Culture Eats Strategy for Breakfast

11 iunie 2017 Petru Pacuraru

Tot ce era de inventat in domeniul managementului, l-a inventat Peter Drucker acum cateva zeci bune de ani. Acum doar culegem roadele lui, le marketam diferit, le ambalam diferit, le povestim diferit. Insa in cele din urma, lucrurile stau la fel. Tot el spunea in anii ‘70: ‘Culture Eats Strategy for Breakfast’. Aceasta este una dintre cele mai importante lectii pe care nu vrem deloc sa le invatam. Mai mult decat atat, ne incapatanam sa ne educam oamenii, sa ii recrutam dupa nevoile companiei. Si toate astea fara sa stim mare lucru despre aspiratiile si nevoile lor. Dar stim teribil de bine aspiratiile si nevoile managerilor.

Ajungem la paralela transformarii unei culturi organizationale in detrimentul doar a adoptarii unei strategii, o cutuma cunoscuta, explorata, care presupune chiar si mai multa complexitate decat simpla adoptare a unor masuri si proceduri, usor intangibila, de durata si teribil de costisitoare. Mai mult decat atat, de cele mai multe ori rezultatele sunt deturnate intrucat prioritatile managerilor sunt diferite, si mai mereu mai urgente decat crearea sau recrearea unei culturi organizationale.team_articol

In cei aproape 15 ani de cand ma intersectez cu mediul organizational, mereu a fost vorba despre inovatie in procesele de HR. Am invatat in tot acest timp ca inovatia, leadership-ul si orice directie pe care vrem sa o luam ca si organizatie se sustin pe un fond de valori reale ale oamenilor care conduc acea organizatie. Asta este ceea ce va suprascrie oricand orice strategie am avea noi. Am invatat ca acolo unde a existat valoare umana reala si a existat nepricepere, oamenii au ramas si ca acolo unde a existat pricepere, dar nu au existat valori bune, oamenii au plecat. Este teribil de greu de sustinut o arhitectura complexa de invatare acolo unde nu exista niste valori de baza in organizatie precum: curaj, libertate, adevar, generozitate si intelegere.

Ce inseamna inovatie in HR? Ce inseamna atragerea de oameni valorosi si mentinerea lor in organizatie? Inseamna sa ii întelegem si sa le întelegem nevoile mai mult decat sa le presupunem. Inseamna sa intelegem ca daca suntem manageri nu suntem superiori nimanui, ci avem doar un rol diferit. Sa invatam sa cerem nenorocitul de feedback si sa nu il judecam. Sa apreciem evolutia, sa cautam greseala si sa o transformam intr-o invatare, nu in pedeapsa. Sa lasam orgoliile in parcare, acasa, la usa, dar si mastile totodata. E asta inovatie sau e doar un pas in spate catre normalitate?

Cred ca in goana noastra dupa inovatie omitem esentialul: suntem oameni diferiti, cu nevoi diferite, si daca petrecem mai mult timp intelegandu-ne unii pe altii in detrimentul stergerii de praf a egoului in fiecare zi, vom depasi cu usurinta provocarile unei piete in goana nebuna dupa inovatie.


Comentarii