Recunosc, mă uit la televizor. Recunosc, poate uneori prea mult. Și recunosc, din păcate, găsesc și în realitate „eroi” care au o carieră de succes și 
afirmă că ei nu au făcut compromisuri pentru asta.
Greu, foarte greu, îi cred. Și afirm în sinea mea: Bravo, dom-le, ferice de tine!… Dar ei nu se opresc aici. Insistă să precizeze că dacă ar avea șansa de a o lua de la început, ar urma exact același drum, nu ar schimba nimic.
Și atunci zic:
Serios?!… și schimb canalul.
Iar acum întreb:
Ai uitat doamnă/domnule „erou” când ai plecat capul în fața șefului, chiar dacă aveai dreptate?
Ai uitat când, nefumător fiind, ți-ai aprins o țigară ca să fii primit în echipă?
Ai uitat când ai stat o lună de zile peste program ca să termini proiectul?… Și la final nu ai auzit nici măcar un „bravo”?
Ai uitat când ai fost la medic și ți-a zis că ai gastrită declanșată de stres? Ai fost imediat după proiectul de mai sus, cel fără „bravo”.
Ai uitat de câte ori ți-ai reprogramat activitățile personale pentru că a apărut ceva neprevăzut la birou?
Ai uitat că ai uitat de ziua celui mai bun prieten pentru că in ziua aceea, din nou, neprevăzutul (adică șeful de această dată) ți-a zis că raportul trebuie modificat?
Se pare că ai uitat!
Serios?!… Toate pe care mă lași să cred că le-ai uitat nu au fost niște compromisuri? Imi vei spune că de fapt au fost niște sacrificii care sunt normale la urma urmei.
Păi și de ce le-ai uitat?… Sau, chiar vrei să le repeți dacă vei avea ocazia să o iei de la început?
Am citit într-o scriere (din păcate nu mai rețin sursa, așa că cer ingăduința de a fi crezut pe cuvânt) că un studiu realizat pe 1200 de manageri de top a reliefat că 65% dintre aceştia afirmă că au reuşit în carierăprin sacrificarea vieţii personale/de familie.
Mă întreb retoric in sinea mea și zâmbesc în același timp: Câți dintre ceilalți 35% au uitat și câți chiar au reușit?
Mai există o categorie. Cei care nu au uitat nimic, ba chiar mai mult. Iși amintesc și ce nu au trăit
Ei sunt acei „eroi” care au o carieră de succes și care ar fi în stare să scrie o carte groasă cu toate sacrificiile și eforturile pe care le-au făcut.
Ce să zic?… Măcar ei nu au uitat. Și mă bucură să-i ascult pentru că inveți de la ei. Inveți până când ajung să se dea eroi pe poveștile altora.
„Domnule, acum 10 ani era un haos general. Am muncit pe rupte ca să ajungem unde suntem acum. Eforturi și sacrificii mari.”
Și peste zece minute afli de la același „erou” că el este de doar trei ani în companie și că de fapt, „am muncit pe rupte” este au muncit pe rupte șapte ani și încă trei cu „eroul”.
Acum, trebuie să recunoaștem că acești oameni au cariere de succes. Că mai uită sau că mai împrumută o poveste, ei merită toată aprecierea pentru ceea ce au realizat. Vorbesc serios.
Si-atunci zic: Vrei o carieră de succes?…
Pregătește-te să vrei să uiți dar nu uita!
Pregătește-te să fii erou dar pe poveștile tale!
Pregătește-te să sacrifici dar nu sacrifica tot!
Pregătește-te să te bucuri și nu uita să o și faci!
Pregătește-te pentru succes dar nu te îmbăta cu el!
[:en]
Recunosc, mă uit la televizor. Recunosc, poate uneori prea mult. Și recunosc, din păcate, găsesc și în realitate „eroi” care au o carieră de succes și afirmă că ei nu au făcut compromisuri pentru asta.
Greu, foarte greu, îi cred. Și afirm în sinea mea: Bravo, dom-le, ferice de tine!… Dar ei nu se opresc aici. Insistă să precizeze că dacă ar avea șansa de a o lua de la început, ar urma exact același drum, nu ar schimba nimic.
Și atunci zic:
Serios?!… și schimb canalul.
Iar acum întreb:
Ai uitat doamnă/domnule „erou” când ai plecat capul în fața șefului, chiar dacă aveai dreptate?
Ai uitat când, nefumător fiind, ți-ai aprins o țigară ca să fii primit în echipă?
Ai uitat când ai stat o lună de zile peste program ca să termini proiectul?… Și la final nu ai auzit nici măcar un „bravo”?
Ai uitat când ai fost la medic și ți-a zis că ai gastrită declanșată de stres? Ai fost imediat după proiectul de mai sus, cel fără „bravo”.
Ai uitat de câte ori ți-ai reprogramat activitățile personale pentru că a apărut ceva neprevăzut la birou?
Ai uitat că ai uitat de ziua celui mai bun prieten pentru că in ziua aceea, din nou, neprevăzutul (adică șeful de această dată) ți-a zis că raportul trebuie modificat?
Se pare că ai uitat!
Serios?!… Toate pe care mă lași să cred că le-ai uitat nu au fost niște compromisuri? Imi vei spune că de fapt au fost niște sacrificii care sunt normale la urma urmei.
Păi și de ce le-ai uitat?… Sau, chiar vrei să le repeți dacă vei avea ocazia să o iei de la început?
Am citit într-o scriere (din păcate nu mai rețin sursa, așa că cer ingăduința de a fi crezut pe cuvânt) că un studiu realizat pe 1200 de manageri de top a reliefat că 65% dintre aceştia afirmă că au reuşit în carierăprin sacrificarea vieţii personale/de familie.
Mă întreb retoric in sinea mea și zâmbesc în același timp: Câți dintre ceilalți 35% au uitat și câți chiar au reușit?
Mai există o categorie. Cei care nu au uitat nimic, ba chiar mai mult. Iși amintesc și ce nu au trăit
Ei sunt acei „eroi” care au o carieră de succes și care ar fi în stare să scrie o carte groasă cu toate sacrificiile și eforturile pe care le-au făcut.
Ce să zic?… Măcar ei nu au uitat. Și mă bucură să-i ascult pentru că inveți de la ei. Inveți până când ajung să se dea eroi pe poveștile altora.
„Domnule, acum 10 ani era un haos general. Am muncit pe rupte ca să ajungem unde suntem acum. Eforturi și sacrificii mari.”
Și peste zece minute afli de la același „erou” că el este de doar trei ani în companie și că de fapt, „am muncit pe rupte” este au muncit pe rupte șapte ani și încă trei cu „eroul”.
Acum, trebuie să recunoaștem că acești oameni au cariere de succes. Că mai uită sau că mai împrumută o poveste, ei merită toată aprecierea pentru ceea ce au realizat. Vorbesc serios.
Si-atunci zic: Vrei o carieră de succes?…
Pregătește-te să vrei să uiți dar nu uita!
Pregătește-te să fii erou dar pe poveștile tale!
Pregătește-te să sacrifici dar nu sacrifica tot!
Pregătește-te să te bucuri și nu uita să o și faci!
Pregătește-te pentru succes dar nu te îmbăta cu el!
Leave a Response