Papa Francisc si maladiile leadership-ului

Papa Francisc nu a făcut un secret din intenția sa de a reforma radical structurile administrative ale Bisericii Catolice, pe care o consideră birocratică. Mesajul Papei către colegii săi a fost cât se poate de concis. Liderii sunt susceptibili la o serie de maladii extrem de nocive, precum aroganță, intoleranță, lipsa viziunii. Netratate, aceste boli duc la prăbuşirea unei organizaţii. Pentru a avea o organizaţie sănătoasă, avem nevoie de lideri sănătoși.

De-a lungul anilor, numeroşi experți în management au enumerat calitățile unui lider de succes. Însă rareori, şi atunci foarte evaziv, se analizează „bolile” leadership-ului.
Gary Hamel, professor la London School, a tradus viziunea Papei Francisc cu privire la maladiile leadership-ului într-un limbaj cât mai aplicat pentru companii.

1. Gândirea că suntem nemuritori, imuni sau de-a dreptul indispensabili. O echipă de conducere care nu este auto-critică, care nu ține pasul cu ceea ce se întâmplă, care nu încearcă să se adapteze constant, este un organ bolnav. Este boala celor care se transformă în lorzi și suverani, care se consideră mai presus de alții și nu sunt în serviciul celorlalţi. Este patologia puterii și provine de la un complex de superioritate, de la un narcisism care se uită cu pasiune la propria imagine și nu vede fața altora. Antidotul pentru această plagă este smerenia, să spunem din toată inima: „Eu sunt doar un servitor. Am făcut doar ceea ce era de datoria mea. ”

2. O altă boală este munca în exces. Specifică oamenilor care se cunfundă în muncă şi inevitabil neglijează odihna. Neglijarea odihnei necesare duce la stres și agitație. Timpul de odihnă este absolut necesar şi indispensabil atunci când ne terminăm sarcinile. Să respectăm timpul pe care îl petrecem cu familia şi vacanțele.

3. “Pietrificarea” mentală şi emoţională. Această “boală” este specifică liderilor care au “inima de piatră”. De-a lungul timpului, aceştia îşi pierd seninătatea interioară, vigilența și curajul și ajung să considere angajaţii simple hârtii, statistici, cifre. Este periculos pentru un lider să-şi piardă sensibilitatea umană care îi permite să plângă cu cei ce plâng și să se bucure cu cei ce se bucură! O dată cu trecerea timpului, inimile noastre se “pietrifică” și suntem incapabili de-ai iubi pe cei din jurul nostru. Să fii un lider uman înseamnă să fi umil, altruist şi generos.

4. Planificarea excesivă și funcționalismul. Când un lider planifică totul până la ultimul detaliu și consideră că lucrurile se vor desfăşura fără cusur, acesta devine un contabil sau un manager. Bineînţeles că lucrurile trebuie să fie bine planificate, însă fără a cădea în tentația de a elimina spontaneitatea umană, care în cele din urmă, ne permite să fim cât mai flexibili. Contractăm această boală pentru că este ușor și confortabil să ne stabilim propriile noastre tipare sedentare.

5. Coordonarea defectuoasă. Odată ce liderii pierd sentimentul de comunitate, pierd spiritul de echipă, organizaţia nu va mai funcţiona în echilibru şi armonie ci va deveni o orchestră care produce zgomot: membrii săi nu lucrează împreună și pierd spiritul de camaraderie și munca în echipă. Când piciorul îi transmite mâinii: „Nu am nevoie de tine”, sau mâna spune capului, „Eu sunt șeful,” această situaţie creează disconfort și îngustime.

6. „Alzheimerul leadership-ului.” Aceasta constă în a-i uita pe cei care ne-au sprijinit, care ne-au fost mentori în propriile noastre călătorii. Vedem acest lucru în cei care au uitat de întâlnirile cu marii lideri care i-au inspirat,la cei care sunt prizonierii prezentului, cei care sunt încătuşaţi de propriile capricii și obsesii. Alzheimerul leadership-ului este întâlnit şi la cei care construiesc ziduri tencuite cu rutină în jurul lor și astfel devin tot mai mult sclavii idolilor sculptaţi de propriile mâini.

7. Egocentrismul. Când aparenţele, avantajele și titulaturile noastre devin obiectul principal în viață, uităm de datoria noastră fundamentală ca lideri şi anume de a-i servi pe ceilalţi. Ca lideri nu trebuie să ne precupe exclusiv propriile interese ci trebuie să ne punem întrebarea: cum îi pot ajuta pe ceilalţi?

8. Schizofrenia existențială. Aceasta este boala celor care trăiesc o viață dublă, rodul fiind un gol emoțional progresiv, care nu poate fi înlocuit de niciun titlu sau remuneraţie. Este o boală care se agravează pentru cei care nu mai sunt în contact direct cu clienții și angajații. Aceştia se limitează la chestiuni birocratice, pierzându-și astfel contactul cu oamenii, cu realitatea.

9. Bârfa. Aceasta este o boală gravă care poate începe pur şi simplu în discuţii uzuale, iar o persoană duce discuţia spre bârfă, devenind astfel un ucigaș cu sânge rece al renumelui celorlați colegi. Este boală a persoanelor lașe care nu au curajul să-şi exprime direct opinia, dar vorbesc în schimb pe la spatele altora.

10. Idolatrizarea superiorilor. Aceasta este boala celor care curtează superiorii, în speranța de a le câştiga simpatia. Aceste persoane sunt victime ale carierismului și oportunismului, pun mai presus statutul unor persoane, mai degrabă decât misiunea organizației. Sunt preocupaţi doar de ceea ce se poate obține și nu de ceea ce ar trebui să ofere. Sunt persoane înguste, nefericite şi conduse doar de propriul egoism letal. Managerii pot fi afectaţi de această boală atunci când încearcă să obțină loialitatea și dependența psihologică a subordonaților.

11. Indiferența față de ceilalţi. Specifică liderilor egocentrişti care îşi pierd sinceritatea și căldura pentru relațiile umane.
Indiferenţa unui lider fata de ceilalţi se poate manifesta în mai multe moduri: când persoana cu cele mai vaste cunoştinţe nu pune cunoașterea în slujba colegilor mai puțin informați, atunci când învață ceva și nu împărtăşeşte, când din gelozie sau rea credinţă se bucură de căderile sau eşecurile altora în loc de-ai ajuta şi încuraja.

12. Deprimarea. Veţi vedea această boală în acele persoane posomorâte și dure care cred că a fi serios înseamnă să ai un chip care exprimă melancolie și severitate. Mai mult decât atât, astfel de oameni îi tratează pe ceilalţi (pe care îi consideră inferiori) cu aroganţă. De fapt, un spectacol de severitate și pesimism steril sunt frecvent simptomele fricii și nesiguranței. Un lider trebuie să facă un efort pentru a fi politicos, senin şi entuziast, altfel spus să fie o persoană care transmite bucurie peste tot unde se duce. O inimă fericită radiază o bucurie molipsitoare! Deci, un lider nu trebuie să piardă acest spirit vesel, plin de umor și auto-ironic care îi face pe oameni amiabili, chiar și în situații dificile.

13. Lăcomia. Are loc atunci când un lider încearcă să umple un gol existențial în inima sa prin acumularea de bunuri materiale, nu din necesitate, ci numai în scopul de a se simţi în siguranță. Uităm un lucru cât se poate de evident. Atunci când părăsim această viaţă nu putem lua cu noi niciun lucru material, deoarece „foaia de lichidare nu are buzunare” și toate comorile noastre nu vor fi în măsură să umple acel gol existențial. Din contră, lucrurile materiale vor face golul şi mai adânc.

 [:en]Papa Francisc nu a făcut un secret din intenția sa de a reforma radical structurile administrative ale Bisericii Catolice, pe care o consideră birocratică. Mesajul Papei către colegii săi a fost cât se poate de concis. Liderii sunt susceptibili la o serie de maladii extrem de nocive, precum aroganță, intoleranță, lipsa viziunii. Netratate, aceste boli duc la prăbuşirea unei organizaţii. Pentru a avea o organizaţie sănătoasă, avem nevoie de lideri sănătoși.

De-a lungul anilor, numeroşi experți în management au enumerat calitățile unui lider de succes. Însă rareori, şi atunci foarte evaziv, se analizează „bolile” leadership-ului.
Gary Hamel, professor la London School, a tradus viziunea Papei Francisc cu privire la maladiile leadership-ului într-un limbaj cât mai aplicat pentru companii.

1. Gândirea că suntem nemuritori, imuni sau de-a dreptul indispensabili. O echipă de conducere care nu este auto-critică, care nu ține pasul cu ceea ce se întâmplă, care nu încearcă să se adapteze constant, este un organ bolnav. Este boala celor care se transformă în lorzi și suverani, care se consideră mai presus de alții și nu sunt în serviciul celorlalţi. Este patologia puterii și provine de la un complex de superioritate, de la un narcisism care se uită cu pasiune la propria imagine și nu vede fața altora. Antidotul pentru această plagă este smerenia, să spunem din toată inima: „Eu sunt doar un servitor. Am făcut doar ceea ce era de datoria mea. ”

2. O altă boală este munca în exces. Specifică oamenilor care se cunfundă în muncă şi inevitabil neglijează odihna. Neglijarea odihnei necesare duce la stres și agitație. Timpul de odihnă este absolut necesar şi indispensabil atunci când ne terminăm sarcinile. Să respectăm timpul pe care îl petrecem cu familia şi vacanțele.

3. “Pietrificarea” mentală şi emoţională. Această “boală” este specifică liderilor care au “inima de piatră”. De-a lungul timpului, aceştia îşi pierd seninătatea interioară, vigilența și curajul și ajung să considere angajaţii simple hârtii, statistici, cifre. Este periculos pentru un lider să-şi piardă sensibilitatea umană care îi permite să plângă cu cei ce plâng și să se bucure cu cei ce se bucură! O dată cu trecerea timpului, inimile noastre se “pietrifică” și suntem incapabili de-ai iubi pe cei din jurul nostru. Să fii un lider uman înseamnă să fi umil, altruist şi generos.

4. Planificarea excesivă și funcționalismul. Când un lider planifică totul până la ultimul detaliu și consideră că lucrurile se vor desfăşura fără cusur, acesta devine un contabil sau un manager. Bineînţeles că lucrurile trebuie să fie bine planificate, însă fără a cădea în tentația de a elimina spontaneitatea umană, care în cele din urmă, ne permite să fim cât mai flexibili. Contractăm această boală pentru că este ușor și confortabil să ne stabilim propriile noastre tipare sedentare.

5. Coordonarea defectuoasă. Odată ce liderii pierd sentimentul de comunitate, pierd spiritul de echipă, organizaţia nu va mai funcţiona în echilibru şi armonie ci va deveni o orchestră care produce zgomot: membrii săi nu lucrează împreună și pierd spiritul de camaraderie și munca în echipă. Când piciorul îi transmite mâinii: „Nu am nevoie de tine”, sau mâna spune capului, „Eu sunt șeful,” această situaţie creează disconfort și îngustime.

6. „Alzheimerul leadership-ului.” Aceasta constă în a-i uita pe cei care ne-au sprijinit, care ne-au fost mentori în propriile noastre călătorii. Vedem acest lucru în cei care au uitat de întâlnirile cu marii lideri care i-au inspirat,la cei care sunt prizonierii prezentului, cei care sunt încătuşaţi de propriile capricii și obsesii. Alzheimerul leadership-ului este întâlnit şi la cei care construiesc ziduri tencuite cu rutină în jurul lor și astfel devin tot mai mult sclavii idolilor sculptaţi de propriile mâini.

7. Egocentrismul. Când aparenţele, avantajele și titulaturile noastre devin obiectul principal în viață, uităm de datoria noastră fundamentală ca lideri şi anume de a-i servi pe ceilalţi. Ca lideri nu trebuie să ne precupe exclusiv propriile interese ci trebuie să ne punem întrebarea: cum îi pot ajuta pe ceilalţi?

8. Schizofrenia existențială. Aceasta este boala celor care trăiesc o viață dublă, rodul fiind un gol emoțional progresiv, care nu poate fi înlocuit de niciun titlu sau remuneraţie. Este o boală care se agravează pentru cei care nu mai sunt în contact direct cu clienții și angajații. Aceştia se limitează la chestiuni birocratice, pierzându-și astfel contactul cu oamenii, cu realitatea.

9. Bârfa. Aceasta este o boală gravă care poate începe pur şi simplu în discuţii uzuale, iar o persoană duce discuţia spre bârfă, devenind astfel un ucigaș cu sânge rece al renumelui celorlați colegi. Este boală a persoanelor lașe care nu au curajul să-şi exprime direct opinia, dar vorbesc în schimb pe la spatele altora.

10. Idolatrizarea superiorilor. Aceasta este boala celor care curtează superiorii, în speranța de a le câştiga simpatia. Aceste persoane sunt victime ale carierismului și oportunismului, pun mai presus statutul unor persoane, mai degrabă decât misiunea organizației. Sunt preocupaţi doar de ceea ce se poate obține și nu de ceea ce ar trebui să ofere. Sunt persoane înguste, nefericite şi conduse doar de propriul egoism letal. Managerii pot fi afectaţi de această boală atunci când încearcă să obțină loialitatea și dependența psihologică a subordonaților.

11. Indiferența față de ceilalţi. Specifică liderilor egocentrişti care îşi pierd sinceritatea și căldura pentru relațiile umane.
Indiferenţa unui lider fata de ceilalţi se poate manifesta în mai multe moduri: când persoana cu cele mai vaste cunoştinţe nu pune cunoașterea în slujba colegilor mai puțin informați, atunci când învață ceva și nu împărtăşeşte, când din gelozie sau rea credinţă se bucură de căderile sau eşecurile altora în loc de-ai ajuta şi încuraja.

12. Deprimarea. Veţi vedea această boală în acele persoane posomorâte și dure care cred că a fi serios înseamnă să ai un chip care exprimă melancolie și severitate. Mai mult decât atât, astfel de oameni îi tratează pe ceilalţi (pe care îi consideră inferiori) cu aroganţă. De fapt, un spectacol de severitate și pesimism steril sunt frecvent simptomele fricii și nesiguranței. Un lider trebuie să facă un efort pentru a fi politicos, senin şi entuziast, altfel spus să fie o persoană care transmite bucurie peste tot unde se duce. O inimă fericită radiază o bucurie molipsitoare! Deci, un lider nu trebuie să piardă acest spirit vesel, plin de umor și auto-ironic care îi face pe oameni amiabili, chiar și în situații dificile.

13. Lăcomia. Are loc atunci când un lider încearcă să umple un gol existențial în inima sa prin acumularea de bunuri materiale, nu din necesitate, ci numai în scopul de a se simţi în siguranță. Uităm un lucru cât se poate de evident. Atunci când părăsim această viaţă nu putem lua cu noi niciun lucru material, deoarece „foaia de lichidare nu are buzunare” și toate comorile noastre nu vor fi în măsură să umple acel gol existențial. Din contră, lucrurile materiale vor face golul şi mai adânc.