Neputinta si gramatica

16 februarie 2018 HPDI

Doamne, cate cuvinte am invatat de cand ma ocup de training! Target, sa asumam, ne focusam, funnel,  sa escalam si lista poate continua nestingherita pret de multe paragrafe.  Si tot apar astfel de vorbe mai rapid decat ar putea dictionarul de neologisme sa le cuprinda intr-o editie de lux. Dar nu despre asta e vorba.

In timpul in care ma lasam lovit neuronal de tavalugul de ziceri afacereze, m-a frapat un fenomen la fel de raspandit: greselile gramaticale. Le vezi peste tot. In mailuri, in prezentari, in foile pe care oamenii mazgalesc diverse lucrusoare.  Virgula s-a instalat definitiv intre subiect si predicat, pe si care nu se mai intalnesc in nicio fraza iar saracele “i”-uri se astern pe hartie urmand teoria haosului. Uneori un i, alteori doua, alteori atatea cati copii sunt pomeniti.

Multi oameni sunt de-a dreptul incoerenti si folosesc cuvinte pe care nu le inteleg dar pe care s-au invatat sa le treaca in orice rand scris. E trendy, e usual, sunt cuvinte CARE le foloseste toata lumea.

Si mai e ceva care insoteste acest dezmat gramatical. Sentimentul de neputinta. Oameni care nu cred ca pot cere un scaun atunci cand vorbesc cu seful lor, oameni care sunt convinsi ca altii trebuie sa schimbe ceva. In niciun caz ei. O neputinta pe care cu greu o articuleaza dar care este evidenta in privire si pe hartie.

Intr-un fel, totul este logic. Daca rareori ai fost prieten cu o carte, e cam greu sa afli ca exista mai multe tipuri de oameni, ca problemele pot fi solutionate in mai multe feluri si ca tu ai putea gandi altfel decat cei de langa tine. Mai mult, e greu sa intelegi ca cine are o parere diferita de a ta nu iti vrea raul. Exista consecinte severe pentru astfel de cazuri: macelarirea limbii romane vine la pachet cu incapacitatea de a vedea alternative la drumul pe care te afli. Afirmatia pare lipsita de logica sau paradoxala?

Traim intr-o tara in care mandria nationala e formata din relieful Carpato-Danubiano-Pontic, Gica Hagi si originea noastra daca. Pe alocuri ea mai creste cu ajutorul olimpicilor, al Simonei Halep cand castiga si al resurselor pe care le-am avea daca nu le-ar exploata strainii. Adica ne uitam cu jind la eroii nostri.

In rest, o adevarata cultura a lui “sa nu suparam”, asezonata din plin cu mitul lui “cine-i mai tare”. Grila de valori afisate este radical diferita de cea a valorilor imbratisate. De exemplu, ridicam in slavi adevarul, dar il ascundem ori de cate ori devine periculos. Evident, pentru ca ceilalti sa nu se supere.  Onestitatea este vedeta in discursuri, dar cenusareasa daca exista targeturi de atins sau riscul de a pierde ceva.

Studii efectuate de cercetatorii autohtoni (sic) arata ca 90% dintre romani se considera mai destepti decat 90% dintre romani. Nu avem studii despre cat de corect cred ca vorbesc acesti 90% dintre romani. Dar stim ca numarul de analfabeti functional este in continua crestere. Si mai stim ca IQ-ul  este strans legat de corectitudinea si complexitatea limbajului folosit.

Sa incheiem cu cateva asocieri. Sa presupunem ca respectarea regulilor gramaticale ar insemna capacitate de memorie si rigurozitate. Vocabularul complex ar fi egal cu un volum mare de cunostinte. Nuantele de limbaj ar simboliza creativitate. Insa daca ele ar lipsi, ce ramane? Doar neputinta.

 


Comentarii