Cele patru ziduri ale multumirii altora – HPDI

Cele patru ziduri ale multumirii altora

Asemeni multora dintre noi traiectoria vietii, uneori dura, uneori poetica, a fost ghidata de cei cu care ne-am inconjurat. Pe o parte dintre acesti oamenii i-am ales, pe altii nu. De cele mai multe ori, cei pe care nu i-am ales, ci au fost dati de divinitate, sunt cei care au inradacinat si cele mai multe dintre crezamintele si nazuintele noastre.

In lungul drum al devenirii mele am incercat sa fiu indeajuns de buna pentru cei din jurul meu si sa merit mereu si sa fiu suficienta, la fel ca multi dintre noi.

Am urmat niste „reguli” asemeni unor pasi deja desenati pentru mine in nisip. Totusi, m-am intrebat de ce la sfarsitul zilei cand inchid ochii nu ma simt fericita, desi, teoretic, ar trebui sa fiu, doar am urmat toate instructiunile din manual.

Trecand de la o zona de rigori la o zona de creatie fiecare zi pe care mi-o amintesc din multii ani trecuti, a fost o serie de reguli, programari si lucruri deja create pentru mine precum un destin. Totul a fost o camera bine delimitata, cu absolut totul pus in ordine, fara niciun fir de praf. In aceasta camera sumbra si frumos mirositoare am stiut ce am de facut in fiecare zi, la fiecare minut. Am crezut ca stiu tot ceea ce am de facut ca sa am o viata frumoasa, fericita si implinita. Asta pentru ca cei mai mari decat mine stiau ei deja mai bine. Iar eu eram doar un copil cu bucle, ochi mari, o gropita in partea stanga, cu mainile mici si cu unghiile roase pana la carne. Nu imi placea sa stau cu alti copii sau sa ma joc si abia asteptam sa cresc.

Asta pana cand viata mea s-a schimbat si lumea reala m-a surprins. Atunci am aflat ca nu sunt o persoana creativa asa cum credeam, dar imi place sa execut. Constanta a ramas dorinta mea de a-i multumi pe ceilalti.

M-am simtit extraterestru intr-o lume pe care o cunosc foarte putin, in care exista suferinta, animale si oameni care au nevoie de ajutor si care nu stau mai deloc in camere ordonate si nici nu stiu ce au de facut in fiecare zi.

In prezent, ma gandesc daca vreau sa fiu in camera mea sau as vrea sa fiu in afara ei.

Si, simtindu-te singur printe oameni, mereu eu si tu, cel care citesti te intrebi oare cine sunt eu? Oare tu stii cine esti?

Eu nu stiu cine sunt. Dar planuiesc sa aflu. Cum?

O sa fiu mai sincera cu mine de azi si o sa imi propun sa ma plac eu inainte de toate.

Tu?

Leave a Response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Story
Ce pot face echipele de L&D pentru a-și îmbunătăți pregătirea?