De trei ani alaturi de Frigoglass – HPDI

De trei ani alaturi de Frigoglass

Succesul unei companii este construit de oamenii care o formează, fără angajați implicați și motivați organizațiile ar înceta să existe. Cum ne putem menţine angajaţii implicaţi şi motivați? Prin jocuri de echipă dezvoltate în team building-uri şi training-uri. Adică, ceea ce noi, cei de la HPDI şi Step-Up facem aproape 365 de zile pe an.frigoglass

În cele ce urmează, o să vă spunem o poveste de succes care a debutat acum 3 ani. A fost o dată ca niciodată o firmă din vestul ţării, mai exact din Timişoara, şi anume Frigoglass. Cu obiective bine stabilite am pornit la drum, la drumul de la grup la echipă. Noi am crescut alături de ei iar ei au crescut alături de noi. Anul acesta, tocmai am încheiat o serie de 5 evenimente cu oamenii din Frigoglass, sau mai bine zis, oameni care după atât timp ne-au devenit prieteni.

Programele noastre au evoluat de la an la an în egală măsură cu participanţii. Anul aceasta i-am supus unor noi provocări, au devenit vânători de tehnologie. Participanţii noştri au avut de efectuat peste 70 de probe, iar pentru a le îndeplini, au avut nevoie de câteva ingrediente cheie: creativitate, spirit de echipă, coordonare, strategie, fair-play şi multă voie bună.

În urma task-urilor au primit materiale pentru construcţia unor biciclete. Şi cum orice produs nou are nevoie şi de o promovare pe măsură, participanţii au făcut o reclamă pentru bicicletele nou construite.

Fiecare team building s-a încheiat cu un concurs de Master Chef în care am descoperit talente culinare remarcabile. Juriul a fost format din copii care provin din familii defavorizate. Aceştia au jurizat bucatele gătite iar la sfârşit au primit bicicletele nou construite.

La finalul programului, Frigoglass a donat în total 21 de biciclete către copiii din satul Zolt, judeţul Timiş. Bucuria acelor copii a fost de neprețuit.

Iată câteva păreri ale participanţilor cu privire la experienţa pe care au trătit-o:

„Plăcută şi distractivă: mi-a făcut plăcere să redescopăr jocul, la o vârstă la care uitasem să-l mai practic din diverse motive.”

„Cel mai bun team building de până acum, cea mai bună echipă de până acum. M-a surprins ideea cu bicicletele… Am ajuns unde trebuie, nu mă aşteptam. Vă felicit!”

„A fost ca mersul la sală – e un lucru de care mă las cu greu convinsă, dar ale cărui beneficii le recunosc imediat.”

„Superbă, am râs foarte mult, am lucrat în echipă. Mi-a plăcut foarte mult.”

„Am descoperit că de multe ori punem ectichete oamenilor (pentru uşurinţă) dar de multe ori în spatele etichetei este o persoană care are fobiile, motivaţiile şi aspiraţiile personale, care fac acea persoană mai plăcută odată ce ajungi să o cunoşti.”

Dorim să le mulţumim participanţilor pentru că au acceptat şi în acest an provocările noastre şi pentru că ne-au demonstrat că într-adevăr drumul spre succes poate fi parcurs doar în echipă. Echipa Frigoglass ne întăreşte ideea că putem crește oameni dincolo de limitele lor.

 

[:en]frigoglassSuccesul unei companii este construit de oamenii care o formează, fără angajați implicați și motivați organizațiile ar înceta să existe. Cum ne putem menţine angajaţii implicaţi şi motivați? Prin jocuri de echipă dezvoltate în team building-uri şi training-uri. Adică, ceea ce noi, cei de la HPDI şi Step-Up facem aproape 365 de zile pe an.

În cele ce urmează, o să vă spunem o poveste de succes care a debutat acum 3 ani. A fost o dată ca niciodată o firmă din vestul ţării, mai exact din Timişoara, şi anume Frigoglass. Cu obiective bine stabilite am pornit la drum, la drumul de la grup la echipă. Noi am crescut alături de ei iar ei au crescut alături de noi. Anul acesta, tocmai am încheiat o serie de 5 evenimente cu oamenii din Frigoglass, sau mai bine zis, oameni care după atât timp ne-au devenit prieteni.

Programele noastre au evoluat de la an la an în egală măsură cu participanţii. Anul aceasta i-am supus unor noi provocări, au devenit vânători de tehnologie. Participanţii noştri au avut de efectuat peste 70 de probe, iar pentru a le îndeplini, au avut nevoie de câteva ingrediente cheie: creativitate, spirit de echipă, coordonare, strategie, fair-play şi multă voie bună.

În urma task-urilor au primit materiale pentru construcţia unor biciclete. Şi cum orice produs nou are nevoie şi de o promovare pe măsură, participanţii au făcut o reclamă pentru bicicletele nou construite.

Fiecare team building s-a încheiat cu un concurs de Master Chef în care am descoperit talente culinare remarcabile. Juriul a fost format din copii care provin din familii defavorizate. Aceştia au jurizat bucatele gătite iar la sfârşit au primit bicicletele nou construite.

La finalul programului, Frigoglass a donat în total 21 de biciclete către copiii din satul Zolt, judeţul Timiş. Bucuria acelor copii a fost de neprețuit.

Iată câteva păreri ale participanţilor cu privire la experienţa pe care au trătit-o:

„Plăcută şi distractivă: mi-a făcut plăcere să redescopăr jocul, la o vârstă la care uitasem să-l mai practic din diverse motive.”

„Cel mai bun team building de până acum, cea mai bună echipă de până acum. M-a surprins ideea cu bicicletele… Am ajuns unde trebuie, nu mă aşteptam. Vă felicit!”

„A fost ca mersul la sală – e un lucru de care mă las cu greu convinsă, dar ale cărui beneficii le recunosc imediat.”

„Superbă, am râs foarte mult, am lucrat în echipă. Mi-a plăcut foarte mult.”

„Am descoperit că de multe ori punem ectichete oamenilor (pentru uşurinţă) dar de multe ori în spatele etichetei este o persoană care are fobiile, motivaţiile şi aspiraţiile personale, care fac acea persoană mai plăcută odată ce ajungi să o cunoşti.”

Dorim să le mulţumim participanţilor pentru că au acceptat şi în acest an provocările noastre şi pentru că ne-au demonstrat că într-adevăr drumul spre succes poate fi parcurs doar în echipă. Echipa Frigoglass ne întăreşte ideea că putem crește oameni dincolo de limitele lor.

 

Leave a Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Story
Planificarea în avans a teambuilding-ului: cheia succesului