O pledoarie pro-stres

25 august 2019 Gina Bulai

… sau cum bau-bau poate fi un prieten.

Se spune despre stres ca este ucigasul numarul 1 al zilelor noastre. World Health Organization a declarat stresul „health epidemic of 21st century”. Sigur, atunci cand citim asta avem o alta stare decat atunci cand traim noi insine aceste statistici.

Sa va povestesc despre relatia mea apropiata cu stresul si de ce mi-a placut. In primul rand, ceva spoilers: imi place sa fiu ocupata, traiesc mai fericita cand am mult de munca si o parte din stima de sine vine la mine din realizarile profesionale. Asa ca, in teorie, imi place stresul. Nu doar in teorie, veti vedea imediat ca si in practica. Un pic de context (puteti sari daca nu va intereseaza). Evident, am avut o perioada mai incarcata. Asta inseamna multe zile de munca, inclusiv in weekend, inclusiv noptile. Multe proiecte, majoritatea noi-noute.

Ce mi-a placut: provocarea. Sa vad daca pot face. Sa vad cum o scot la capat in unele situatii. E singura mea sursa de adrenalina, de altfel nu merg cu motocicleta, nu sar cu pasaruta sau altele asemenea. Mi-a placut ca am fost mai atenta la corpul meu si nevoile mele. Asa am descoperit ce gen de hrana imi face mai bine, ce gen de activitate ma linisteste, ce fel de ganduri imi dau tarcoale cand nu pot dormi. Si inca ceva: paradoxal, stresul m-a fortat sa fiu mai orientata spre solutii si mai pozitiva in gandire. Daca ramaneam prea mult in gandurile mele, nu reuseam sa ma ocup efectiv de treaba.

Ce nu mi-a placut. Pe toata perioada asta intensa pentru mine, am respirat foarte superficial. De fapt, tot mai putin zi de zi. Da, nu ma intrebati cum este posibil, asta s-a intamplat. Efectul a fost ca, dupa aproape 2 luni, am fost in pragul unui atac de panica, ceea ce este destul de neplacut. Poate ajuta sa ne gandim fiecare dintre noi care ne e calcaiul lui Ahile si sa tratam corespunzator.

Ce nu m-a ajutat:

  • sa gandesc cu multi pasi inainte – imi aducea mai multa anxietate
  • sa respir superficial – v-am spus deja ce s-a intamplat in cazul meu
  • sa compensez lipsa de somn cu ciocolata sau junk food – desi imi doream, nu ma simteam mai bine dupa nici una dintre ele. Bine, poate putin dupa ciocolata

Ce m-a ajutat:

  • orice forma de miscare am reusit sa fac. A fost ca un somn odihnitor intr-o pastila de 50′
  • sa imi planific pasii si apoi sa lucrez efectiv
  • sa imi setez o vacanta, oricat de mica
  • sa am cate un moment de pura relaxare – o discutie cu o prietena, o cafea, un moment de liniste in natura, cateva pagini citite
  • sa ma gandesc la beneficiile situatiei, la ce imi aduce pozitiv
  • sa primesc cu bratele deschise sprijin, in orice forma (parinti care sa ajute cu copilul, colegi care sa ajute cu administrative, sot care sa ajute cu incurajari)

Si sa scriu aceste randuri. Cumva ma ajuta sa pun in afara mea aceasta experienta si sa o privesc mai degraba ca pe o curiozitate sau o experienta de invatare. O experienta in care stresul mi-a fost invatator si ocazional prieten.

Voi ce faceti cu prietenul stres?


Comentarii