Hai în teambuilding – HPDI

De peste 20 de ani organizăm cu succes teambuildinguri online, offlline sau chiar hibride și poți alege din peste 30 de programe.

De ce să crești oameni alături de noiDe ce să crești oameni alături de noi

  • Experiență de peste 20 de ani

  • Suntem o echipă dedicată, creativă și pregătită mereu cu soluții

  • Peste 460 de evenimente în 2020

  • Peste 12 000 de participanți în 2020

  • Pleci fără stres, noi ne ocupăm de tot

Printre cele mai populare programePrintre cele mai populare programe

  • EROI DE POVESTE

    Fiecare echipă va întruchipa unul dintre eroii basmelor româneşti: Făt-Frumos, Prâslea cel Voinic, Harap Alb, Greuceanu, chiar şi Zmeul Zmeilor. Super-eroii noştri de basm vor trece prin nenumărate probe pentru a câştiga titlul de “Cel mai popular supererou”. Destinul lor nu e scris în stele ci într-o aplicaţie on-line.

  • LIP DUB

    Nu ai cum să opreşti camera, nu poţi repeta ceea ce ai greşit. Aceasta este miza unui videoclip realizat prin tehnica oneshot. Întreaga echipă face parte din distribuţia sa dar rolurile sunt diferite iar coordonarea trebuie să fie pur şi simplu… perfectă.

  • CSI

    Aducem mai aprope de noi situații de viață ascunse într-un colț de societate. În acest program vom studia și cerceta îndeaproape o situație reală, punându-ne în pielea criminaliștilor pe care îi admirăm în seriale.

  • Mulțumim echipei HPDI în numele companiei Kredyt Inkaso Investments Romania pentru timpul de calitate petrecut împreună și sperăm să repetăm experiența cât mai curând.
    Am avut parte de clipe memorabile ce vor contribui la consolidarea echipei pe termen lung.
    Organizarea a fost minunată, activitățile diverse și amuzante, participanții au dat dovadă de foarte multă implicare și determinare grație vouă, un prilej de cunoaștere, distracție și sudare în echipă.
    Recomandăm cu drag teambuildingul organizat de HPDI.

    Anita MIȚĂ
    HR Representative - Kredyt Inkaso Investments Romania
  • Organizare excelentă, staff-ul omniprezent, implicat, simpatic și antrenant. Conceptul și diversitatea activităților au creeat o atmosferă frumoasă și veselă și toți participanții au fost foarte mulțumiți.

    Toate au dus la un teambuilding reușit care și-a atins scopul.

    5 stele din partea echipei NBHX inginerie 😊.

    Tudor BARNA
    Directorului din Departamentul Tehnic - NBHX Rolem SRL
  • Abia atunci am conștientizat câtă nevoie aveam de astfel de momente cu echipă, fie ele și online.  Faptul că prima noastră experiență cu partenerii HPDI a fost una de-a dreptul memorabilă, ne-a determinat să facem deja alegerea pentru următorul teambuilding, alături de ei bineînțeles😊

    Să reușești să aduci zâmbete & bucurie atâtor oameni nu e o misiune simplă, mai ales în vremuri de restriște, iar noi , echipa Eturia, vă mulțumim că ați făcut posibil acest lucru!

    Alina STOICA
    People Development Manager - Eturia
  • Se spune că omul sfințește locul…și eu aș mai spune ca unele companii cu misiuni ca ale lor șfințesc Pământul. Și o fac cu mult profesionalism și cu un impact care te transformă, te ajută să creezi performanța și să te auto-motivezi.

    Mulțumesc cu recunoștință echipei HPDI pentru că au lăsat cu noi o bucațică din sufletul lor mare, care ne este ancoră atunci când dăm de greu.

    Recomand cu responsabilitate și deschidere programele HPDI pentru valoarea pe care o aduce angajaților și companiei prin implementarea programelor și rezultatele aferente.

    Mirela MAHEU
    HR Manager - Legrand Romania SRL

Printre clienții care au încredere în noi sunt Clienții care au încredere în noi