Mădălina Mandă – HPDI

Mădălina Mandă

Ambasador

Mădălina a absolvit în 2010 Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice, a urmat un program de master în turism, iar din 2009 și-a dezvoltat cariera profesională în customer care și operațiuni. Se declară a fi o persoană curioasă, dornică să învețe lucruri noi și asta a determinat-o să facă alegerile profesionale de până acum, pentru că are experiență acumulată în diferite domenii (people management, IT&C, Epos industry, oil&gas, recreation and fun activities). Mădălina a cunoscut echipa HPDI într-un eveniment în care a apreciat foarte mult energia trainerilor. În acel moment s-a gândit că ar vrea să se alăture echipei ca ambasador. Unul din motto-urile care i se potrivesc cel mai bine este “Ai grija ce-ți dorești, pentru că s-ar putea să ți se întâmple!”. Cu atât mai mult cu cât din 2017 este colaborator al echipei noastre și facilitează cu multa energie programe și activități de team building pentru partenerii noștri.