Ce-am avut si ce-am pierdut

01 noiembrie 2019 Petru Pacuraru

– Buna ziua, domnu’ Petru, zice o doamna care ma suna intr-una dintre zilele trecute, va asteptam pe la noi ca avem ceva probleme la management. M-a bufnit rasul, dar vocea era foarte serioasa pe partea celalalta.

Asa am facut. M-am dus la ei la birou, unde doamna directoare ce ma sunase, vadit agitata imi zice ca nu stie ce sa mai faca, oamenii pleaca fiecare cum poate, mai ales cei pe care ii recruteaza acum, si s-a gandit ea bine ca sigur sunt ceva probleme cu managementul.

– Luna trecuta am angajat 12 oameni, toti tineri. Mai sunt 4, in fiecare saptamana ne pleaca oameni. Dar stiti ce e curios, zice ea, ca toti zic ca e ok, ca salariul e bun, conditiile sunt bune si apoi dispar. Nici nu ne mai completeaza interviul de iesire, nici badge-ul nu-l mai aduc.

Daca ar fi singura organizatie in care se intampla asta, as zice ca e ceva fundamental gresit acolo, dar se intampla la toti marii angajatori. Fie ca recunosc, fie ca nu.

“Ce-am avut si ce-am pierdut…” ar zice un angajat care la scurt timp dupa ce si-a consumat rezervorul de optimism decide sa plece mancand pamantul din acea organizatie.

Cele mai mirate sprancene sunt ale domnisoarelor de la HR, in special recrutare, care efectiv nu inteleg cum cineva poate veni pentru cateva zile, sa zica ce misto e la ei si pe urma sa nu mai raspunda la telefon 2 zile. Si daca inainte era o situatie de povestit, acum e una comuna.

Oamenii pleaca din organizatii mai usor decat oricand. Iar cei mai multi pleaca exact la inceput cand recrutorii rasufla usurati ca au mai ocupat un post.

Se intampla si in companiile de IT unde autonomia si salariile sunt atat de mari, de iti vine sa iti dai demisia din functia de parlamentar sa devii project manager. Asadar tendinta este una generalizata, mai accentuata in unele industrii insa nicidecum izolata.

Si intrebarea de 1000 de puncte si de teribil de multi euro este de ce? De ce ne pleaca oamenii imediat dupa angajare?

Si un raspuns foarte la indemana sta in teoria butonului de lift. Ati observat unde este butonul de lift amplasat? Exact la inaltimea perfecta cat sa faci cel mai mic efort pentru a-l apasa. Daca ar fi mai sus sau mai jos, efortul ar fi mai mare, asadar e perfect acolo unde este. Ceea ce defineste o caracteristica in psihologia maselor. Si anume ca ne place sa nu facem efort, vrem ca totul sa fie la o scurta miscare distanta de noi. De asta tehnologia avanseaza prin accesibilitate nu doar performanta. Cu alte cuvinte, o aplicatie performanta, dar greu accesibila, va putea fi usor detronata de una nu atat de performanta, dar usor de folosit.

Oamenii se angajeaza si le este greu sa invete CE au de facut, CUM au de facut si DE CE au de facut ce au de facut. Daca le spune un manual nu inseamna ca au si inteles sau au invatat.

Am vazut manuale de 200 de pagini si mai mult cu proceduri, cu sisteme si verificari, validari si certificari, dar nu era mai nimic despre de ce fac asta.

Surprinzator este ca acele companii care comunica mai abitir brandul de anagajator sunt cele care pierd cei mai multi oameni imediat dupa angajare. Tocmai pentru ca ceea ce este comunicat, nu este ceea ce se regaseste in organizatie. Ei vin sa schimbe lumea, ca asa scria reclama in ziar, iar pe partea celalalta aduc cafea unei doamne sclifosite si incearca sa se imprieteneasca cu cine trebuie ca sa avanseze in cariere. Asta daca raman in organizatie.

Oamenii au nevoie sa invete usor ce au de facut; rabdarea e foarte scumpa. Daca reusesc sa isi dea seama rapid de cum isi pot folosi abilitatile personale in jobul respectiv, stau si cresc. Daca nu, zappeaza printre joburi, ca au de unde alege.

Cultura autoritara si bazata pe politici interne de “Spune-mi cu cine esti prieten ca sa iti spun daca o sa avansezi in cariera” nu tine oamenii in organizatie. Cel putin nu pe astia tineri, care nu prea percuteaza la teama si autoritatea sefului cel mare. Pentru ei, raportul de inferioritate este suficient de demotivant cat sa se apuce de altceva.

Si in final, toti suntem aici pentru evolutie. Fie ca esti un sef mic si vrei sa fii un sef mare sau esti un asistent de fotograf si vrei sa devii fotograf. Daca nu e foarte evident pentru toti, cum poti sa cresti si unde vei putea ajunge, lipsa perspectivei este demotivanta.

Un plan de cariera bine pus la punct, in care sa intelegi unde vei ajunge, cand si cum, un leadership corect si autentic in care sa nu te simti inferior, o inductie eficienta din care oamenii sa poata invata ce au de facut si sa construiasca comunitati de noi angajati care sa se sustina unii pe ceilalti, ar trebui sa fie suficient cat sa nu trebuiasca sa ma mai sune doamna director. Cel putin nu cu problema asta…


Comentarii