Empatia este o alegere asumată și curajoasă

Astăzi simt că a venit toamna cu adevărat și asta pentru că gradul de nostalgie crește. Vin mai des la birou în ultima perioadă și nu mă pot abține să nu o compar, ca noi toți, cu toamna anului trecut. Dacă atunci echipa se reunea în diverse colțuri de țară în evenimentele noastre, acum ne revedem la birou în formulă restrânsă.
Văd ca într-un film atâtea evenimente parcurse de mine și le contextualizez în această perioadă incertă. Refuz demult să mă mai înconjor de știri și lucruri negative, să nu mă mai înfășor cu ele, să mă eliberez.

Astăzi am spațiul meu, acela în care, pun într-un sac toate problemele lumii, și caut o singură soluție, asemeni unui cercetător înfocat.
Nu caut recunoașterea și aprecierea în aceasta soluție, ci caut o sămânță de bunătate în inima fiecărui cititor al acestor rânduri.

Cercetez, vorbesc și experimentez de câțiva ani empatia în diverse medii, cursuri și mai ales personal. Este acel prieten care mă mai trage din când în când de mânecă, ca o a doua conștiință și mă roagă să nu judec, să încerc să înțeleg întâi.

Astfel ajung la o poveste care pentru mine înglobează conceptul de empatie, fără a conceptualiza termenul în pași de urmat, ci pentru a oferi inspirație.

Am cunoscut demult un copil, o fetiță cu bucle și ochi mari. Nu era un copil deosebit de ceilalți copii, dar avea ochii triști aproape în fiecare zi.
Mi-a povestit că îi place să se joace, să cânte, să deseneze și să doarmă însă nu are voie să facă nimic din toate lucrurile astea; tatăl ei i-a spus ca s-a născut cu o stea în frunte și că menirea ei este sa fie cea mai frumoasă și cea mai bună la toate lucrurile pe care le face.
Cu cât timpul trecea, cu atât așteptările de la ea erau tot mai mari iar reușitele ei mai tot mici oricât s-ar fii străduit, astfel încât, de cele mai multe ori, nu ajungea să aibă nici rezultatele care se așteptau de la ea, nici să se bucure de lucrurile care îi plăceau defapt.
Trăind o bună parte din viață într-o atmosferă cu multe pe umeri și primind pedepse pentru ceea ce nu reușea, a ajuns să deprindă o frică mare față de cea mai exigentă persoană din viața ei.
Viața a făcut ca această persoană din viața fetiței să aibă nevoi medicale deosebite. Aceasta a fost momentul care a captat toată relația lor într-o capsulă a cărei aure depășea neajunsurile și cerea o nevoie de bază – grija.
În cele mai grele momente ale tatălui ei, fetița s-a așezat pe patul de spital lângă el, iar acesta i-a sărutat mâna pentru prima oară, deși acesta purta o mască de oxigen- primul gest de afecțiune făcut față de ea.
În acel moment aceasta fetiță a reușit să înțeleagă niște lucruri la care nu s-a gândit niciodată, la cât de mult a evoluat fiind supusă unor așteptări mari și pentru prima oară a decis să aibă curajul să înțeleagă persoana din fața ei, neavând nevoie de cuvinte.

Fetița aceea sunt eu, și sunt recunoscătoare în fiecare zi că am avut curajul să deschid ochii mari și să ma uit diferit la lucruri.
Uite că mult mai târziu, într-o zi de toamnă, pun aceste cuvinte pe hârtie, pentru cei care au nevoie de puțin curaj și de o sămânță de empatie.

Leave a Response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Story
Alchimia prin care transformam grupurile in echipe