubeste-ti visul. Si visul te va iubi pe tine.

In final, atins ori nu, visul urmarit inseamna transformare. Inseamna sa te cunosti pe tine, sa iti depasesti limitele, sa te schimbi intr-un om nou. Un om care nu mai asteapta ci alearga catre ceea ce isi doreste.


Comentarii