SOS, avem fluctuatie de personal

12 august 2015 HPDI

Fluctuația de personal este una dintre cele mai mari probleme pe care le auzim tot mai des de la oamenii de HR. Motivul? Marea nebuloasă, denumităCut out of young smiling friends standing in a row generaţia Y. Născută începând cu mijlocul anilor 1980 și mai târziu, cei din generaţia Y au în jur de 20 de ani și abia au intrat sau au deja câţiva ani pe piaţa muncii. Estimată global la 70 de milioane de persoane, generaţia Y ( sau Millennials) reprezintă cea mai rapidă creştere a forţei de muncă de astăzi.

În contextul în care un departament poate avea oameni din 3 generaţii, rolul lider-ului s-a schimbat… dramatic. Cel mai bun şi puternic lider este cel care poate face faţă schimbărilor, este cel care inspiră oamenii din echipa sa. În acest context vorbim de leadership transformaţional, vorbim de lideri care nu aderă la valorile companiei în care lucrează ci ei inspiră şi transmit valoriile sale companiei.

Suntem martorii unei schimbări dramatice a forţei de muncă. Forţa de muncă înglobează tot mai mulţi tineri până în 30 de ani şi totuşi asistăm la o paradigmă: forţă de muncă avem însă companiile se plâng că nu găsesc oameni…care să rămână, adică au o retenţie mică şi o fluctuaţie mare de personal.

În aceste condiţii, nu avem altceva de făcut decât să cunoaştem cât mai bine această generaţie. S-au emis foarte multe ipoteze cu privire la tinerii 20+, însă studiile şi practica din ultimi ani le-au demontat.

“Tinerii din această generaţie sunt narcisişti, indisciplinaţi şi iresponsabili”

Să nu uităm totuşi că părinţii tinerilor din această generaţie, frustrați de propriile lipsuri, le-au oferit (sau cel puţin au făcut tot posibilul să le ofere) copiilor tot ce-au putut. Tinerii au noi aşteptări de la angajatori dar şi de la ei înşişi. Au crescut alături de părinţi care au muncit din greu, fără să le placă serviciul şi astfel neglijând viaţa personală, de familie. Pur şi simplu nu vor să repete această greşeală. Preferă oricând un program flexibil în detrimentul unui salariu mai mare. Faptul că nu mai acceptă orice ofertă de job li se oferă nu înseamnă că sunt iresponsabili, ci vor un loc de muncă în care să se regăsească. Cei mai mulţi vor ca viaţa personală să se identifice cu viaţa profesională, sau altfel spus vor să facă ceea ce le place.

“Generaţia Y este leneşă”

După cele 8 ore la birou, pur şi simplu sparg uşa. Grav, nu? Nicio oră suplimentară? Greşit. Tinerii ştiu foarte bine că rezultatele vin în urma unui efort susţinut, însă de multe ori preferă să lucreze o oră în plus de acasă. Asta pentru că au nevoie de mai multă linişte, de un alt mediu. Multora le este destul de greu să se concentreze sau să fie creativiîntr-un birou de sticlă, open space în care pe fundal ai un zumzăit constant, timp de 8 ore.

Să nu uităm că aceşti tineri au o viaţă socială destul de activă, au hobby-uri care le ocupă timp, lucruri rar întâlnite la generaţiile anterioare. Mulţi manageri se plâng că tinerii de astăzi nu caută singuri soluţii la problemele cu care se confruntă la job, nu se documentează, nu cauta informaţii, deci sunt leneşi. Acesta este un punct de vedere, însă, poate au o viziune diferită: eficiența. Da, poţi căuta, poţi găsi, ca la un moment dat, managerul să-ţi spună că eşti pe o pistă greşită. Aşadar, în viziunea lor să fii eficient înseamnă să ai toate informaţiile în timpul cel mai scurt. Drept urmare, cel mai bine, întrebi, îţi clarifici şi apoi începi proiectul.

“Toţi visează să lucreze în corporaţii pe salarii uriaşe”

Aţi fi uimiţi dar fix coproratiile sunt cele care au un fluctuaţii foarte mari de personal. Statisticele arată că generaţia Y abia împlineşte un an la un loc de muncă. Asta pentru că vorbim despre o generaţie dinamică, care aspiră întotdeauna la mai mult, care vrea să se dezvolte constant. Pentru această generaţie nu prea mai există personal şi profesional. Ei nu-şi “închiriază” sufletul şi mintea pentru 8 ore pe zi şi apoi se dezbraca de haina job-ului când ajung acasă. Nu, ei vor să-şi trăiască visul, vor să-şi îndeplinească idealul. Cei mai mulţi sunt activişti, implicaţi în acţiuni de CSR, cu un simţ civic şi social dezvoltat.

Foarte mulţi renunţă la un loc de muncă confortabil, sigur, în care au foarte multe beneficii, pentru un job poate mai prost plătit şi cu mai multe responsabilităţi care să le ofere diversitatea de care au nevoie.

Odată educată în spirit liber această generaţie nu va suporta niciodată îngrădirile, regulile fără justificare şi rigorile pe care, de cele mai multe ori, le găsim în multinaţionale. Spune-i că este monitorizat la serviciu, spune-i că este penalizat pentru că întârziat 10 minute, spune-i că întâi trebuie să se dea cu capul de pereţi ca să găsescă singur soluţiile şi abia apoi va fi ajutat şi în mod cert a doua zi işi va da demisia.

Ce-i motivează pe aceşti tineri? Feedback-ul instant, un rezultat imediat, o aprobare că au procedat bine, sfaturi (atenţie, sfaturi) cum şi-ar putea îmbunătăţi munca, grija pentru dezvoltarea lor personală.

Regulile s-au schimbat, vorbim despre o generaţie care s-a născut şi trăieşte în era vitezei, a informaţiilor, o generaţie liberă. Fie companiile îşi schimbă politica internă, acordă mult mai multă atenţie tinerilor, fie vor avea costuri imense generate de fluctuaţia de personal. Aşadar, ce facem? Continuăm să-i blamăm pentru că sunt “obraznici” şi vor un job în care să simtă că produc o schimbare, îi blamăm pentru că vor mai mult timp liber şi bani suficienţi? Sau…

lauravoica 

 


Comentarii