‘Re-ati voi cu BMW-ul vostru!

30 iunie 2017 Andrei Vacaru

Cand se scoboara din bolidul emblematic, vajnicul posesor de automobil nemtesc este luat in colimator. Junele prezente ii sorb farurile din priviri in timp ce masculii martori la descalecat isi fac semne: de unde a furat ma asta atatia bani?

Atat jinduirea, cat si oprobiul public se nasc insa dintr-o meteahna pe care nu avea sa o banuiasca nimeni acum 30 de ani cand mladitele comunistilor intrau pe poarta standardizarii din scoala. Caci de aici pleaca totul.

Noi astia de am trait pe vremea lui “atunci se facea scoala, ba” am fost contaminati cu microbul #darailalticatauluat? Intrebarea asta cadea ca un trasnet dupa fiecare lucrare de control sau teza. Pe vremea aia, ma duceam acasa mandru ca luasem un 8 la matematica si il fluturam triumfator prin fata parintilor. Intrebarea cadea naucitoare: dar ailalti cat au luat? Ce il mai uram eu pe Serban din banca a treia. Ala mereu lua zece. Iar eu auzeam, inevitabil, partea a doua a intrebarii: “Da’ ce, tu esti mai prost?” Asta nu se aplica niciodata cand luam 10 la sport.poza_30.06

Si asa ne-a ramas vorba. Ne feream ca de sfantul diavol sa fim aia mai prosti din clasa. Al mai prost stergea tabla. Al mai prost avea blugi din Turcia. Al mai prost nu copia la lucrare. Si tot al mai prost invata pe bune pentru admitere.

Au urmat multi ani si cateva locuri de munca. Al mai prost era mereu pus de sef sa faca munca cea mai grea. Tot el era platit mai putin. Intr-o zi, pe cand mi-am dat demisia dintr-o televiziune, seful imi spune: ba, aici castigi bine… (privirea mea de vaca l-a indemnat sa continue). Pai nu vrei sa iti iei si tu o masina tare ca sa scoti fata in oras?

Mare dreptate avea! Uitasem ca BMW-ul e pentru premianti. Eu aveam bani doar de metrou. Si pentru asta ne calcam in picioare in statie, dar nu cum se calcau hotii aia de voiau BMW. Ca n-aveau cum sa fie decat hoti. Iar noi, niste prosti.

Si uite-asa, hotii si prostii s-au facut mari, au intrat in campul muncii si s-au uitat stramb unii la altii de fiecare data cand pontau. Ca deh, mai bine e sa fii hot decat prost. Sau invers.

Este doar complexul vesnicei comparatii cu ceilalti. Cati dintre noi am fost fericiti cu masina cumparata pana cand ailalti si-au luat masini mai puternice? Cati dintre noi am fost multumiti de salariu doar pana cand am aflat cat castiga ceilalti? Cati dintre noi am fost multumiti cu noi pana cand ne-am simtit amenintati de realizarile celorlalti?

E mereu aceeasi si aceeasi meteahna. Sa te uiti ce face altul, speriat fiind ca cineva ar putea pune intrebarea de demult. Nu ne-a invatat nimeni sa ne uitam la noi insine. Sa masuram cum suntem acum fata de acum un an. Sa stim mai mult decat inainte. Sa luam un 9 in loc 8.

Nu ne-a spus nimeni ca singurii cu care ne putem compara suntem noi insine.  Cum as fi putut eu sa concurez cu un matematician cand singurul meu talent era sa cant melodii ciudate la o chitara veche? Cum ar fi putut concura el cu mine cand urechea lui muzicala nu il lasa sa faca diferenta intre un pian si o toba? Si exemplele pot continua.

Am concurat la aceleasi materii, desi nu aveam aceleasi inclinatii. Vanam medii si note. Ne uitam sfidatori cand luam premiu. Sau ii denigram pe ailalti cand luau mai mult. Pai da, ca ei fac meditatii cu diriga.

Ce facem acum? Concuram pe target-uri (sau targhete ca nu e in dex). Concuram pe salarii. Ne uitam triumfatori cand luam titlul de angajatul lunii. Sau ii barfim pe cei promovati. Ca sigur sunt prieteni (stim noi ce inseamna asta) cu seful.

Dar nu ne uitam la noi. Ce stiu in plus la acest loc de munca? Cum il aleg pe urmatorul ca sa fiu mai fericit? Ce imi doresc? Ce imi place? Ce am invatat sa fac? Ce am invatat sa nu mai fac?

Suntem atat de preocupati de comparatii incat si greselile sunt un mic blestem. Cine greseste va fi pus la colt pe coji de nuca. Si ceilalti vor rade de el. Dar sa ne amintim putin: de cate ori am cazut pana am invatat sa mergem, de cate ori am stalcit cuvintele pana cand am putut pronunta “Acid Dezoxiribonucleic”, de cate ori am spus ca 4×4= 12?  Si i-am detestat pe cei care nu greseau.

Poate ca e vremea sa reinvatam sa ne bucuram pentru ce reusim noi. Pentru fiecare lucru pe care il intelegem. Pentru fiecare pas facut inainte. Pentru fiecare neuron umplut cu informatie valoroasa. Pentru fiecare lucru iesit mai bine din mainile noastre.

Cat despre BMW, mi-l doresc si acum dar pana o sa il cumpar, toti ailalati de si-au luat deja  sunt cocalari.

andreivacaru


Comentarii